de culoarea flăcării la articulaţiile picioarelor. IntrezifU'u şi păianjenii uriaşi există o strimăsimbioză: zmeul vede exclusiv prin cei cinci ochi ca boabele de rouă ai fiecărui păianjen, care îl ghidează spre pradă în speranţa că se vor hrăni cu sângele ei proaspăt. Această specie, da zmeu arc pielea palidă datorită eternului întuneric m care trăieşte, în văgăunii? Sak subpământene. Construieşte labirinturi subterane în care-şi lârăşte victimele. E posac şi banal în conversaţii. Cin d îşi fac vizite, familiile de zmei suri de văgăună se plictisesc atu de groaznic, în cât nu rareori se măcelăresc între ele. De aceea, preferă să socializeze cu cei din alte specii, mai ales cu câinii de zmeu, răbdând fericiţi luările peste picior şi (iluziile grosolane. Uneori mor de foame tot ascultând glumele şi sporovăială altora. Atunci tarantulele, întotdeauna mascul şi femelă, le găuresc pieptul, le devorează inimile şi plămânii şi, în biserica austeră a cutiei toracice, rămân să slujească unui cult straniu, din care rezultă mii de tarantule, minuscule şi golaşe.

 Zmeul cu colţi.

  Dinţii săi îngrozitor de strâmbi, fiecare dăltuit în alt mineral, de altăculoare, au făcut să-nflorească din vremuri străvechi pe tărâmul zmeilor arta stomatologiei. Dentiştii lor au metode primitive dar eficiente, care elimină tratarea atât de îndelungată, pe canale, a dintelui cariat. O simplă lovitură năpraznică de pumn sau, în cazuri mai complicate, de buzdugan pestefalc, a suferindă elimină răul. Urmează înfigerea în alveolele goale a unor pietre de nu frumos şlefuite.

  Clinele de zmeu.

  S-a crezut multa vreme că faimosul, Am dat de tine, dine de zmeu!” răcnit de voinici era doar o expresie injurioasă. In realitate, Feţii-Frumosi se confruntau cu o varietate specială, patrupedă, din rasa zmeilor de câmpie. Câinele de zmeu nu scoate foc pe nări, ci doar un fum mirosind a friptură de purceluş de lapte bine rumenit, preparat cu hasmaţuki, umplut cu castane coapte, cu sandul crăpat pe spinare, şei~viţ la tavă înconjurat de feliuţe străvezii de ridichi. Mireasma aceasta nespus de îmbietoare e mai eficientă decât flăcările, căci stârneşte în stomacul voinicilor nişte ghiorăieli atât de stridente, încât caii speriaţi îi azvârl din şei până-n. Nouri, de se fac mici-fărimici. Clinii de zmeu trăiesc în castele comode, în care nu lipseşte niciodată biblioteca şi salonul literar. Se hrănesc, în general, cu porci de dine, varietate domestică de facocm. Deşi merg în patru labe, se consideră mai luminaţi decât ceilalţi zmei. Se înmulţesc prin înmugurire.

 Muma zmeilor.

  Mare cit o casă cu două caturi, aduce la-nfălişare cu o bătrânică. Totuşi e întotdeauna mascul, obsedat de răpirea de prinţese. Acestea nu se alarmează prea tare cină, ieşite la cules de ciuperci, întâlnesc o băbuţă, fie ea şi mătăhăloa-să. Spaima vine mai târziu, când, îndeobşte, e prea târziu.

  Zmeul mioritic.

  Trăieşte în peşterile adinei de sub munţii Carpaţi, aşa-zi-sul Celălalt Tărâm, unde şi-a întemeiat un imperiu. Lumina acestui enorm spaţiu subteran provine de la lacurile de lavă care proiectează pe tavan mirifice aurore boreale. Aici sunt codri concentrici de aramă, de argint şi de aur, plantaţi artificial ca să ascundă, la mijloc, palatele zmeilor. Zmeul mioritic are o organizare socială matriarhală: şefa clanului e o zmeoaică bătrână, în jurul ei trăind feciorii şi fetele ei, ginerii şi nurorile. Fesele bogate ale femelelor arată că sunt mult mai inteligente decât soţii lor. Cu toate acestea, îi răsfaţă, le iartă stângăciile şi grosolănia, ba tolerează şi rivalitatea cu câteva nefericite prinţese ascunse prin cotloane. Zmeul mioritic este deosebit de nătâng. Forţa lui fizică enormă nu intimidează, căci îl încurci cu cea mai simplă cimilitură, cu care-şi bate capul săptămâni întregi. Dacăte-a apucat însă între degete, nu-i a bună: înfige-n tine gheare de-un cot, nu prea curate, şi tepârleste cu două jeturi groase de foc. Masculii poartă cămeşă ţesută cu amici, iţari şi opinci din piele de cerb, iar femelele ie şi catrinţă. Totuşi, zmeilor tineri le miroase mult mai rar a catrinţă decât a crinolină.

 Animicstiutorul.

  Rasă neatestată ştiinţific, poate legendară. Urmele faimosului Toiag cu Urechi, ca şi ale ghetelor de plumb ce îi sunt atribuite tradiţional s-arfi găsit imprimate într-un strat de şisturi bituminoase din Caucaz. Din relatările zmeilor asiatici, Animicstiutorul ar trăi în regiuni muntoase inaccesibile, acoperite de gheţuri veşnice. Locuinţa sa arată ca o bulă de aer într-un enorm gheţar. Focul pe care-l scoate pe nări nu arde, ci încălzeşte sufletele, umple inimile cu iubire. E motivul pentru care zmeii se tem de el mai mult decât de orice, căci nu pot supravieţui decât o dată unei întâlniri cu el. A doua oară le plezneşte şi cea de-a doua inimă sub povara unei duioşii ucigătoare. In ochii acestui zmeu poţi vedea, se zice, neantul de dinaintea facerii lumii. Nenumărate vorbe de înţelepciune îi sunt atribuite. Dar despre acestea, într-un alt capitol.

  Zmeul zmeelor.

  Confundat, din cauza numelui, cu puternicul zmeu cu coarnă blondă, nimic nu este totuşi mai deosebit de el. Zmeul zmeelor e o fiinţă inofensivă, delicată, pe care-o zăreşti din când în când survolând pajişti şi fineţe, încurcat în sforile a vreo douăzeci de zmee cu cozi lungi şi colorate, pe care le înalţă simultan. Vâneazăpăsări şi animale mici, scuipând cu precizie asupra lor. Se asociază câte trei sau patru masculi pentru a răpi o prinţesă. O dată răpită, e măsurată cu un metru de croitorie şi i se dă drumul înapoi. Tot ce depăşeşte 1,85 m e păstrat.

 Zmăul.

  Un troglodit, în toate sensurile cuvântului. Îşi duce viaţa în peşterile pline de cristale şi minereuri de pe celălalt tărâm. E războinic, încăpăţânat, de o viclenie primitivă. Solzii de pe spinare sunt de aramă coclită, iar craniul e dotat cu zece coarne de jur-împrejur, de la care provine şi denumirea de zmeul cu coroană, sub care mai e cunoscut. Pectoralii îi sunt groşi ca nişte mamele, iar pulpele, ca trunchiurile de copac. Extrem de dezvoltat e simţul voinicoreceptor, deschis ca nişte opercule pline de branhii în tâmple. Detectează un om viu de la o depărtare de peste 10 kilometri. Ascuns pe sub