— Lasă jos!

Britt-Marie rămâne pe loc, cu mâinile împreunate, încercând să se stăpânească. Reușește cam cincisprezece secunde. Apoi se apucă să care vase murdare în bucătărie. Cineva ia pastile de cap cu ceva dintr-o sticlă – Britt-Marie nu îndrăznește să întrebe ce este.

— Lasă, am zis! pufnește Cineva, cu o răsuflare mai corozivă decât diluantul de vopsele.

Britt-Marie pune vasele pe marginea chiuvetei. Le trântește ușor. Nu cu subînțeles, firește.

— Dar nu e igienic, pricepe odată și dumneata! Arată de parcă trăiesc animale aici!

— Și animale trebuie să trăiască undeva! mormăie Cineva.

Britt-Marie spală farfuriile. Cineva o roagă iar să le lase în pace. Britt-Marie deschide sertarul cu tacâmuri și se apucă să le aranjeze în ordinea corectă. Cineva închide sertarul. Britt-Marie trage adânc aer în piept.

— Încercam doar să fac frumos pe-aici.

— Nu schimba! Nu mai găsesc niciun rahat! izbucnește Cineva, văzând că Britt-Marie s-a apucat să aranjeze paharele în dulap, cu aerul că n-are de ales, nu că ar vrea.

— Mi se pare de neînțeles că reușești să găsești ceva, constată Britt-Marie.

— Pui greșit! sare Cineva.

— Ha! Orice aș face, tot greșit e, asta spui? întreabă Britt-Marie rănită.

Cineva mormăie ceva nedeslușit, își aruncă exasperată brațele în aer, de parcă tavanul e de vină, și iese. Britt-Marie rămâne în bucătărie. Încearcă să nu deschidă sertarul cu tacâmuri. Reușește preț de cincisprezece secunde. Iese din bucătărie și o găsește pe Cineva mâncând fulgi de porumb mari cât pumnul, direct din cutie.

— Ai putea să iei o farfurie, spune Britt-Marie și îi aduce o farfurie.

Cineva mănâncă, ursuză, fulgi de porumb mari cât pumnul direct din farfurie.

— Fără lapte, firește, constată Britt-Marie binevoitoare.

— Sunt… cum se zice? Intolerantă la lactoză! oftează Cineva.

— Ha! zice Britt-Marie, cât se poate de tolerantă și îndreaptă câteva borcane pe un raft.

— Britt-Marie, te rog, lasă rahaturi în pace! șoptește Cineva, așa cum șoptește cineva cu o durere de cap zdravănă.

— Dar stau strâmb! îi explică Britt-Marie.

— Acum DA! protestează Cineva.

— Adică și ordine tot greșit fac, asta vrei să spui? întreabă Britt-Marie și, apropiindu-se de casa de marcat, începe să aranjeze cartușele de țigări după culoare.

— GATA! urlă Cineva, încercând să i le smulgă din mâini lui Britt-Marie.

— Încercam doar să fac un pic frumos pe-aici! o lămurește Britt-Marie.

— Nu împreună! geme Cineva, arătând spre un soi de țigări cu litere străine pe pachet și un alt soi, fără litere străine pe pachet. Pentru Fisc! spune Cineva serioasă, arătând spre pachetul fără litere străine.

Apoi arătând spre cel cu litere străine spune:

— Pietre din carosabil!

Britt-Marie pare că are nevoie să se țină de ceva să nu-și piardă echilibrul.

— Vrei să zici că sunt de contrabandă?

— Nee… știi… cad din tir, Britt-Marie, se scuză Cineva.

— E infracțiune! spune Britt-Marie.

Cineva trage adânc aer în piept și se îndreaptă cu scaunul spre bucătărie. Deschide sertarul cu tacâmuri și înjură în gura mare, apoi se lansează într-o lungă tiradă din care Britt-Marie înțelege doar frânturi: „vine aici, ia bormașina, pune tablou, vrei să dormi, nuuu, acum și infractoare că a venit Mary Poppins la bază de agrement și mută rahat ici, colo”. Britt-Marie presupune că ea e „Mary Poppins”, dar așa cum o zice Cineva nu prea pare să fie de bine. La granița dintre magazinul alimentar și pizzerie, Britt-Marie mută mai departe borcane și pachete de țigări. De fapt, nu vrea decât să cumpere bicarbonat și Snickers, de bună seamă, dar nu i se pare responsabil să cumpere bicarbonat de la Cineva care e mahmură, așa că hotărăște să aștepte până se trezește.

Cineva pare că a decis să se parcheze în bucătărie, așa că, între timp Britt-Marie face ce face de obicei în asemenea situații: curățenie. Și arată foarte frumos când termină, chiar arată, da! Din păcate nu găsește flori, dar pe tejghea e o mică vază, pe care e lipită o bucățică de bandă adezivă din hârtie pe care scrie „Bacșiș”. E goală, așa că Britt-Marie o spală și o pune înapoi pe tejghea, lângă casa de marcat. Apoi scoate câteva monede din geantă și le pune în vază. Le răsfiră un pic, de parcă ar aranja un buchet de flori. Vaza arată mai plăcut așa decât goală.

— Poate n-ai mai avea atâtea intoleranțe dacă ai ține oleacă de curățenie pe-aici, îi spune ea binevoitoare lui Cineva, când femeia iese din bucătărie.

Cineva își masează tâmplele, întoarce scaunul cu rotile și pleacă din nou spre bucătărie. Britt-Marie aranjează mai departe monedele în vază. Clopoțelul de la intrare clincăne și doi dintre bărboșii cu șepci intră. Și ei par mahmuri.

— O să vă rog să vă ștergeți pantofii afară, îi somează Britt-Marie pe dată.

— Ce?! se miră bărbații.

— Tocmai am frecat podelele, pricepeți dumneavoastră? îi lămurește Britt-Marie.

Bărbații fac întocmai cum li s-a spus. Mai mult șocați decât ascultători.

— Ha! Cu ce vă putem servi? întreabă Britt-Marie când bărboșii intră din nou.

— Ca… fea? îngaimă ei, uitându-se în jur de parcă tocmai au intrat într-o dimensiune paralelă, în care se află o pizzerie identică cu cea în care își beau ei de obicei cafeaua, doar că asta e curată.

Britt-Marie dă din cap și intră în bucătărie. Cineva doarme cu o doză de bere în mână și capul în sertarul cu tacâmuri. Britt-Marie nu găsește niciun șervet de bucătărie, așa că ia două suluri de prosoape din hârtie, îi ridică grijulie capul și îi pune sulurile drept pernă. Face cafea într-o cafetieră obișnuită, fără să mai lase să ajungă la ea… „pietre sărite accidental din carosabil” și le-o servește bărboșilor cu șepci. Mai zăbovește lângă masa lor un pic, sperând ca vreunul dintre ei să spună că a fost bună cafeaua. Nu spune niciunul.

— Să-nțeleg că n-a fost pe gustul dumneavoastră, constată ea, deloc acră.

Bărbații se holbează la ea de parcă li s-ar fi adresat fără să folosească vocale. Britt-Marie mătură cu palma câteva firimituri invizibile și câteva ne-invizibile de pe masă și se uită la ziarele lor.

— Ha! Aveți de gând să dezlegați cuvintele încrucișate? întreabă ea.