– Păianjeni, muşte... ţintari, lindine...?

– Pentru ce?

– Aveţi ceva pentru lăţei?

Bătrânul îmi aruncă o privire dezgustată.

– Aşteaptă aici, zise.

Scoase ceva de sub celălalt capăt al tejghelei. Se întoarse şi, stând cât mai departe de mine, îmi întinse o cutie mică din carton verde cu negru. Am acceptat-o umil. I-am întins o hârtie de 5 $. Îmi dădu restul ţinându-mă la distanţă. Bătrâna se retrăsese într-un colţ al farmaciei. Mă simţeam ca un jefuitor.

– Aşteaptă, i-am zis bătrânului.

– Ce mai e de data asta?

– Vreau nişte prezervative.

– Câte?

– Păi, un pachet, un pumn.

– Umede sau uscate?

– Poftim?

– Umede sau uscate?

– Dă-mi-le pe alea umede. Bătrânul îmi întinse prezervativele cu prudentă. I-am întins banii. Din nou îmi dădu restul ţinându-mă la distanţă. Am ieşit. În timp ce mergeam pe stradă, am scos prezervativele şi m-am uitat la ele. Apoi le-am aruncat în şanţul de pe marginea drumului.

Întors în apartament, m-am dezbrăcat şi am citit instrucţiunile. Zicea să aplic alifia pe zonele afectate şi să aştept treizeci de minute. Am deschis radioul, am găsit o simfonie, apoi am scos alifia strângând cu putere tubul. Era verde. Am aplicat-o peste tot. Pe urmă m-am întins în pat şi m-am uitat la ceas. Treizeci de minute. Căcat, îi uram pe lăţeii ăştia, aşa că m-am hotărât să aştept o oră. După patruzeci şi cinci de minute, am simţit cum pielea începe să mă ardă. O să-i omor pe toţi nenorociţii ăştia, mi-am zis. Fierbinţeala era tot mai puternică. M-am răsucit în pat şi mi-am încleştat pumnii. Am ascultat Beethoven. Am ascultat Brahms, am strâns din dinţi. Cu chiu, cu vai, am izbutit să îndur calvarul preţ de o oră. Apoi am umplut cada de baie cu apă, am sărit înăuntru şi am îndepărtat alifia de pe mine. Când am ieşit din cadă, nu mai puteam merge. Coapsele îmi erau arse pe interior, coaiele îmi erau arse, burta îmi era arsă, parcă luasem cu totul foc, arătam ca un urangutan. M-am îndreptat foarte încet spre pat. Dar omorâsem lăţeii, îi văzusem scurgându-se pe ţeava când golisem cada. Când Jan ajunse acasă, mă găsi zvârcolindu-mă în pat. Rămase uitându-se mirată la mine.

– Ce-ai păţit?

Mă răsuceam şi înjuram.

– Curvă împuţită! Uite ce mi-ai făcut! Am sărit în picioare. I-am arătat lui Jan coapsele, burta, coaiele. Coaiele mi se bălăngăneau roşii, în agonie. Puia îmi ardea.

– Dumnezeule! Ce-ai păţit?

– Te faci că nu ştii, nu? Nu m-am mai futut cu nimeni! De la TINE i-am luat! Eşti o bombă biologică, o boarfă infectă!

– Ce?

– Lăţeii, lăţeii, tu mi-ai dat LĂŢEII!

– Nu, eu n-am latei. Probabil că Geraldine are.

– Ce?

– Am locuit cu Geraldine, probabil că i-am luat de pe closetul ei.

M-am trântit pe pat.

– Ah, nu-mi mai turnă rahaturile astea! Du-te şi ia ceva de băut! Nu găseşti naibii nici un strop de băutură în casa asta î - N-am nici un ban.

– Ia din portofelul meu. Ştii cum să faci asta. Şi grăbeşte-te! Ceva de băut! Mor!

Jan plecă. Am auzit-o coborând în fugă scările. Acum la radio se auzea o piesă de Mahler.

Când m-am trezit a doua zi dimineaţa, mi-era greaţă. Fusese aproape imposibil să dorm cu cearşaful pe mine. Totuşi arsurile parcă nu mai erau atât de nasoale. M-am ridicat şi am vomitat şi mi-am privit faţa în oglindă. Mi-o făcuseră. Nu aveam nici o şansă.

M-am întins iar în pat. Jan sforăia. Nu sforăia tare, însă avea un sforăit persistent. Cam aşa îmi imaginam eu că ar sforăi un porcuşor. Semisforăieli. M-am uitat la ea întrebându-mă cu cine trăiam. Avea un nas mic şi cârn, iar părul ei blond se făcea „ca de şoarece", cum îl descria ea, adică îi încărunţea. Faţa i se buhăia, începea să capete guşă, era cu zece ani mai mare ca mine. Numai atunci când era machiată şi purta o fustă scurtă şi tocuri înalte arăta bine. Avea încă un cur şi picioare mişto şi un fâţâit seducător când păşea, însă acum când o priveam, nu mai arăta atât de minunat. Dormea întoarsă pe jumătate într-o parte şi pântecele îi atârna moale. Cu toate astea, era o pizdă nemaipomenită. Niciodată nu mai avusesem o pizdă atât de bună ca ea. Îmi plăcea felul în care mi-o lua. Digera la propriu futaiurile. Mâinile ei mă apucau cu putere şi păsărică i se încleşta la fel de tare. Cele mai multe futaiuri sunt varză, sunt doar o corvoadă, ca şi cum te-ai opinti urcând un deal noroios şi foarte abrupt. Dar nu era cazul cu Jan.

Telefonul sună. Zbârnâi de câteva ori până când am reuşit să mă dau jos din pat şi să răspund.

– Domnul Chinaski?

– Da?

– Suntem de la Times Building.

– Da?

– Am reexaminat cererea dumneavoastră şi am dori să vă angajăm.

– Ca reporter?

– Nu, ca supraveghetor şi om de serviciu.

– Bine.

– Prezentaţi-vă la supraveghetorul Barnes, la uşa dinspre sud, la ora 9 p.m.

– În regulă.

Am închis. Telefonul o trezise pe Jan.

– Cine-a fost?

– Am primit o slujbă şi nici măcar nu pot să merg. Trebuie să mă prezint diseară. Habar n-am ce dracu' o să fac.

M-am târât înapoi spre pat ca o broască ţestoasă opărită la fund şi m-am prăbuşit pe el.

– Găsim noi ceva.

– Nu pot să port haine. Nu ştiu ce să fac.

Ne-am întins, cu ochii ţintă în tavan. Jan se ridică şi se duse la baie. Când se întoarse, zise:

– Am găsit!

– Mda!

– O să te învelesc în tifon.

– Crezi că o să meargă?

– Cum să nu.

Jan se îmbrăcă şi se duse la prăvălie. Se întoarse cu tifon, bandă adezivă şi o sticlă de muşcat. Luă nişte cuburi de gheaţă, prepară câte o băutură pentru fiecare şi găsi o foarfecă.

– O.K., să pornim.

– Aşteaptă, nu trebuie să fiu acolo decât la 9 p.m. E o slujbă de noapte.

– Dar vreau să exersez. Vino.

– Bine. Căcat.

– Îndoaie un genunchi.

– Bine. Uşor.

– Aşa, şi-aşa şi mergem de jur-împrejur. Ca la căluşei.

– Ţi-a zis vreodată cineva cât de scrântită eşti?

– Nu.

– E de înţeles.

– Gata. Un pic de bandă adezivă. Şi încă un pic. Gata. Acum ridică celălalt genunchi, dulceaţă.

– Lasă