class="p5">Bărbații arată de parcă i-a întrebat dacă mai au de gând să-și folosească rinichii sau poate să-i ia ea.

— Să nu fie irosite, de aceea întrebam, explică ea.

— Da’ tu cine ești, de fapt? întreabă unul dintre bărbați.

— Britt-Marie, răspunde Britt-Marie.

— De la orașu’ mare vii? întreabă altul.

— Da, spune Britt-Marie.

Bărbații dau din cap ca și cum asta explică tot.

— Cumpără-ți singură ziare, la dracu’! zice primul.

Celălalt mormăie aprobator.

— Ha! zice Britt-Marie și hotărăște pe loc să nu le ofere a doua cană de cafea gratis.

Mai scoate o monedă din geantă și îi dă drumul în vaza cu bacșiș. De sus, ca să se audă. Nu cu subînțeles, firește, că Britt-Marie nu e o persoană care umblă cu subînțelesuri.

•

Cineva doarme în continuare în bucătărie. Poate că din cauza lui Britt-Marie, care i-a pus sulurile de hârtie drept pernă sub cap ca să stea mai comod, așa că Britt-Marie se simte obligată să se ocupe de clienții magazinului până vine Vega. Nu că ar fi prea mulți mușterii. De fapt, nu e niciunul. Singurul care apare e băiatul cu părul roșu zis Piratul, deși Piratul nu e un nume. O întreabă precaut pe Britt-Marie dacă are timp să-i aranjeze părul. Dar Britt-Marie e foarte ocupată. Băiatul dă din cap exaltat și se proțăpește într-un colț să aștepte. Pare să fie priceput la a aștepta.

— Ha! Dacă tot stai degeaba, ai putea să ajuți, spune Britt-Marie.

Băiatul dă din cap cu atâta însuflețire, încât e de mirare că nu-și mușcă singur limba. Britt-Marie îi spune să le mai ofere cafea bărboșilor cu șepci. Piratul varsă jumătate din cafea pe drum.

Apare și Vega. Se oprește în pragul ușii și se holbează ca și cum a greșit pizzeria.

— Ce… s-a întâmplat? geme ea, de parcă un grup armat de pedanți dăduse spargere peste noapte la pizzerie și făcuse curățenie în semn de declarație politică.

— Ce vrei să spui? întreabă Britt-Marie jignită.

— E foarte… curat, geme din nou Vega.

— Murdăria nu e o stare naturală, îi atrage atenția Britt-Marie.

Vega se îndreaptă spre bucătărie, dar Britt-Marie o oprește.

— Doarme.

Vega ridică din umeri.

— E mahmură. Așa e mereu după meci.

Karl, care, din câte își poate da seama Britt-Marie, vine la pizzerie doar ca să ridice pachete, intră pe ușă.

— Cu ce vă putem ajuta? întreabă Britt-Marie, cât se poate de amabilă cu clientul și deloc acuzatoare.

— Am de ridicat un pachet, spune Karl, deloc amabil.

Favoriții i se întind până la bărbie, observă Britt-Marie. Arată ca niște ghiocei întorși invers. Iar ghioceii sunt una dintre florile preferate ale lui Britt-Marie.

— N-a venit niciun pachet azi, spune Vega.

— Atunci aștept, spune Karl și se îndreaptă spre bărboșii cu șepci.

— Mda, să nu comandați nimic, firește. Să stați așa, fără consumație, constată Britt-Marie, foarte, foarte binevoitoare.

Karl se oprește. Bărbații de la masă se uită la el cu aerul că îi sugerează să nu negocieze cu teroriștii.

— Cafea! tună el în cele din urmă.

Piratul pornise deja spre el cu cafetiera.

Următoarea persoană care intră e Sven. Un zâmbet îi luminează fața rotunjoară când o vede pe Britt-Marie.

— Bună ziua, Britt-Marie! spune el.

— Șterge-ți pantofii! spune Britt-Marie.

Sven încuviințează docil. Iese, își șterge pantofii și intră din nou.

— Ce plăcere să te văd pe-aici! spune el.

— Ha! Lucrezi astăzi? întreabă Britt-Marie.

— Da, da, firește, firește, răspunde el.

— Nu-i ușor să-și dea omul seama, că porți uniforma mereu, fie că ești liber, fie că lucrezi, spune Britt-Marie, deloc critică.

Sven nu pare să înțeleagă ce vrea să spună Britt-Marie. Privirea i se oprește pe un cartuș de țigări străine, care a rămas din greșeală lângă casa de marcat, după ce Britt-Marie și Cineva se ciondăniseră pe contrabandă.

— Interesante… litere, spune el prudent. Britt-Marie se uită la Vega și, văzându-i panica din privire, se panichează și ea.

— Sunt ale mele! izbucnește Britt-Marie și înhață repede cartușul.

— Aha! spune Sven uluit.

— Cu siguranță nu-i o infracțiune să fumezi! spune Britt-Marie, deși, în sinea ei, crede cu putere că ar trebui să fie.

Apoi e brusc foarte, foarte ocupată să aranjeze ceva pe un raft în magazin.

— Totul bine cu camera de la Bancă? întreabă Sven în spatele ei.

Spre ușurarea lui Britt-Marie, Vega îi întrerupe oftând:

— Pfff, iar ăla…

Britt-Marie se uită pe fereastră. În parcare a oprit un BMW. Britt-Marie știe că e un BMW pentru că și Kent are unul. Și știe și cât costă, pentru că Kent le spune asta și necunoscuților la coadă, când fac plinul de benzină. Ușa clincăne veselă – intră un bărbat de vârsta lui Cineva și un băiat de vârsta Vegăi. Nu se știe pe care dintre ei nu vrea Vega să-l vadă. Bărbatul poartă o geacă foarte scumpă. Britt-Marie știe că e scumpă, pentru că și Kent are una. Băiatul poartă o geacă jerpelită, pe care scrie numele orașului aflat la douăzeci de kilometri depărtare, urmat de cuvântul „Hochei”. O privește curios pe Vega. Vega îl privește disprețuitoare. Bărbatul le zâmbește larg bărboșilor de la masa din colț, iar ei îl privesc de parcă speră că, dacă îl țintuiesc suficient de mult timp cu privirea, o să ia foc. Bărbatul se uită la Vega și o întreabă:

— Multă tevatură pe-aici, ca de obicei, ăăă?

— Adică? Ai venit să concediezi pe careva? răspunde Vega posacă.

Apoi fata se plesnește dramatic peste frunte și spune, cu aerul că tocmai a realizat ceva:

— A, stai, că n-ai cum, că nu lucrezi aici! Iar acolo unde lucrezi nu mai ai pe cine concedia, că i-ai pus deja pe liber pe toți!

Privirea bărbatului se întunecă de mânie. Băiatul arată spectaculos de stânjenit. Bărbatul trântește două doze cu suc pe tejghea.

— Douăzeci și patru de coroane, spune Vega impasibilă.

— Vrem și pizza, spune bărbatul, pe un ton autoritar, încercând să-și recapete aplombul.

— Pizzeria e închisă, spune Vega.

— Cum adică închisă? spune bărbatul.

— Pizzarul e temporar disfuncțional, îl informează Vega.

Bărbatul pufnește disprețuitor și aruncă pe tejghea o bancnotă de cinci sute de coroane.

— O pizzerie fără pizza, foarte profitabil!