― Vin la tine. N-ai vreo fată acolo, nu?

6

Camera mea era la două lifturi și ceva de mers de recepție, așa că am fost surprins de cât de repede am auzit ciocănitul la ușă. Gyuri, discret, se duse la fereastră și rămase acolo cu spatele la noi cât timp Boris mă măsură din cap până-n picioare.

― Îmbracă-te! îmi spuse. Eram desculț, în halatul hotelului, cu părul zbârlit pentru că adormisem imediat după duș. Trebuie să te aranjezi. Du-te, piaptănă-te și bărbierește-te!

Când am ieșit din baie (unde îmi lăsasem costumul atârnat, ca să se mai lase cutele), el își țuguie buzele nemulțumit și spuse:

― N-ai nimic mai bun de pus pe tine?

― E un costum Turnbull și Asser.

― Da, dar arată parcă ai dormit în el.

― L-am purtat destul de mult. Am o cămașă mai bună.

― Foarte bine, pune-o! Deschidea o valiză la picioarele patului. Și scoate banii și dă-i încoace!

Când am intrat din nou în cameră, potrivindu-mi manșetele, am încremenit în mijlocul camerei: Boris stătea aplecat deasupra patului, atent să asambleze un pistol: pocnea din percutor cu o competență concentrată, ca Hobie atunci când lucra în atelier, trăgând de patul glisant cu forță, ca și cum tocmai ar fi vrut să-l folosească, pac!

― Boris, am spus, ce paștele mă-si faci?

― Liniștește-te! îmi spuse el, aruncându-mi o privire piezișă. Pipăindu-și buzunarele, scoase un încărcător și-l potrivi înăuntru: clic. Nu e ce crezi tu. Nu. Numai de paradă.

M-am uitat la spinarea lată, perfect impasibilă, a lui Gyuri, aceeași surzenie profesională la care recurgeam uneori eu însumi în magazin, întorcând spatele cuplurilor care se certau dacă să cumpere un articol de mobilier sau nu.

― E numai... Trăgea ceva înainte și înapoi la pistol, cu o privire expertă, testând, aducându-l apoi aproape de ochi și țintind, gesturi suprarealiste scoase de undeva din străfundurile creierului, acolo unde filmele alb-negru rulau douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Ne întâlnim cu ei pe terenul lor, și ei au să fie trei. De fapt, numai doi. Doi care contează. Și acum pot să-ți spun, eram puțin îngrijorat că venea și Sascha. Pentru că atunci nu aș fi putut să vin cu tine. Dar totul s-a aranjat foarte bine, așa că sunt aici!

― Boris...

În timp ce stăteam acolo, am fost dintr-odată copleșit, ca de un uriaș val de greață, de senzația că intrasem prostește într-o poveste teribilă, cumplită...

― Nu-ți face griji! Mi-am făcut eu destule. Pentru că... mă bătu încurajator pe umăr... Sascha e prea nervos. Se teme să arate la față în Amsterdam – se teme că o să afle Horst. Și pe dreptate. Veste foarte, foarte bună pentru noi. Deci.

Pocni pistolul pentru ultima dată: argintiu de crom, negru de mercur, cu o densitate compactă și netedă care distorsiona în negru spațiul din jurul lui, ca un strop de ulei de motor într-un pahar cu apă.

― Să nu-mi spui că iei chestia asta cu tine, am protestat, în tăcerea neîncrezătoare care urmă.

― Ba da. Pentru toc – numai s-o țin în toc. Dar stai, stai, spuse el, ridicând palma, înainte să începi – deși nu vorbeam, stăteam numai acolo, alb de groază – de câte ori să-ți spun? E numai de paradă.

― Cred că glumești.

― Îmbracă-te! spuse el rapid, ca și cum nici n-aș fi vorbit. Iluzie pură. Ca să se sperie să încerce ceva dacă îl văd, bine? adăugă, pentru că eu rămăsesem în continuare nemișcat, cu ochii ațintiți asupra lui. Măsură de siguranță! Pentru că, pentru că, se grăbi să vorbească înaintea mea, tu ești tipul bogat, și noi suntem garda de corp, și cu asta basta. Ei se așteaptă la așa ceva. Totul foarte civilizat. Și, dacă mișcăm puțin haina – avea un toc ascuns la brâu –, o să ne respecte și n-o să încerce nimic. Mult mai periculos să te duci acolo așa – și Boris își dădu ochii peste cap și-i roti prin cameră ca o fată aiurită.

― Boris. Mă simțeam parcă beat și în gură aveam gust de cenușă. Nu pot.

― Ce nu poți? El ridică bărbia și se uită la mine. Nu poți să ieși din mașină și să stai cu mine cinci minute, cât îți iau înapoi nenorocit de tablou? Ce?

― Nu, vorbesc serios. Pistolul zăcea pe cuvertura patului; îmi atrăgea irepresibil privirea: părea să cristalizeze și să amplifice toată energia negativă care bâzâia în aer. Nu pot. Serios! Las-o baltă!

― S-o las baltă? Boris se strâmbă. Potter, nu face asta! M-ai adus aici pentru nimic și acum sunt prins în belea. Și acum – aruncând mâna în aer – în ultim moment, începi să faci condiții și s-o ții „nu e sigur“, „nu e sigur“, și să-mi spui tu cum trebuie să facem. N-ai încredere în mine?

― Ba da, dar...

― Atunci, ai încredere, te rog, și acum! Tu ești cumpărător, spuse el nerăbdător, pentru că eu nu răspundeam. Asta e tot. Am aranjat deja.

― Ar fi trebuit să discutăm mai demult.

― Ei, haide! spuse el exasperat, luând pistolul de pe pat și vârându-l în toc. Te rog, nu mă contrazice, întârziem! N-ai fi