Republica. Din 1956 lucrează la I.D.G.H.I.B. E calificat de conducerea instituţiei drept un element foarte capabil. Orgolios şi susceptibil, se consideră adesea nedrep-tăţit în mod nejustificat. Făcând parte dintr-o delegaţie de specialişti ce urma să plece în Norvegia şi fiind înlocuit datorită unor interese majore care îi solicitau prezenţa în ţară, inginerul Nae Pandele şi-a prezentat demisia.

Se bucură totuşi de multă simpatie în rândul colegilor câştigaţi de permanenţa sa bună dispoziţie şi de un anume umor personal. N-a fost niciodată căsătorit. De aproximativ patru ani trăieşte în concubinaj cu Marina Nicolau, chimistă la Fabrica de medicamente Galenica.

 

Una din biografii era falsă.

 

 

Capitolul XV

PARASTASUL

 

Duminica aceea tristă de început de noiembrie îi strânse din nou pe prieteni în casa veche de pe Magistrală, la parastasul lui Mircea Ionescu. Sufrageria era plină de lume necunoscută, vecini şi rude de-ale văduvei, oameni mărunţi, în haine cernite emanând vag un miros de tămâie şi naf-talină. Stăteau în jurul mesei vorbind mult, încet şi necontenit, examinând cu ochi hulpavi masa aşternută modest cu tacâmuri sărăcăcioase, des-completate.

Dorneanu sosi mai târziu (Sachelarie, Marin şi Pandele trecuseră şi pe la biserică) aferat, îmbrăcat convenţional cu haine închise la două rânduri, afişând o jale reţinută de circumstanţă. Privi critic la cei din jurul mesei şi, zărindu-mă, îşi camuflă licărul de surpriză în spatele unui zâmbet jovial.

— Ce mai faci, căpitane? Apoi brusc, fără tranziţie, luând loc lângă mine: Bietul Mircea. Era cel mai tânăr dintre noi. Da, oftă el, nepătrunse sunt căile Domnului...

O bătrână, morfolind cu gura ştirbă o felie de pâine subtilizată pe furiş în aşteptarea bucatelor, auzi ultimele cuvinte ale jurisconsultului şi se grăbi să-i dea dreptate:

— Aşa-i, Taică! Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele lui în veci binecuvântat!

Şi înghesui repede câteva cruci.

Dorneanu îşi întoarse capul surprins, măsurând-o pe bătrână cu atâta dispreţ, încât aceasta amuţi cu ochii căscaţi de uimire. Îşi îndreptă în mod inutil cravata şi ridică din umeri cu mâna stupefiată: "Ce părere ai?".

Marin cu carafa de ţuică în faţă după câteva păhărele devenise sentimental:

— Ce jale, dom'le, şi cu viaţa...

— Da, întări şi Pandele. Când te gândeşti, mai ieri, alaltăieri jucam pocher la masa asta. Avea o vorbă a lui când lua potul: "Aşa e jocul ăsta, tăticule. Nu trebuie să te superi".

Sorbi paharul cu ţuică până la fund şi aprecie. cu satisfacţie:

— E excelentă!

— Totdeauna puteai să bei o ţuică bună la Mircea, confirmă Sachelarie.

— Avea o inimă de aur, regretă Pandele. Apoi vocile se amestecară.

— Ce om!

— Ce suflet!

— Cât spirit de sacrificiu!

— Unic!

— Ce mai, era un generos, concluzionă cu emfază Dorneanu. Un om cu adevărat delicat, suflet de elită de o nobilă factură, modest. Îmi întâlni privirea ironică şi îşi drese vocea puţin, încurcat. Evident, nimeni nu e perfect. Poate avea unele lipsuri, insignifiante desigur.

— Ca de exemplu când Dumnezeu să-l ierte trişa la cărţi, sugeră Pandele cu faţa îmbujorată.

— Ce naiba, mă? îl mustră blajin Marin. Creştin eşti tu? Ţi-o fi ciupit un pol, doi acolo şi ce mare lucru?

