PRISTANDA: Ascult, coane Fănică. (Pristanda pleacă spre fund. Tipătescu se întoarce spre Trahanache şi coboară. Când Pristanda vrea să iasă prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheamă pe Pristanda: „Pst! Pst!” şi închide repede uşa. Tipătescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda lângă uşa din dreapta)

  TIPĂTESCU: ‘Ai? Un’ te duci?

  PRISTANDA (făcându-i semn să tacă şi arătându-i pe Trahanache): Unde mi-aţi ordonat.

  TIPĂTESCU (fără a înţelege): De ce nu ieşi prin faţă?

  PRISTANDA (urmându-şi jocul): Da, prin faţă… (se-ntoarce spre uşa din fund. Tipătescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repetă. Fănică se-ntoarce iar. Ghiţă care este iar lângă uşa din dreapta, iese năvală pe acolo. Tipătescu, dând din umeri, fără să-nţeleagă, se coboară să şază pe fotoliu, lângă Trahanache)

  SCENA IV.

  TIPĂTESCU, TRAHANACHE.

  TIPĂTESCU: Ei! neică Zahario, ce e? ia spune, te văz cam schimbat!…

  TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare, să vezi… Azi-dimineaţă, pe la opt şi jumătate, intră feciorul în odaie, – nici nu-mi băusem cafeaua, – îmi dă un răvăşel şi-mi zice că aşteaptă răspuns… De la cine era răvăşelul?

  TIPĂTESCU: De la cine?

  TRAHANACHE: De la onorabilul d. Nae Caţavencu.

  TIPĂTESCU: De la Caţavencu?

  TRAHANACHE: Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prinţipuri, dimpotrivă.

  TIPĂTESCU: Fireşte… Ei?

  TRAHANACHE: Stăi, să vezi. (scoate un răvăşel din buzunar şi-l dă lui Tipătescu)

  TIPĂTESCU (luând răvăşelul şi citind): „Venerabilului d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii… Loco. (scoate hârtia din plic) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetăţean şi de tată de familie, vă rugăm să treceţi astăzi între orele 9 jum. şi 10 a.m. pe la biuroul ziarului « Răcnetul Carpaţilor » şi sediul Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română » unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţă pentru d-voastră… Al d-voastră devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor », prezident fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română »…” Ei? ce document?

  TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare! Să vezi… M-am gândit: să nu mă duc… să mă duc… să nu mă duc… ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e şi ăsta. Mă îmbrac degrabă, Fănică, şi mă duc.

  TIPĂTESCU: La Caţavencu?

  TRAHANACHE: Stăi, să vezi… la Caţavencu.

  — Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. „Venerabile”-n sus, „venerabile”-n jos. „îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfârşit o sumă de delicateţuri… Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!” Zice: „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul”… El iar:„…că de, damele…” Să vezi unde vrea să m-aducă mişelul!… Biata Joiţica! să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! cum e ea simţitoare!…

  TIPĂTESCU: Ce! a cutezat? mizerabilul! (se ridică turburat.)

  TRAHANACHE (oprindu-l): Stăi, să vezi! „…că de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calităţile morale ale bărbatului, şi respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte…” În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puţintică răbdare: docomentul!” vede mişelul că n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorică… Ghici a cui şi cătră cine?

  TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-şi emoţia): A cui? a cui, nene Zahario?

  TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat şi râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joiţica! scrisoare de amor în toată regula… ‘Ai? ce zici d-ta de asta?

  TIPĂTESCU (turburat rău): Nu se poate, nu se poate!

  TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe dinafară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara).

  — Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică…” (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)

  TIPĂTESCU (primblându-se înfuriat): Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!

  TRAHANACHE (placid): Fireşte că nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie… (cu candoare) Bine frate, înţeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înţeleg… Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se şi privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-şi poate închipui până unde poate merge mişelia omului!

  TIPĂTESCU (acelaşi joc): Mizerabilul!

  TRAHANACHE: Măi omule, ai puţintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: „Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri tare, n-am ce să zic; dar nu ţi-ai găsit omul…” Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus că, dacă nu dau eu importanţă lucrului, o să-i dea publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazetă şi o să fie pusă în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti.

  TIPĂTESCU (turbat): Îl împuşc! îi dau foc! trebuie să mi-l aducă aici numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea. (se