mă vizitează Herr Nietzsche la cabinetul meu din Viena? Sau de ce nu merge la un doctor din Italia? Unde locuieşte? Vreţi să vă dau o recomandare către un doctor din oraşul lui? Şi de ce eu? Şi apropo de asta, de unde aţi ştiut că mă aflu la Veneţia? Sau că sunt un iubitor de operă şi că-l admir pe Richard Wagner?

  Lou Salome rămânea netulburată, zâmbind în timp ce Breuer o bombarda cu întrebări, iar zâmbetul ei devenea ştrengăresc pe măsură ce bombardamentul continua.

  — Frăulein, zâmbiţi de parcă aţi avea un secret. Cred că sunteţi o tânără căreia îi plac misterele!

  — Atâtea întrebări, domnule doctor. E remarcabil – discutăm abia de dteva minute şi totuşi există atâtea întrebări pline de uluire. Cu siguranţă, acest lucru este de bun augur pentru conversaţii viitoare. Daţi-mi voie să vă spun mai multe despre padentul nostru.

  Pacientul nostru! în timp ce Breuer se minuna încă o dată de îndrăzneala ei, Lou Salome continuă:

  — Nietzsche a epuizat resursele medicale din Germania, Elveţia şi Italia. Nici un medic nu i-a putut înţelege boala sau uşura suferinţele. Mi-a spus că în ultimele douăzeci şi patru de luni a fost la douăzed şi patru dintre cei mai buni medid din Europa. A renunţat la casa lui, şi-a părăsit prietenii, şi-a dat demisia de la universitatea la care era profesor. S-a transformat într-un rătădtor în căutarea unei clime suportabile, în căutarea dtorva zile în care să-l mai lase durerile.

  Tânăra făcu o pauză, ducându-şi ceaşca la buze şi sorbind, fără a-şi lua ochii de la Breuer.

  — Frăulein, în practica mea văd adesea oameni în stări neobişnuite sau ciudate. Dar să fiu sincer: nu am nid un fel de miracole la dispoziţia mea. într-o situaţie ca aceasta – orbire, dureri de cap, vertij, gastrită, slăbiciune, insomnii – când au fost consultaţi mai mulţi medici excelenţi şi s-au declarat neputincioşi, e puţin probabil să pot face mai mult decât să devin cel de-al douăzeci şi cincilea excelent medic al său în tot atâtea luni.

  Brauer se lăsă pe spătarul scaunului, scoase o ţigară şi o aprinse. Suflă o dâră subţire de fum, aşteptă până când aerul se limpezi, apoi continuă:

  — Cu toate acestea, îmi menţin oferta de a-l consulta pe domnul profesor Nietzsche la cabinetul meu. Dar este foarte posibil ca atât cauza cât şi tratamentul pentru o boală incurabilă cum pare a fi a domniei sale să fie dincolo de posibilităţile medicinei anului 1882._Poate că prietenul dvs. s-a născut cu o generaţie prea devreme.

  — Născut prea devreme! Ea râse. Ce ciudat că spuneţi asta, domnule doctor. De câte ori nu l-am auzit pe Nietzsche pronunţând exact aceste cuvinte! Acum sunt sigură că sunteţi medicul potrivit pentru el.

  În ciuda grabei de a pleca şi a faptului că imaginea Mathildei, complet îmbrăcată şi plimbându-se nerăbdătoare prin camera de hotel, îi tot revenea în minte, Breuer îşi manifestă imediat interesul:

  — Cum aşa?

  — Adesea vorbeşte despre el însuşi ca despre un „filosof postum" – un filosof pentru care lumea nu este încă pregătită. De fapt, noua carte pe care intenţionează s-o scrie începe cu această temă – un profet, Zarathustra, debordând de înţelepciune, se hotărăşte să-i lumineze pe oameni. Dar nimeni nu-i înţelege cuvintele. Oamenii nu sunt pregătiţi pentru el, iar profetul, dându-şi seama că a venit prea devreme, se întoarce la viaţa în singurătate.

  — Frăulein, cuvintele dvs. mă intrigă – filosofia mă pasionează, dar timpul meu este limitat astăzi şi n-am auzit încă un răspuns direct la întrebarea: de ce nu mă consultă prietenul dvs. în Viena.

  — Domnule doctor – şi Lou Salome îl privi direct în ochi —, iertaţi-mi imprecizia. Poate că sunt, în mod inutil, indirectă. întotdeauna mi-a plăcut să mă aflu în prezenţa unor minţi luminate – poate pentru că am nevoie de modele pentru propria mea dezvoltare, poate pentru că pur şi simplu îmi face plăcere să le am în colecţia mea. Dar ştiu precis că mă simt privilegiată să discut cu un om de profunzimea şi de talia dumneavoastră.

  Breuer simţi că se înroşeşte. Nu-i mai putea susţine privirea şi se uită în altă parte, în timp ce ea continua.

  — Ceea ce vreau să spun este că probabil mă fac vinovată de a vorbi indirect doar ca să prelungesc timpul pe care-l petrecem împreună aici.

  — Mai doriţi cafea, Frăulein? Breuer îi făcu semn ospătarului. Mai adu câteva din cornurile acestea ciudate. V-aţi gândit, vreodată la diferenţa dintre patiseria germană şi cea italiană? Daţi-mi voie să vă expun teoria mea cu privire la legătura dintre pâine şi specificul naţional.

  Astfel că Breuer nu se grăbi să se întoarcă la Mathilde. Şi în timp ce-şi lua relaxat micul dejun împreună cu Lou Salome, medita la ironia situaţiei sale. Ce ciudat că venise la Veneţia să repare răul făcut de o femeie frumoasă, iar acum stătea în tete-ă-tete cu alta, şi mai frumoasă! Mai observă de asemenea că, pentru prima oară după luni de zile, mintea lui era eliberată de obsesia Berthei.

  Poate că la urma urmei, cugetă el, mai există totuşi speranţe pentru mine. Aş putea-o folosi, eventual, pe această femeie pentru a mi-o şterge pe Bertha din minte. E oare posibil să fi descoperit un echivalent psihologic pentru terapia farmacologică de înlocuire? Un medicament benign, ca valeriana, poate înlocui unul mult mai periculos, ca morfina. ar fi un progres fericit! La urma urmei, femeia asta e mult mai sofisticată, mai realizată. Bertha este – cum să spun? – presexuală, o femeie neîmplinită, un copil care se zbate neajutorat într-un trup de femeie.

  Cu toate acestea, Breuer ştia că tocmai inocenţa presexuală a Berthei fusese aceea care-l atrăsese spre ea. Amândouă îl excitau: când se gândea la ele simţea o vibraţie caldă în spate. Şi amândouă îl speriau: periculoase, dar fiecare în alt mod. Această Lou SalomŁ îl speria din cauza forţei ei –