Un curier călare pe motocicletă apare în plină viteză de după o cotitură şi opreşte în faţa Bătrânului, care stă în mijlocul potecii înguste cu braţul ridicat.

– Tancuri ruseşti, Herr Feldwebel, strigă curierul, oprindu-se o clipă. Trec pe-aici ca să se-ntoarcă la propriile linii. Ordin de la Cartierul General al Regimentului. Distrugeţi totul! Cu un urlet, motocicleta ţâşneşte mai departe.

– Fir-ar dracu' al dracului! răbufneşte Bătrânul. Tancuri, şi nouă ne revine sarcina de a le curăţa. Bineînţeles! Cine altul s-o facă?

Micuţul pescuieşte un cârnat dintr-unul din buzunare, îl rupe în două şi-i dă jumătate lui Porta.

– Are niţel sânge pe el, se scuză, dar se zice că sângele îi dă omului putere!

– De unde-l ai? întreabă Porta, bănuitor.

– De la un mort, răspunde Micuţul, mestecând jumătatea sa de cârnat.

– Ce fel de mort? vrea să ştie Porta, adulmecând jumătatea lui.

– Un prăpădit de locotenent rus, molfăie Micuţul, privind spre copaci.

– Atunci cârnatul e-n regulă. Ofiţerii nu bagă sub nas decât haleală clasa-ntâi, se luminează Porta, muşcând cu poftă.

– Haideţi! porunceşte Bătrânul. În curând se-ngroaşă gluma. Pregătiţi-vă magneticele! Burlanele-n frunte! Atacăm din dreapta drumului, şi să nu dea dracu' să văd vreun deget nervos pe trăgaci. Aşteptaţi ordinul.

– Primim ceva sprijin antitanc? întreabă Heide, cu emfază.

– Da, din părţi, râde Porta zgomotos. Dac-ar avea prea multe tunuri antitanc, nu ne-ar pune pe noi să facem treaba, nu crezi?

Ceva mai adânc în pădure, dăm peste câteva plutoane din Compania a 7-a. Sunt extrem de agitaţi şi îi tot dau înainte despre hoarde întregi de tancuri ruseşti.

– Şi mai au şi infanterie, strigă un Feldwebel către Bătrânul. Compania a 2-a a fost făcută arşice. N-a. rămas nici un deget din toată adunătura…

– Sună bine, îl îngână Bătrânul, cu un chicotit. Dar noi de-aia suntem aici. Să ucidem, sau să fim ucişi.

– Culcat! răcneşte Barcelona, în clipa în care cerul e deschis de câteva fulgere, învăluind totul într-o lumină crudă. Înainte să-şi termine vorba, întregul pluton e la pământ. Un tun de asalt cât toate zilele soseşte val-vârtej, sare dincolo de coama dealului şi aterizează cu un trosnet asurzitor pe partea cealaltă.

– Sus cu voi! ne mână Bătrânul. Mişcarea! Desfăşuraţi-vă! Marş! Marş!

Plutonul se răsfiră şi ia în piept, gâfâind, terenul accidentat. Îmi sprijin puşca-mitralieră de coapsă şi stau cu degetul pe garda trăgaciului. Inima îmi bate dureros. Mă reped prin nişte tufişuri care-mi zgârie până la sânge faţa şi mâinile.

Puţin înaintea mea, aleargă Porta, cu absurdul său joben galben împins pe ceafă. În vale, tunul de asalt se învârte în cerc de parcă şoferul ar fi căpiat cu totul. Noaptea e brăzdată de bubuituri grele şi de flăcări sclipitoare de la gura ţevilor. În lumina lor, zărim vreo zece tancuri T-34. Tunul de asalt se opreşte brusc cu un zvâcnet şi începe să tragă instantaneu. Dintr-un şir de case ruinate se îndreaptă spre noi lungi rafale de gloanţe de la o mitralieră Maxim.

Câţiva dintre recruţi se aruncă la pământ, încercând să se târască de sub iadul de foc.

