şi frumos. La fel trebuie tratate şi diferitele părţi ale trupului şi sufletului, şi anume imitând forma universului. Căci atunci când trupul este încălzit şi răcit dinăuntru de toate câte întră în el, sau când este uscat [88d]şi umezit de cele din afara lui, şi suferă tot felul de îmbolnăviri produse de aceste două feluri de mişcări, ei bine atunci, dacă cineva îşi lasă trupul aflat în repaus pradă acestor mişcări, el, trupul, va fi dominat şi în cele din urmă va pieri. Dar, dacă cineva va imita ceea ce noi. am numit mai devreme doica şi mama universului şi, dacă-i va sta în putinţă, nu-şi va lăsa niciodată trupul în toropeală, ci îl va menţine în mişcare şi, îmboldindu-l mereu, va ţine mişcările interne şi externe într-un echilibru firesc; şi dacă, prin [88e]cumpătare, va pune în ordinea lor firească particulele şi maladiile ce rătăcesc prin trup, aşa cum am arătat când am vorbit despre univers, atunci el nu va îngădui vrăjmaşilor să se adune şi să stârnească războaie şi boli în trupul său, ci va avea prieten lângă prieten în menţinerea sănătăţii.

În ce priveşte mişcările, cea mai bună este cea [89a]care se produce în sine şi prin sine, căci ea este cea mai asemănătoare cu cea a gândului şi a universului. Orice altă mişcare produsă de ceva exterior este inferioară, iar cea mai puţin bună dintre toate este cea care mişcă din afară părţile trupului, când acesta se afla în repaus. De aceea, cel mai bun fel de purificare şi fortificare a trupului este gimnastica. Apoi vine la rând acea balansare ritmată, ca în vâslit sau în orice altă activitate ce nu este foarte istovitoare, urmat de ceea ce este uneori, în caz de extremă urgenţă, folositor, dar care altfel nu trebuie practicat de un om în toate minţile, şi anume tratamentul cu leacuri [89b]purgative. Afecţiunile nu trebuiesc stârnite cu leacuri, decât atunci când primejdia este din cale-afară de mare. Căci, în general, fiecare afecţiune este asemănătoare cu natura fiinţelor vii. Acestea sunt alcătuite astfel încât fiecărei specii îi este dat să trăiască un anumit timp. Mai mult, fiecărei fiinţe care vine pe lume, îi este hărăzit, în afara unor accidente inevitabile, un [89c]anumit răstimp de viaţă. Triunghiurile din fiecare fiinţă sunt de la început alcătuite astfel încât să ţină o anumită perioadă de timp, dincolo de care viaţa nu mai poate fi prelungită. La fel este şi cu alcătuirea afecţiunilor: dacă se încearcă prin leacuri să se scurteze viaţa care îi este dată unei boli, se întâmplă adesea ca maladiile uşoare să devină acute sau ca ele să se înmulţească. De aceea, este bine ca toate afecţiunile să [89d]fie tratate, atât cât ne permite timpul liber, prin regim, şi să nu fie stârnite cu leacuri.

Fie îndeajuns cât am spus despre întregul unei fiinţe, despre părţile ei şi despre felul în care omul este stăpânit şi se poate stăpâni pe sine, astfel încât să-şi trăiască viaţa potrivit raţiunii. Totuşi, o mai mare atenţie treburi acordată acelei părţi destinate să stăpânească, pentru ca ea să fie cât mai pregătită cu putinţă pentru aceasta. Dar, a vorbi despre acest subiect [89e]este un lucru dificil. Dacă mă voi mărgini însă să vorbesc numai în mare, şi nu în amănunt, el poate fi rezumat astfel.

Am observat adeseori că sunt trei feluri de suflet în noi, şi fiecare se află în mişcare. Să spunem deci, în cât mai puţine cuvinte, că oricare din cele trei feluri de suflet, dacă trăieşte în trândăvie şi îşi încetează mişcarea proprie lui, va deveni foarte slab; pe când dacă se exersează, va deveni foarte puternic. Va [90a]trebui deci să veghem ca între aceste mişcări să existe proporţiile cuvenite. În ce priveşte partea cea mai stăpână a sufletului — cea care, spunem noi, trăieşte în partea superioară a trupului nostru şi care ne poartă, de la pământ spre cerurile cu care se aseamănă, ca pe o plantă ce-şi are rădăcinile în cer, nu în pământ — trebuie să ne gândim că ea i-a fost dată fiecărui om de către zeu, ca o divinitate călăuzitoare. Adevărate sunt spusele noastre, căci partea divină din noi ne menţine capul, rădăcina noastră, şi ne ţine trupul drept şi îndreptat. Înspre locul în care s-a născut sufletul. Când [90b]cineva se lasă pradă dorinţelor şi ambiţiilor şi când se luptă pentru ele, toate gândurile lui sunt muritoare şi — atât cât e cu putinţă — el însuşi va deveni cu desăvârşire muritor, de vreme ce şi-a cultivat partea muritoare din el. Dar, dacă cineva s-a dovedit iubitor de învăţătură şi de înţelepciune adevărată şi dacă şi-a exersat mintea mai mult decât orice altă parte din el, atunci acel cineva are gânduri nemuritoare şi divine, [90c]dacă va fi ajuns la adevăr; şi atât cât îi este dat naturii umane să se împărtăşească din nemurire, acel cineva va fi cu desăvârşire nemuritor şi, de vreme ce este mereu preocupat de partea divină ce sălăşluieşte în el, cu care convieţuieşte în bună înţelegere, va fi neasemuit de fericit. Nu există decât o singură cale de a avea grijă de toate, şi anume aceea de a da fiecărei părţi hrana şi mişcările potrivite ei. Mişcările care se aseamănă în mod firesc cu partea divină din noi sunt gândurile şi revoluţiile universului. De [90d]aceea fiecare om trebuie să le urmeze şi, imitând armoniile şi revoluţiile universului, să le corecteze pe acelea din propriul său cap, care au fost modificate atunci când ne-am născut. Astfel, partea inteligentă din noi devine, potrivit naturii ei originare, asemănătoare cu ceea ce este obiectul ei de contemplaţie, împlinind, acum şi pururea, adevărata viaţă ce ne-a fost dăruită de zei.

Aproape că am terminat, se pare, ceea ce ne-am [90e]propus la început, şi anume să ţinem un discurs care să înceapă cu naşterea universului şi să se termine cu cea a omului. În ce priveşte felul în care au venit pe lume celelalte vieţuitoare, o scurtă descriere va fi de ajuns, căci nu este nevoie să vorbim în amănunt despre aceste lucruri. Astfel,