— Chiar, interveni Sachelarie. De altfel, nici nu cred că trişa. Cine ştie ce vi s-o fi părut vouă...

— Acum fie-i ţărâna uşoară, dar cărţile le măsluia, se simţi obligat să restabilească adevărul Dorneanu. Avea o chestie a lui cu damele. Mă şi miram că nu vă prindeţi. Totdeauna vă lua banii cu brelan sau cu care de dame. Ce avea cu damele n-am înţeles niciodată. Şi după o pauză, cu tâlc: Că-l ştiţi cum arăta.

Sachelarie, clipind mărunt din ochi, nu se dumeri:

— Nouă de ce nu ne-ai spus?

— Ei, asta-i! Doar nu trişa din patimă. Mircea, monument de cinste şi corectitudine! şi râse teatral, ca şi cum asociaţia ar fi fost ridicolă. Era mi-ca lui farsă.

Doamna Ionescu, cu figura calmă, impenetrabilă (nu m-am putut îm-piedica să remarc încă o dată cât de bine o prinde negrul), ajutată de o fetiţă, aşeză mai multe platouri pe masă.

Invitaţii se năpustiră ca lăcustele, grăbiţi să-şi umple farfuriile. Pandele observă, sâsâind, în şoaptă:

— Ăştia-s nehaliţi rău.

Dar luă cu mână smerită farfuria pe care i-o întinse cu indiferenţă Elvira Ionescu. O urmărea cu ochi lucioşi, cu o undă de înfrigurare abia stăpânită, gata să sară la cel mai mic gest al ei.

— Ei, să fie de sufletul răposatului! Închină primul pahar de vin o femeie planturoasă din capul mesei, cu o geantă cât o valiză, strategic căscată pe genunchi.

Marin bău pe nerăsuflate câteva pahare la rând, ignorându-l pe Sachelarie care încerca să-l tempereze.

— Lasă-mă, dom'le în pace!

Muşcă dintr-o bucată de brânză presărată din belşug cu piper, care-i aduse lacrimi în ochi.

Sachelarie, crezând că plânge, păru impresionat.

Îl luă de după umeri:

— Lasă, Marine! Aşa a fost să fie. Bietul Mircea! Prieten ca el nu găseşti doi într-o viaţă.

— Aşa-i, frate Sache, consimţi Marin înduioşat acum de-a binelea şi alungând iuţeala piperului cu alt pahar de vin.

Dorneanu se asocie spontan şi fără legătură:

— Vai, da! Ai dreptate. Animus meminisse hor{1}

Prietenia, floare rară! Cu câtă gingăşie ştia s-o ofere Mircea. Dar părăsi brusc tonul de exaltare. Unde a dispărut friptura? Ce Dumnezeu, abia s-a adus tava...

Doamna cu geanta deschisă pe genunchi surâdea candid.

— Aveam unul în facultate care făcea spiritism, începu Pandele.

— Ei, ştii că-mi placi? se indignă Dorneanu. O fi şparlit răposatul an-tricoatele.

— Nu, dom'le, se apără inginerul. Mă gândeam, ce-ar fi dacă am evoca spiritul lui Mircea.

Jurisconsultul îl compătimi:

— Aiurezi, băieţaş. Totuşi nu înţeleg chestia cu friptura. E fenomena-lă!

Doamna Ionescu, neobosită, aduse alt rând de platouri. Măsură rece grupul celor patru, le puse în faţă tacâmuri curate şi se grăbi să iasă.

Marin, cu capul pe masă, tresărea din când în când.

— S-a îmbătat, remarcă Dorneanu, privindu-l. De fapt, nu-i o surpriză. Animalul n-are stil.

— Exagerezi, sâsâi Pandele. E un tip cumsecade. Anul trecut ţi-a dat 8000 de lei fără să clipească. Nici măcar chitanţă nu ţi-a cerut.

— Confunzi noţiunile, amice. N-am afirmat că e avar ca — fie vorba între noi — defuncta gazdă a cărei colivă o ingerăm azi. Am spus doar că n-are stil. Il y a de la différence{2}

Îmi venea să râd. Nu trecuseră zece