TRAHANACHE (după el până în fund): Ai puţintică… (întorcându-se singur în scenă) E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip… trebuie să ai şi puţintică diplomaţie!

  TIPĂTESCU (întorcându-se din fund): Infamul! Canalia!

  TRAHANACHE: Ei, astâmpără-te, omule, şi lasă odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseară e întrunire. S-a hotărât? Punem candidatura lui Farfuridi? Ce facem?

  — Deseară, am aflat că dăscălimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facă scandal. Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvântul ca să ne combată…

  TIPĂTESCU (fierbând mereu): Nu te teme, nene Zahario, deseară d. Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte – la păstrare.

  TRAHANACHE: ‘Aide, mergi la dejun?

  TIPĂTESCU: Nu, neică Zahario, mulţumim, am treabă. Du-te dumneata singur; sărutări de mâini coanii Joiţichii.

  TRAHANACHE: Bine, dar la prânz desigur. Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură. După întrunire avem preferanţă[2]…

  TIPĂTESCU (ameţit): Da, neică Zahario.

  TRAHANACHE: La revedere, Fănică.

  TIPĂTESCU: La revedere, neică Zahario…

  TRAHANACHE (mergând spre uşe, condus de Tipătescu): Şi nu te mai turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare… (iese în fund.)

  SCENA V.

  TIPĂTESCU, apoi ZOE.

  TIPĂTESCU (vine ameţit şi-mpleticindu-se din fund şi cade pe un scaun cu capul în mâini): Ce să fac? Ce să fac? şi nu mai vine Ghiţă!…

  ZOE (ieşind din dreapta misterios şi coborând repede lângă el): Fănică! Fănică!

  TIPĂTESCU (ridicându-se iute): Zoe!… Ştii?

  ZOE (dezolată): Ştiu! Sunt nenorocită, Fănică. Ştiu… am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos… Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede… Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică… Când a plecat Ghiţă, l-am chemat dincolo (Tipătescu înţelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.

  TIPĂTESCU: De unde aflaseşi?

  ZOE: Eu am ştiut numaidecât după Zaharia… Uite!… (îi dă o scrisoare. Scena aceasta se face cu multă nervozitate)

  TIPĂTESCU (citind): „Stimabilă doamnă, la redacţia noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect şi adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiţi dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulţumitor pentru amândouă părţile…” – (cu desperare) Cum? cum? când ai pierdut biletul, Zoe?

  ZOE (înecată): Nu ştiu… alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu ştiu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum şi mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!

  TIPĂTESCU: A! ce nenorocire!

  ZOE: M-am dus la Caţavencu… de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiţie să-i asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine…

  TIPĂTESCU (în prada agitaţiei): Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!… Şi nu mai vine Ghiţă…

  ZOE: Pe Ghiţă l-am trimes eu la Caţavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preţ.

  TIPĂTESCU: Care va să zică Ghiţă e acolo?

  ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)

  TIPĂTESCU: El trebuie să fie… (se răpede la uşa din fund, o deschide şi se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te… degrabă. (o duce repede şi ies amândoi prin stânga.)

  SCENA VI.

  FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, intrănd misterios din fund; apoi TIPĂTESCU din stânga.

  BRÂNZOVENESCU: Poate să nu fie tocmai aşa; poate că e o manoperă… o manoperă grosolană, ca să intimideze pe câţiva nehotărâţi…

  FARFURIDI (cu intenţie fină): Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Caţavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg… Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în târg…

  BRÂNZOVENESCU: Ei!

  FARFURIDI: Pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieşind de la Caţavencu tot astăzi pe la unsprezece, când mă-ntorceam din târg… Eu, am n-am clienţi acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din târg…

  BRÂNZOVENESCU: Nu-nţeleg.

  FARFURIDI: Cum nu-nţelegi? la unsprezece fix…

  BRÂNZOVENESCU: Nu frate, nu-nţeleg daraverile astea cu opoziţia! tu ai văzut pe Trahanache întâi, pe urmă pe madam Trahanache, şi eu adineaori am văzut pe poliţaiul, pe Ghiţă, intrând la Caţavencu…

  FARFURIDI (cu intenţie): Ei?

  BRÂNZOVENESCU (cu îndoială): Să fie trădare la mijloc? ‘ai?

  FARFURIDI: Eu merg şi mai departe şi zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!…

  BRÂNZOVENESCU: Prefectul trebuie să ne dea cheia comediei ăştia… Iacătă-l…

  TIPĂTESCU (venind din stânga turburat şi dându-şi aer silit de degajare): Salutare, salutare, stimabile!

  BRÂNZOVENESCU (aparte): E galben!

  FARFURIDI (aparte): Ce roşu s-a făcut. (tare.) Salutare, salutare, onorabile…

  TIPĂTESCU (oferindu-le locuri): Ia poftiţi, ia poftiţi, mă rog.

  BRÂNZOVENESCU: Mulţumim, mulţumim, stimabile, dar ne cam grăbim: sunt douăsprezece trecute.

  FARFURIDI: Şi eu, am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal…

  BRÂNZOVENESCU: Uite de ce e vorba, stimabile, să fim scurţi… Prin târg… se spune…

  FARFURIDI: Adică, dă-mi voie, să fim expliciţi; mie îmi place să pun punctele pe i… Se aude…

  BRÂNZOVENESCU: Se aude… cum că partidul nostru dă la colegiul II[3] ajutor lui Caţavencu…

  TIPĂTESCU (mişcat): Care partid? Care Caţavencu?

  BRÂNZOVENESCU: Cum care partid?

  FARFURIDI: Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi şi ai noştri… să ducem pe braţe pe d. Caţavencu.

  TIPĂTESCU: Şi cine spune asta? (râde silit.)

  BRÂNZOVENESCU: Nu râde, stimabile, nu râde; a început să se vorbească…

  FARFURIDI: Şi de!… ce să zicem! lumea are pentru ce să intre la bănuieli.

  BRÂNZOVENESCU: D. Trahanache la