din cauza a ceea ce i-ar putea face. Bertha îl speria din cauza supunerii ei – din cauza a ceea ce i-ar putea face el ei. Tremura când se gândea cât riscase cu Bertha – cât de aproape fusese de a viola regula cea mai importantă a eticii medicale, de a se ruina, de a-şi ruina familia, întreaga viaţă.

  Între timp era atât de adâncit în conversaţie şi atât de total fermecat de tânăra lui companioană la micul dejun, încât în cele din urmă ea fu aceea care aduse din nou vorba despre boala prietenului ei – şi anume atunci când Breuer pomeni de miracole medicale.

  — Eu am douăzeci şi unu de ani, domnule doctor, şi am renunţat să mai cred în miracole. îmi dau seama că eşecul a douăzeci şi patru de medici excelenţi nu poate însemna decât că depăşim limitele ştiinţei medicale contemporane. Dar vă rog să nu mă înţelegeţi greşit! Nu-mi fac iluzii că-l puteţi vindeca pe Nietzsche din punct de vedere medical. Nu pentru asta vă cer ajutorul.

  Breuer puse jos ceaşca de cafea şi-şi şterse mustaţa şi barba cu şervetul.

  — Iertaţi-mă, Frăulein, dar acum chiar că nu mai înţeleg nimic. Aţi început, nu-i aşa, prin a spune că aveţi nevoie de ajutorul meu pentru că prietenul dumneavoastră este foarte bolnav?

  — Nu, domnule doctor, am spus că am un prieten care a ajuns la disperare, care este în mare pericol de a-şi curma viaţa. Disperarea profesorului Nietzsche este aceea pe care vă rog s-o vindecaţi, nu corpul lui.

  — Dar, Frăulein, dacă prietenul dumneavoastră este disperat din pricina sănătăţii lui precare, iar eu n-am nici un tratament medical pentru el, ce-i de făcut? El duce lipsă de-un preot> nu de-un vraci.*

  Breuer luă semnul din cap pe care-l făcu Lou Salome drept o recunoaştere a cuvintelor medicului lui Macbeth şi continuă:

  — Frăulein Salome, nu există medicament pentru disperare sau doctor pentru suflet. Nu pot face mai mult

   WShakespeare, ESPLA, Bucureşti, 1957, traducere de Ion Vinea, p. 147.

  decât să vă recomand una dintre cele mai bune staţiuni balneoclimaterice din Austria sau Italia. Sau poate o discuţie cu un preot sau vreun alt duhovnic, un membru al familiei – ori poate un prieten bun.

  — Domnule doctor, ştiu că puteţi face mai mult. Am un spion. Fratele meu, Jenia, este unul din studenţii la medicină care au făcut practică la clinica dumneavoastră la începutul acestui an, la Viena.

  Jenia Salome! Breuer încerca să-şi amintească numele. Erau atâţia studenţi!

  — Prin el am aflat de dragostea dumneavoastră pentru Wagner, am aflat că vă veţi petrece vacanţa săptămâna aceasta la Hotel Amalfi în Veneţia şi, de asemenea, cum să vă recunosc. Dar, ceea ce este cel mai important, prin el am aflat că sunteţi, într-adevăr, un doctor pentru disperare. Vara trecută a asistat la o prelegere a dumneavoastră în care descriaţi cum aţi tratat-o pe o tânără pe nume Anna O. – o femeie care era disperată şi pe care aţi tratat-o cu ajutorul unei tehnici noi, „a conversaţiei" – o cură bazată pe raţiune, pe desluşirea unor asociaţii mentale încurcate. Jenia spune că sunteţi singurul medic din Europa care poate oferi un adevărat tratament psihologic.

  Anna O.! Breuer tresări la auzul numelui şi vărsă cafeaua în timp ce ducea cana la buze. îşi şterse mâna cu şervetul, sperând că Frăulein Salome" nu observase accidentul. Anna O., Anna O.! Era incredibil! Oriunde se întorcea, dădea peste Anna O.- numele codificat pe care-l folosea pentru Bertha Pappenheim. Extrem de discret, Breuer nu folosea niciodată numele adevărate ale pacienţilor săi când discuta despre ei cu studenţii. în locul acestora, construia un pseudonim mutând fiecare iniţială a pacientului cu o literă înapoi în alfabet: astfel, B. P. de la Bertha Pappenheim devenise A. O., sau Anna O.

  — Jenia era teribil de impresionat de dumneavoastră, domnule doctor. Când descria prelegerea dumneavoastră şi tratamentul Annei O., spunea că a avut binecuvântarea de a se afla în lumina geniului. Şi Jenia nu e un băiat uşor de impresionat. Nu l-am mai auzit niciodată vorbind aşa.

  Arunci am hotărât că într-o zi va trebui să vă întâlnesc, să vă cunosc, poate să studiez cu dumneavoastră. Dar acest „într-o zi" a devenit mult mai concret şi iminent când starea lui Nietzsche s-a înrăutăţit, în ultimele două luni.

  Breuer privi în jur. Mulţi dintre ceilalţi clienţi termii naseră şi plecaseră, dar el stătea aici, unde fugise de ' Bertha, discutând cu o femeie uluitoare, pe care ea o adusese în viaţa lui. O tresărire, un fior rece îi trecu prin tot corpul.

  Chiar n-avea să poată fugi niciodată de Bertha?

  — Frăulein – Breuer îşi drese glasul şi făcu un efort să continue —, cazul pe care l-a descris fratele dumneavoastră a fost doar atât – un caz singular în care am folosit o tehnică absolut experimentală. Nu există nici un motiv pentru a crede că tocmai această tehnică l-ar putea ajuta pe prietenul dumneavoastră. De fapt, există toate motivele pentru a crede că nu l-ar ajuta.

  — De ce asta, domnule doctor?

  — Mă tem că timpul nu-mi permite să vă dau un răspuns complet. Deocamdată vă voi spune doar că Anna O. şi prietenul dumneavoastră au boli foarte diferite. Ea avea accese de isterie şi suferea de o anumită infirmitate, după cum probabil fratele dumneavoastră v-a povestit. Procedeul meu a constat în a îndepărta sistematic fiecare simptom ajutând-o pe pacientă să-şi amintească, prin hipnoză, trauma psihică uitată care l-a generat. O dată ce sursa specifică este descoperită, simptomul dispare.

  — Şi dacă presupunem, domnule doctor, că disperarea este un simptom? N-aţi putea-o trata în acelaşi mod?

  — Disperarea nu este un simptom medical, Frăulein; este vagă, imprecisă. Fiecare dintre simptomele Annei O. implica o parte a corpului ei; fiecare era provocat de o dis-funcţie a excitaţiei intracerebrale printr-un canal neurotic. Dimpotrivă, aşa cum o descrieţi dumneavoastră, disperarea prietenului