– Sus! Înainte! răcneşte Bătrânul, izbindu-i cu ţeava automatului. Cine dracu v-a spus să vă trântiţi la pământ?

Ne avântăm înainte, gâfâind precipitat. Acum ne despart mai puţin de o sută de metri de cel mai apropiat T-34.

Fulgere albastre-verzui pâlpâie din ţevile automatelor ruseşti, care scuipă flăcări crude, în timp ce ne toacă neîncetat cu lanţurile lor albe şi ucigătoare de gloanţe-trasoare.

Mă trântesc la pământ atât de iute încât mă pocnesc cu faţa de cutia mecanismelor puştii-mitralieră. Îmi trec mâna peste figură. Sângerez din abundenţă, dar n-am timp să mă gândesc la asta. Iau linia de ochire pe flacăra de la gura ţevii mitralierei Maxim, îmi înfund patul armei în umăr şi-o apuc cu stânga atât de strâns încât simt că mi se pun cârcei. Trimit trei rafale scurte în direcţia mitralierei, apoi mă ridic fulgerător, alerg spre stânga şi mă arunc în alt adăpost. De-abia ajung în siguranţă, când o grenadă explodează în locul în care-am fost cu o clipă înainte.

Un obuz tras dintr-un tanc îmi trece cu puţin pe deasupra capului şi-l retează în două pe Fahnenjunker Kolb cu precizia unui ferăstrău circular. Suflul provocat de explozia obuzului mă azvârle cât colo şi-mi smulge din mâini puşca-mitralieră. Îmi înfund faţa în pământ, înspăimântat. Când piuitul din timpane îmi încetează, întind mâinile, dând să-mi dibui mitraliera. În locul ei, degetele mele ating un picior gol. Îl pipăi şi nu-mi vine să-mi cred ochilor când îi deschid şi privesc. Un picior gol smuls din şold, despuiat şi de cizmă, şi de cracul pantalonului. Încep să ţip şi să lovesc isteric pământul cu pumnii.

– Dă-i drumul! Dă-i drumul! mă îndeamnă Bătrânul, înghiontindu-mă în şale cu patul armei.

– Nu! protestez. Nu pot să merg mai departe! Heide mă înşfăcă brutal de guler.

– Sus cu tine, porc palid! scrâşneşte el sălbatic. Unde ţi-e puşca-mitralieră? Să nu vii să-mi spui că ţi-ai pierdut arma! Mă îmbrânceşte de lângă el de parc-aş fi un sac cu cartofi putrezi.

Cad hohotind într-un genunchi, la capătul puterilor. .

Heide îşi îndreaptă ţeava automatului spre mine şi mă pocneşte cu putere peste faţă cu dosul palmei. Casca îmi alunecă pe ceafă. Deodată, totul trece şi sunt iarăşi un soldat stăpân pe sine. Într-o clipă, ţin mitraliera din nou în mâini, cu cureaua petrecută peste umăr, conform regulamentului. Picioarele îmi funcţionează ca două pistoane.

Pur şi simplu, zbor pe lângă Porta, care îşi pregăteşte burlanul la adăpostul unei grămezi de lemne.

– Hei, băieţică! strigă el vesel în urma mea. Stai uşurel. Nu cumva să ajungi la Moscova înaintea noastră şi să înhaţi toată crema muierească.

Un T-34 e lovit chiar în faţa mea. O perdea orbitoare de flăcări se înalţă în văzduh şi tancul se desface cu un zdrăngănit metalic, asemenea unui pumn gigantic prăvălindu-se pe un acoperiş de tablă. Explozia scaldă în lumină un şir întreg de case distruse. Din stânga, răzbate trosnetul exploziei grenadelor germane. Trebuie să fie echipa lui Heide care s-a apropiat îndeajuns pentru a putea arunca grenade de mână.

AG-ul lui Porta urlă, şi deplasarea aerului de la lovitura pornită mai-mai că-mi smulge casca din