american în care se află cinci corpuri decapitate. Capetele celor patru ofiţeri ruşi şi cel al şoferului par să fi fost retezate dintr-o singură lovitură de către un cuţit uriaş. Corpurile astea ciuntite au în ele ceva straniu. Nu poartă uniforme kaki, de luptă, ci uniforme de oraş, de culoare verde-închis, cu epoleţi laţi, ale căror însemne sclipesc în lumina flăcărilor ce mistuie o distilerie din preajmă.

– Ia te uită! face Porta, scuipând cu precizie printr-o vizetă de observaţie. O privelişte ca asta îl fericeşte pe om chiar dacă viaţa e monotonă şi plictisitoare.

– Încotro crezi că se duce toată adunătura, înţolită în uniformele astea şi cu harnaşamentul care să atragă târfele? întreabă Micuţul curios. (Se apleacă peste deschizătura turelei.) Probabil că s-au rătăcit de-au nimerit pe-aici, în plin război.

– Bag seama că se îndreaptă spre o petrecere cu niscaiva metrese de campanie, îşi dă Porta cu părerea, lingându-se pe bot.

– Ia să dăm o raită printre ei, face Micuţul, sărind de pe tanc. Se duc la o petrecere cu târfe, dar mai întâi le ciupim noi câte ceva. Fiţi siguri de asta!

Porta se strecoară iute prin trapa turelei şi se aplecă asupra unui locotenent decapitat, cu un şir de barete pe piept.

– Un erou! râde el, vârându-şi baretele în buzunar. În spatele liniilor se găsesc uşor cumpărători pentru ele. Degetele sale abile cercetează buzunarele ofiţerilor, neluând în seamă sângele închegat şi oasele zdrobite.

– Ăştia, constată Micuţul dezamăgit, adulmecând prin vehiculul împroşcat cu sânge, nu prea au mulţi dinţi de aur.

– Ţigări pentru ofiţeri, aromate şi cu filtru, spune Porta, îndesând câteva pachete albastre în buzunarele sale de borfaş, croite anume pentru astfel de pradă.

– Ceva pipe? se interesează Micuţul, răsucind un cadavru, cu un plescăit dezagreabil.

– Te-ai scrântit, băieţică? răspunde Porta. Ofiţerii lui Stalin nu fumează trabucuri. Asta-i o apucătură a capitaliştilor.

– Ce noroc pe noi că suntem capitalişti, hohoteşte Micuţul zgomotos, înşfăcând o sticlă de vodcă, una din soiul cel mai bun, cu o etichetă albastră, pe care era imprimat vechiul vultur ţarist. O vodcă pe care o sorb doar conducătorii politici din sferele cele mai înalte.

Doi panzer-grenadieri sumbri târăsc o fată pe jumătate goală care ţipă, încercând cu disperare să se smulgă, dar aceştia o strâng şi mai tare.

– O să vii cu noi, mâţă, chit că vrei, chit că nu vrei - rânjeşte lasciv unul dintre ei. Vei avea ocazia să savurezi războiul în tovărăşia noastră. O să punem la cale o orgie, cu gemete şi cu tot restul.

Dar fata, îngrozită, nu vrea de bună-seamă să participe la o orgie. Îl pocneşte în genunchi pe unul dintre grenadieri. Acesta sloboade un şir de blesteme crâncene şi-o înşfacă grosolan de beregată cu o mână jegoasă şi udă.

– Ascultă-mă bine sălbăticiune mică, şuieră el crâncen. Fii civilizată, sau îţi zdrobesc drăgălaşa ta mutră! Paniemaieşi{6}, căţea bolşevică? E mult de când eu şi camaradul meu n-am mai avut parte de prospătură. Paniemaieşi, bolşi? Mergi la o orgie şi vei fi atracţia principală. Paniemaieşi?

– Da, şopteşte ea disperată, şi pare că renunţă la orice încercare de împotrivire.

