afacere ar putea să iasă la iveală, cu toate că fuga lui Injun Joe a împiedicat Curtea să-l supună unui interogatoriu. Sărmanul îşi luase inima în dinţi şi-l rugase pe procuror să nu-l divulge şi pe el, dar la ce bun?

  De când conştiinţa hărţuită a lui Tom, îl îndemnase să se ducă în faptul nopţii la avocat, ca să-i destăinuie o taină, pe care se legase cu cel mai grozav jurământ de a nu o da niciodată în vileag, încrederea lui Huck în omenire, se zdruncinase din temelie. Ziua, Tom era copleşit de dovezile de recunoştinţă ale lui Muff Potter, noaptea însă se căia amar, că-şi călcase jurământul. Îşi dădea perfect seama că atât timp cât fugarul era în viaţă, nu va putea răsufla în voie, nici o clipă.

  Se institui un premiu pentru prinderea lui Injun Joe ~şi locuitorii porniră să cutreiere împrejurimile, dar Injun Joe nu putu fi găsit nicăieri. Atunci sosi în oraş un detectiv renumit şi sigur de sine, care adulmecă în dreapta şi în stângă, dădu din cap cu înţelepciune, încredinţat fiind că săvârşise o ispravă nemaipomenită. Vorba aceea „filase” el ceva, dar aceasta nu punea încă laţul de gâtul asasinului, iar după plecarea detectivului, Tom simţi aceeaşi nesiguranţă ca şi înainte.

  Zilele treceau cu o încetineală deznădăjduitoare şi totuşi, pe măsură ce treceau, aduceau descărcarea conştiinţelor acelora, care fără voia lor, fuseseră amestecaţi în această afacere necurată.

  Capitolul XXI.

  În viaţa fiecărui băiat de condiţii normale, intervine o perioadă, în care e apucat de dorul de a descoperi comori ascunse. Într-o bună zi, Tom fu cuprins şi el de această dorinţă, în primul rând se duse la Joe Harper, care însă nu se lăsă convins. De aici porni în căutarea lui Ben Rogers; dar acesta fiind plecat la pescuit, nu-i rămăsese decât să recurgă la Huck „Mâna Roşie”.

  Tom îl luă deoparte şi-i explică în ce constă afacerea, Huck se învoi. El se învoia întotdeauna să ia parte la o năzdrăvănie veselă şi nu cerea nici un ban, deoarece avea destul timp liber… grozav de mult timp liber.

  — Şi unde o să săpăm? Întrebă Huck.

  — Păi, oriunde.

  — Cum, se găseşte peste tot?

  — Nu, nu tocmai. Comoara e însă ascunsă în locuri anumite, uneori pe o insulă, uneori într-o scorbură de copac, sau în pământ, unde la miezul nopţii cade umbra unei crăci de copac bătrân; dar câteodată sub pardoseala unei case cu strigoi.

  — Şi cine a ascuns-o?

  — Păi, numai bandiţii; Ce, ţi-ai închipuit că directorul nostru de la şcoală?

  — Habar n-am. Dacă ar fi fost a mea, eu n-aş fi ascuns-o. Aş fi cheltuit-o şi aş fi petrecut bine.

  — Şi eu! Dar vezi tu, Hucky, bandiţii nu fac aşa; o ascund şi o lasă acolo.

  — Şi nu mai vin s-o dezgroape?

  — Nu, adică ar vrea să vină, dar de cele mai multe ori, ei uită semnul, sau mor între timp. Şi aşa, zace comoara ascunsă, de prinde rugină; şi câteodată, unul descoperă un pergament învechit, care spune, cum poate fi găsită comoara. Dar ca să descifrezi un astfel de pergament, îţi trebuie o săptămână întreagă, fiindcă e scris numai cu nişte semne şi hieroglife.

  — Cum? Hiro…

  — Hiero, hieroglife, adică scris în figuri, care ai crede că n-au nici un tâlc deosebit.

  — Ai avut m vreodată un pergament de ăsta, Tom?

  — Nu!

  — Păi, atunci, cum ai să găseşti semnele?

  — N-am nevoie de semne. Ţi-am mai spus că comoara e îngropată, fie la temelia unei case cu strigoi, fie pe o insulă, sau în pădure, sub un copac scorburos. Pe insulă, am mai încercat noi o dată şi o să mai încercăm, dar este aici casa cu strigoi de pe coasta lui Cardiff şi apoi mai sunt o mulţime de copaci scorburoşi în pădure.

  — Şi sub fiecare se află o comoară?

  — Da, de unde!

  — Atunci de unde ai să ştii sub care să cauţi?

  — O să caut sub toate.

  — Bine! Tom, dar asta o să ne ţină toată vara.

  — Ei şi? Dar dacă găsim un vas plin cu bani vechi de aur, sau o grămadă de diamante într-o scorbură? Atunci ce-ai zice?

  Ochii lui Huck străluceau.

  — Tu să-mi dai mie numai banii, diamantele păstrează-le pentru tine.

  — Bine, Huck, dar să ştii că un diamant face cât douăzeci de bani!

  — Nu zău!

  — Sigur. Întreabă pe oricine. Ai văzut m vreodată un diamant?

  — Nu-mi aduc aminte să fi văzut!

  — O! Împăraţii au sacii plini.

  — Eu nu cunosc nici un împărat.

  — Nici n-ai de unde, dar dacă te-ai duce în Europa, ai vedea o mulţime. Îţi aduci aminte de împăratul Richard?

  — Richard şi mai cum?

  — N-are alt nume. Împăraţii n-au decât un nume adoptat.

  — Ei vezi, d-aia nu vreau eu diamante. Ce, să fiu şi eu ca împăraţii cu un singur nume? Păi, aşa fiecare negru are câte o poreclă. Dar ia spune, unde ai să sapi tu întâi?

  — Habar n-am. Dar o să încercăm sub un copac bătrân, pe colina din dosul casei văduvei Douglas.

  — Primesc! Hai să mergem!

  — Astfel ei făcură rost de o cazma şi o lopată şi porniră să facă cele trei mile până la locul indicat. Ajunseră încălziţi şi asudaţi şi se aruncară jos la umbra unui ulm, ca să se odihnească şi să fumeze câte o pipă.

  — Mie-mi place asta, făcu Tom.

  — Şi mie!

  — Ascultă, Huck, ce ai să faci m cu partea ta, dacă găsim aici o comoară?

  — Păi, o să mănânc în fiecare zi plăcinte cu mere şi o să beau numai sifon. Şi o să mă duc la toate circurile, câte or