După o jumătate de oră, ajunseră la o milă de ţărm, dar în balonul turtit, dezumflat, cu suprafaţa brăzdată de cute groase, mai rămăsese doar foarte puţin, gaz, în partea superioară. Călătorii, agăţaţi în plasa, deveniseră o povară prea mare pentru el şi în curînd, pe jumătate cufundaţi în apă, începură să fie biciuiţi de valurile furioase ale oceanului. Pe neaşteptate, învelitoarea aerostatului se transformă într-o pungă în care sufla vîntul, făcînd-o să plutească asemenea unei corăbii pe care o împingea vîntul din spate. Poate că astfel aveau să atingă în sfîrşit ţărmul.

Ajunseră la cîţiva metri de ţărm, cînd patru strigăte de groază izbucniră deodată. Deşi nu mai părea în stare să se ridice, balonul, lovit de un val uriaş, făcu un salt neaşteptat, ca şi cum ar fi fost uşurat deodată de încă o parte din greutate. El se ridică din nou la o mie cinci sute de picioare, unde întîlni un curent de aer, care îl făcu să plutească aproape paralel cu coasta, în loc să-l mîne direct spre uscat. După alte cîteva minute, balonul se apropie din nou de coastă şi se prăbuşi în sfîrşit pe nisipul ţărmului, departe de mal, unde nu mai ajungeau valurile.

Ajutîndu-se unul pe altul, călătorii izbutiră să iasă din ochiurile plasei. Balonul, uşurat de greutatea lor, fu luat din nou de vînt şi dispăru în larg, ca o pasăre rănită care, adunîndu-şi ultimele puteri, mai încearcă să zboare odată.

Nacela adăpostise cinci călători şi un cîine, totuşi balonul aruncase -pe ţărm numai patru persoane.

Probabil că cel care lipsea fusese luat de valul ce lovise plasa, uşurînd astfel balonul, căruia îi îngăduise să se mai ridice o dată în aer, pentru a se lăsa după cîteva clipe pe ţărm.

De îndată ce. simţiră pămîntul sub picioare, cei patru naufragiaţi, care meritau pe deplin acest nume, gîndindu-se la cel care lipsea, începură să strige toţi deodată:

— Poate că încearcă să înoate spre ţărm ! Trebuie să-l scăpăm! Să-l salvăm!

CAPITOLUL II

Un episod din timpul Războiului de Secesiune. Inginerul Cyrus Smith. Gédéon Spilett. Negrul Nab. Pencroff marinarul. Tînărul Harbert. O propunere neaşteptată. Intîlnire la ora zece seara. Plecare pe timp de furtună.

Călătorii zvîrliţi de uragan pe ţărm nu erau nici aeronauţi de profesie, nici amatori de expediţii aeriene. Erau nişte prizonieri de război, care avuseseră îndrăzneala să fugă în împrejurări cu totul neobişnuite. De o sută de ori fuseseră pe punctul de a pieri ! De sute de ori ar fi putut să-i prăvălească în abis balonul lor sfîrtecat. Totuşi le fusese hărăzită o soartă neobişnuită, şi de aceea, în ziua de 20 martie, după ce fugiseră din Richmond, capitala Virginiei, se aflau la şapte mii de mile de acest oraş, citadela separatiştilor în timpul cruntului Război de Secesiune, asediat în acea vreme de trupele generalului Ulysse Grant. Călătoria aeriană a fugarilor noştri ţinuse cinci zile.

Iată de altfel şi împrejurările neobişnuite în care s-a produs evadarea prizonierilor, evadare care trebuia să se sfîrşească cu catastrofa ^descrisă mai sus.

În acelaşi an, prin luna februarie 1865, mai mulţi ofiţeri ai generalului Grant căzură în mîinile duşmanului, în cursul uneia din încercările neizbutite ale generalului de a cuceri oraşul Richmond. Ei au fost închişi în oraş. Unul dintre prizonierii cei mai de vază aparţinea statului major federal şi se numea Cyrus Smith.

Originar din Massachussets, Cyrus Smith era inginer de profesie, un savant emerit, căruia guvernul Statelor Unite îi încredinţase în timpul războiului direcţiunea căilor ferate, rolul strategic al acestora fiind deosebit de însemnat. Adevărat american de Nord, osos, slab şi deşirat, inginerul părea să aibă vreo patruzeci şi cinci de ani. începuse să încărunţească şi îşi rădea barba, lăsîndu-şi numai nişte mustăţi stufoase. Avea unul din acele capete minunate, cu profil de medalie, cu ochii scăpărători, o gură ce trăda preocupări serioase, în totul — înfăţişarea unui adevărat savant. Cyrus Smith era unul dintre inginerii aceia care ţineau să-şi înceapă meseria mînuind ciocanul şi cazmaua, întocmai generalilor care-şi începeau cariera ca simpli soldaţi. De aceea, pe lîngă iscusinţă şi inteligenţă, Cyrus Smith mai poseda şi multă îndemînare. Muşchii lui erau deosebit de puternici. Adevărat om de acţiune şi gînditor totodată, făcea totul fără efort, influenţat probabil şi de marea sa vigoare trupească. Acest om era înzestrat cu o voinţă căreia nimic nu i se putea împotrivi. Foarte bine pregătit, dovedea mult simţ practic, era foarte descurcăreţ şi avea temperament militar, ca să vorbim în limbajul militar francez. Stăpîn pe sine în orice împrejurare, el îndeplinea în totul cele trei condiţii, care laolaltă determină energia omenească: agerime a minţii şi a trupului, impetuozitatea dorinţelor şi putere de voinţă. Deviza lui ar fi putut să fie aceea a lui Wilhelm de Orania în secolul al XVII-lea: „N-am nevoie să nădăjduiesc pentru a întreprinde ceva, şi nici de izbîndă ca să continui să perseverez".

În acelaşi timp, Cyrus Smith era însăşi întruchiparea curajului. Luase parte la toate luptele din timpul Războiului de Secesiune.

A început ca voluntar, sub conducerea lui Ulysse Grant şi s-a luptat la Paducah, la Belmont, la Pittsburg-Landing, la asediul Corintului, la Port Gibson, la Rîul-Negru, la Chattanoga, la Wilderness pe Potomac, vitejeşte, ca un soldat demn de generalul său, care spunea: „Nu-mi număr niciodată morţii". Şi, de sute de ori, Cyrus Smith ar fi trebuit să fie dintre cei pe care cumplitul Grant nu-i număra, dar în aceste lupte, în care nu se cruţa niciodată, a fost ajutat de noroc, pînă în clipa cînd a fost rănit şi luat prizonier în cursul bătăliei de la Richmond.

În aceeaşi zi, o dată cu Cyrus Smith, căzu în mâinile sudiştilor şi un alt personaj însemnat. Este vorba de Gédéon Spilett, cunoscutul reporter al ziarului New-York Herald, care fusese trimis să urmărească peripeţiile războiului, chiar în primele rînduri ale armatelor din Nord.

Gédéon Spilett făcea parte din familia acelor ciudaţi cronicari, ca Stenley şi alţii, pe care nu-i sperie nici o greutate cînd e vorba să obţină, în timpul cel mai scurt cu putinţă, o informaţie