– Gata petrecerea! scrâşneşte Bătrânul, răsucindu-şi ţeava automatului în aşa fel încât să-i aibă în unghi pe toţi trei. Daţi-i drumul! Imediat! Sau preferaţi mai degrabă să punem la cale o Curte Marţială de urgenţă?

– Fir-aş al dracului! strigă cel mai mare dintre cei doi panzer-grenadieri, împingându-şi casca pe ceafă. Ai halit ciuperci otrăvite, hai? Sus centura, băi imitaţie umflată de cavalerist!

Îi dau drumul fetei şi vor să înşface pistoalele-mitralieră care le atârnă pe piept, neobservându-i pe Micuţul şi pe Porta în spatele lor.

– Ridicaţi-le! Ia să vedem cum încercaţi voi să-i gâdilaţi pe îngeri la talpă{7}, băieţaşi! glăsuieşte Porta, rânjind fericit.

Panzer-grenadierii se răsucesc cu automatele pregătite. Pe lângă faţa lui Porta şuieră gloanţe furioase.

Din reflex, Micuţul mai că-i spintecă pe grenadieri în două cu o rafală secerătoare din Kalaşnikovul său.

Unul se prăbuşeşte, şi din burta deschisă îi sar afară măruntaiele. Celălalt este azvârlit pe spate şi încearcă să se târască sub şenilele tancului.

– Pa şi pusi! rânjeşte Micuţul. Uite ce păţesc băieţii mici care sunt prinşi încercând să şterpelească o bucată de muiere!

– Era nevoie de asta? face Bătrânul nemulţumit, împingându-şi casca pe ceafă.

– Şi ce dracu ai fi vrut să facem? Ticăloşii ăştia cu boaşe albastre voiau să ne-mpuşte, protestează Micuţul, scos din sărite.

– Ăsta-i mersul lumii, oftează Porta. (Înghionteşte cu vârful cizmei cadavrul de lângă el.) Ăl de apasă primul pe trăgaci trăieşte mai mult.

Bătrânul trage adânc aer în piept. În timp ce se strecoară înapoi prin îngusta deschizătură a turelei, izbucneşte într-un hohot de râs dement. Ştie prea bine că războiul ne înghite pe toţi. A protesta împotriva cruzimii morţii e cu totul lipsit de sens.

– Un' s-a cărat puicuţa? întreabă Porta, privind iscoditor în jur.

– Uite-o cum fuge ca o apucată! râde Micuţul, arătând cu degetul. Se pare că s-a săturat de nemţi de-ai noştri.

Gloanţele unei puşti-mitraliere şterg faţadele caselor, aruncând asupra jeepului o ploaie de pământ şi mortar. Simţim din nou cum ne gâtuie nodul moale al spaimei.

– Haide! face Bătrânul. S-o luăm din loc!

– Pot să încerc uniforma tipului ăluia mare? întreabă Micuţul.

– Ce dracu' faci cu ea? vrea să ştie Bătrânul, contrariat. Nu-ţi ajunge uniforma pe care ţi-a împrumutat-o Adolf?

– N-ai destulă viziune de perspectivă, rânjeşte Micuţul şiret. După ce Grofaz{8} îşi va fi pierdut războiul şi vom fi înrolaţi în Poliţia de campanie a ălora de dincolo, va fi bine să ai o uniformă personală cu care să-ncepi.

– Vorbeşti de lucruri sfinte, fiule, râde Porta.

– Din asta trebuie să înţelegem - mârâie Julius Heide, cu ochii mijiţi - că întorci spatele Führerului şi Vaterlandului şi nu mai crezi din toată inima în Victoria Finală? Mă întreb ce va avea de spus NSFO{9} despre asta după ce-i voi înmâna raportul.

– Ce rahat şi Julius ăsta, se îneacă de râs Micuţul. E dobitocul lumii, şi nu se va înzdrăveni niciodată.

– E şi el ce e, preia Porta. Un adevărat om al vremurilor noi. Un soldat german bine instruit care mănâncă şi se cacă la ordin şi care dă fericit din deştele de la picioare ca peştele în apă, atâta vreme cât se află în tovărăşia