este vătămat de un surplus de foc, apar necontenite călduri şi febră. Surplusul de aer provoacă o febră zilnică; cel de apă — o febră ce apare odată la două zile, apa circulând mai lent decât focul şi aerul; iar surplusul de pământ — pământul fiind cel mai lent dintre toate elementele, lui trebuindu-i patru zile pentru purgaţie — o febră foarte greu de tratat ce apare odată la patru zile.

[86b]Astfel apar îmbolnăvirile trupului. Cele ale sufletului, care depind de trup, apar în felul următor. Trebuie să admitem, nu-i aşa, că nebunia este boala sufletului. Iar ea, nebunia, este fie exaltare, fie prostie. Toate acele stări în care ele apar trebuiesc numite boli. Printre cele mai grave se află plăcerile şi durerile foarte mari. Când cineva cade pradă unei bucurii sau dureri [86c]foarte mari, în graba lui nemăsurată de a prinde pe una ori de a scăpa de cealaltă, el nu mai este în stare să vadă şi să audă nimic cum trebuie, ci este cuprins de furie şi este incapabil să judece. Bărbatul a cărui sămânţă, ce se află în măduvă, este cuprinsă de prea multă umezeală, este, asemenea unui pom covârşit de rod, îndestulat atât cu dureri cât şi cu plăceri nemăsurat de mari în dorinţele sale şi în satisfacerea lor. Cea mai mare parte a vieţii el este înnebunit de aceste plăceri şi dureri intense. Şi când sufletul lui este tulburat şi îmbolnăvit de către trup, el este privit ca unul [86d]care este rău în mod voit, nu ca unul bolnav. Adevărul este însă că abuzul sexual este o maladie a sufletului, ce provine în mare măsură din starea în care se găseşte acea substanţă care, din cauza porozităţii oaselor, umezeşte întregul trup. Aproape că putem spune că lot ceea ce este numit nesăbuinţă a plăcerilor nu provine din libera voinţă. Căci nimeni nu este rău în mod e voit; ci el devine rău din cauza unei rele predispoziţii a trupului sau a unei proaste educaţii — lucruri care nu sunt dorite de nimeni şi care nu ţiu de libera voinţă a nimănui.

În ce priveşte durerile, la fel, sufletul trage multe ponoase de pe urma trupului. Când flegmele acide şi sărate sau alte umori biliare amare rătăcesc prin timp fără a putea ieşi, ele fac ca proprii lor vapori să pătrundă în mişcările sufletului, provocând astfel tot felul de boli ale acestuia — mai mari sau mai mici, mai [87a]multe sau mai puţine. Când ele sunt purtate în cele trei locuri ale sufletului şi când unul dintre acestea este atacat, ele produc nenumărate feluri de tristeţe şi melancolie, nesăbuinţă şi laşitate, uitare şi tâmpenie.

În plus, când o proastă constituţie trupească se asociază cu o proastă formă de guvernare, unde discursuri [87b]nu mai puţin dăunătoare sunt ţinute deopotrivă în public şi în particular, şi unde niciun fel de educaţie nu este dată tinerilor pentru a contracara toate aceste rele, ei bine atunci toţi cei care devin răi, devin răi din două cauze care sunt complet în afara voinţei lor. În astfel de cazuri sunt de condamnat mai degrabă părinţii şi educatorii decât copiii şi elevii. Oricum, atât cât stă în puterile noastre, trebuie să încercăm, prin educaţie, exerciţii şi învăţătură să scăpăm de vicii şi să dobândim virtutea. Dar, acestea ţin de un alt subiect.

Ţine însă de subiectul nostru să vorbim despre [87c]tratamentul preventiv prin care trupul şi mintea pot fi păstrate în bună stare. Căci datoria noastră este să vorbim mai degrabă despre cele bune, decât despre cele rele.

Binele este întotdeauna frumos, iar frumosul nu este niciodată disproporţionat. O fiinţă vie deci, care este frumoasă, trebuie să fie şi proporţionată. Noi însă nu percepem decât proporţiile neînsemnate, şi numai cu [87d]ele facem anumite calcule, cele mai importante şi mai mari ne scapă. Pentru sănătate şi boală, viciu şi virtute, proporţiile sau disproporţiile dintre trup şi suflet sunt mai însemnate decât oricare altele. Cu toate acestea noi nu le acordăm atenţia cuvenită, şi nici nu le observăm măcar, atunci când, de pildă, un suflet mare şi puternic se află într-un trup mărunt şi slab, sau invers; în aceste cazuri nici o fiinţă nu poate fi frumoasă, căci îi lipseşte cea mai importantă proporţie. Proporţia cuvenită este însă priveliştea cea mai frumoasă pentru e cel care are ochi să o vadă. Aşa cum un trup disproporţionat din cauza unui picior sau a oricărui alt membru prea lung, nu este numai urât, dar şi greoi şi neîndemânatic atunci când îl foloseşte, aducându-şi multe necazuri şi osteneală, tot aşa trebuie să ne imaginăm că stau lucrurile şi cu dubla natură a unei fiinţe. Atunci când sufletul este mult mai puternic decât [88a]trupul şi de nestăvilit, el, sufletul, tulbură trupul şi îl umple din lăuntru cu boli. Şi când se apucă de învăţătură sau de studiu, îl istoveşte. Iar în explicaţii sau discuţii, publice sau private, în care apar rivalităţi şi dispute, sufletul încălzeşte trupul şi începe să-l descompună, provocând diferite secreţii. Majoritatea aşa-zişilor medici nu înţeleg natura acestui fenomen, pe care îl atribuie unei cauze opuse celei reale. În schimb, când un trup mare şi mult mai puternic decât sufletul ce sălăşluieşte în el este unit cu o minte mică şi slabă, atunci — deoarece există două dorinţi fireşti pentru [88b]orice om, una privind mâncarea necesară trupului, şi alta privind înţelepciunea necesară părţii divine din noi — atunci deci, mişcările părţii mai puternice îşi sporesc puterea şi slăbesc sufletul, făcându-l tont, greoi la învăţătură şi uituc, provocând astfel boala cea mai cumplită — prostia.

Împotriva acestor două maladii nu există decât un singur leac: să nu mişcăm sufletul fără a mişca şi trupul, sau invers, în aşa fel încât fiecare, apărându-se [88c]de celălalt, să-şi menţină echilibrul şi sănătatea. Matematicianul, sau oricine are o activitate intelectuală intensă, trebuie să-i dea şi propriului trup prilejul pentru un exerciţiu potrivit, practicând gimnastica. Iar cel care îşi antrenează cu precădere trupul trebuie să îşi exerseze şi sufletul, cultivând artele şi întreaga filosofie. Numai astfel cineva îşi merită numele de bun