TIPĂTESCU: Ei?

  FARFURIDI: Madam Trahanache la vizită la d. Caţavencu…

  TIPĂTESCU: Ei?

  BRÂNZOVENESCU: D. Ghiţă poliţaiul la vizită la d. Caţavencu…

  FARFURIDI: De unde şi până unde?

  BRÂNZOVENESCU: Noi, ce să zicem – ne temem de ce spune lumea…

  TIPĂTESCU (nervos): Ei, ce spune lumea?

  FARFURIDI: Vrei să vorbesc curat şi desluşit, stimabile? Ne temem de trădare… Na!

  TIPĂTESCU (după ce s-a întors când la unul când la altul, supărat cătră Farfuridi): Amice, d-le Farfuride, nu ţi se pare d-tale că te faci mai catolic decât Papa?

  FARFURIDI (hotărât): Da, când e vorba de prinţipuri, stimabile, da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa…

  TIPĂTESCU (supărat): Domnilor, nu primesc acasă la mine astfel de observaţii, pe care, daţi-mi voie să vă spui, le consider ca nişte insulte…

  FARFURIDI: Să nu ne iuţim, stimabile…

  TIPĂTESCU: Cum să nu mă iuţesc, onorabile? D-voastră veniţi la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera şi am rămas între d-voastră, ca să vă organizez partidul – căci fără mine, trebuie să mărturisiţi, că d-voastră n-aţi fi putut niciodată să fiţi un partid – d-voastră veniţi la mine acasă să mă numiţi pe faţă trădător… A! asta nu pot să v-o permit…

  BRÂNZOVENESCU (scoţând o hârtie din buzunar): Ma rog, iată ce se împarte acum prin târg, din partea lui d. Caţavencu… E tipărit, stimabile!

  TIPĂTESCU (mişcat, îi smulge hârtia): Tipărit?

  PARFURIDI (smulgându-i-o el): Da, tipărit, dă-mi voie… (citeşte.) „Dăm ca pozitivă ştirea cum că desigur candidatura amicului nostru politic d. Caţavencu, prezidentul grupului independent, este pusă la adăpost de orice loviri din partea administraţiei. Din contra, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul şi venerabilul d. Trahanache, prezidentul Comitetului electoral, cât şi junele şi onorabilul nostru prefect, ar fi convinşi în fine că în împrejurările prin care trece ţara, judeţul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent ca amicul nostru d. Ca-ţa-ven-cu… D. Caţavencu va lua cuvântul la întrunirea de deseară… Comitetul grupului independent.” (vorbit)… Aud?

  TIPĂTESCU (aparte): Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut. (tare.) Domnilor, vă rog, nişte afaceri importante mă cheamă numaidecât la telegraf… Mă scuzaţi… dar… (merge la o masă şi trage clopoţelul, apoi iese în fund.)

  BRÂNZOVENESCU: Aşa scurt?

  FARFURIDI: Adică, cum am zice, poftiţi pe uşe afară… Bine?

  TIPĂTESCU (apare în fund cu un fecior): Unde e Ghiţă?

  FECIORUL: L-am căutat în tot târgul, coane Fănică, nu e. (vorbesc încet în fund)

  BRÂNZOVENESCU (care a vorbit încet cu Farfuridi): ‘Aide la Trahanache… Aici am aflat tot… ‘Aide…

  FARFURIDI: Brânzovenescule, mi-e frică de trădare… Câte ceasuri sunt?

  BRÂNZOVENESCU: Douăsprece trecute…

  FARFURIDI: Douăsprece trecute?… Eu, la douăsprece trecute fix…

  TIPĂTESCU (coborând între ei): Astfel dar, d-lor…

  BRÂNZOVENESCU: Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj…

  FARFURIDI (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!…

  BRÂNZOVENESCU (asemenea): Salutare!…

  TIPĂTESCU (închizând uşa după ei, grozav de plictisit): A! (coboară.)

  SCENA VII.

  TIPĂTESCU, ZOE, apoi CETĂŢEANUL TURMENTAT.

  ZOE (ieşind din stânga repede): S-a dus?… Ai văzut, Fănică? Ai auzit? Şi Ghiţă nu mai vine… Fanică, Fănică, ne ameninţă o nenorocire grozavă…

  TIPĂTESCU: Taci! vine cineva. E Ghiţă desigur. (se repede la uşa din fund prin care apare Cetăţeanul turmentat.)

  CETĂŢEANUL (şovăind): Sluga! (în tot jocul sughite şi şovăie)

  ZOE: Cine e ăsta?

  TIPĂTESCU: Ce pofteşti d-ta?

  CETĂŢEANUL: Eu?… (sughite.) Eu sunt alegător…

  TIPĂTESCU (nervos): Cum te cheamă?

  CETĂŢEANUL: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă… vorba e, sunt alegător? (şovăie.)

  ZOE: E turmentat?

  TIPĂTESCU: Dracul să-l ia! nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii… ‘Aide, ieşi!

  CETĂŢEANUL: Nu sunt turmentat… (zâmbind) coană Joiţico… Las’ că ne cunoaştem… Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 Fevruarie… Nu e vorba, ţinem la d. Nae Caţavencu… e din Soţietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) d-aia am venit. (şovăie.)

  ZOE: Trimite-l, Fănică, dă-i dmmul… e ameţit de tot…

  TIPĂTESCU (luându-l cu binişorul): Fii bun, cetăţene, du-te. Aldată mai vorbim.

  CETĂŢEANUL: Dar ce să vorbim aldată?

  ZOE: A!

  CETĂŢEANUL: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitaţi la mine că sunt aşa de… Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură… (sughite) că a fost lată de tot…

  TIPĂTESCU (necăjit): Fii bun, omule, şi-nţelege. (vrea să-l apuce.)

  CETĂŢEANUL: Eu am găsit (sughite) o scrisoare…

  TIPĂTESCU şi ZOE: O scrisoare!

  CETĂŢEANUL: Da. (cătră Tip[ătescu]) A d-tale cătră coana Joiţica… Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieşeam de la întrunire… Fă-ţi idee, (sughiţă) de alaltăieri seara până azi-dimineaţă s-o duci într-un chef!…

  TIPĂTESCU (răpezindu-se şi apucându-l cu amândouă mâinile de gât): Mizerabile!

  CETĂŢEANUL: Nu mă zgudui (sughite) că ameţesc…

  ZOE: Lasă-l, Fănică, să vedem.

  CETĂŢEANUL: Lăsaţi-mă să vedeţi. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o şi m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine… şi haţ! pe la spate, d. Caţavencu dă să mi-o ia.

  TIPĂTESCU: Şi (desperat) ţi-a luat-o?

  ZOE (acelaşi joc): Ţi-a luat-o?

  CETĂŢEANUL: Aş! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Aşa? faci parte din Soţietatea noastră şi primeşti scrisori de la prefectul, cetăţene, bravos!…

  — Zic: (sughite) Aş! de la prefectul!

  — Zice: I-am cunoscut slova… Ia arată-mi-o.

  — Doamne păzeşte!” Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o