Nicolas părea că au turbat; zgâriau, loveau cu picioarele şi izbeau cu pumnii. La un moment dat, bunica muşcă un antebraţ care tocmai trecea prin faţa ei, la îndemâna gurii, dar proteza i se rupse pe loc. Muşchii omeneşti sunt, totuşi, destul de tari.

Izolaţi la câţiva metri sub pământ, captivii luptau cu înverşunarea animalelor încolţite. Închideţi optsprezece pisici într-o ladă de un metru pătrat timp de o lună dacă vreţi să vă faceţi o părere despre ferocitatea bătăliei ce se dezlănţuise în acea zi în sânul grupului utopiştilor care intenţionaseră să contribuie la evoluţia omenirii.

Lipsiţi de ameninţarea constituită în mod obişnuit de poliţie, ca şi de prezenţa oricăror martori, oamenii îşi pierduseră orice reţinere.

Unul dintre ei a fost ucis: un pompier, căzut victimă unei lovituri de cuţit. Copleşiţi, captivii au încetat de îndată să se mai bată şi au rămas nemişcaţi, contemplând dezastrul. Nimănui nu i-a trecut prin minte să-l mănânce pe defunct.

Înverşunarea se potolise. Profesorul Daniel Rosenfeld puse capăt controversei spunând:

― Am decăzut rău de tot! Omul cavernelor continuă să zacă în noi şi nu este nevoie să râcâi prea adânc sub stratul nostru de politeţe ca să-l vezi reapărând. Cinci mii de ani de civilizaţie nu atârnă prea greu. Oftă. Cum şi-ar mai râde de noi furnicile dacă ne-ar vedea omorându-ne pentru hrană!

― Dar... ]ncepu un poliţist.

― Taci din gură, vierme! tună profesorul. Nici una din insectele sociale, nici măcar libărcile, n-ar îndrăzni să se comporte aşa cum am făcut noi. Şi ne mai considerăm nestematele Creaţiei ― vai! lăsaţi-mă să râd! Grupul acesta al nostru, însărcinat cu misiunea de a-l prefigura pe omul viitorului, se comportă ca o haită de şobolani. Uitaţi-vă la voi, să vedeţi ce aţi făcut din omenia voastră.

Nimeni nu spuse nimic. Privirile tuturor coborâră din nou asupra cadavrului pompierului. Fără ca cineva să scoată vreun cuvânt, se apucară să-i sape un mormânt într-un colţ al templului. L-au îngropat apoi, psalmodiind o rugăciune scurtă. Violenţa nu putuse fi oprită decât de violenţa împinsă la extrem. Uitară de foame şi îşi linseră pe-ndelete rănile.

― N-am nimic împotriva unei lecţii zdravene de filozofie, dar aş vrea, totuşi, să ştiu cum o să facem ca să supravieţuim, azvârli atunci inspectorul Gérard Galin.

Gândul de-a se mânca între ei era desigur degradant, dar ce altceva puteau face ca să trăiască? Inspectorul sugeră:

― Şi dacă ne-am sinucide toţi deodată? Am scăpa în felul ăsta de toate suferinţele şi umilinţele pe care ni le impune regina asta nouă, Chli-pou-ni.

Propunerea nu stârni prea mult entuziasm. Galin începu să tune şi să fulgere:

― Dar, pe toţi dracii, de ce se poartă furnicile cu atâta răutate faţă de noi? Suntem singurele fiinţe omeneşti care binevoiesc să vorbească cu ele, şi pe deasupra în limba lor, şi uite cum ne mulţumesc! Ne lasă să crăpăm!

― O, nu e de mirare, replică profesorul Rosenfeld. În Liban, pe vremea luărilor de ostatici, răpitorii îi omorau cu predilecţie pe cei ce vorbeau araba. Se temeau ca aceştia să nu-i înţeleagă. Poate că Chli-pou-ni se teme la rândul ei să nu fie înţeleasă.

― Trebuie să găsim neapărat o cale de scăpare, fără să fim nevoiţi să ne devorăm şi nici să ne sinucidem! exclamă Jonathan.

Chibzuiră în tăcere, atât cât le permiteau stomacurile flămânde.

După care Jason Brager interveni:

― Cred că ştiu ce trebuie să facem...

Augusta Wells îşi aminteşte şi surâde. Ştia, într-adevăr.

 

 

 

 

 

AL DOILEA ARCAN:

Zeii subterani

 

 

 

 

39. PREGĂTIRI

 

Tu ştii cum trebuie să procedezi?

Furnica nu răspunde.

Tu ştii cum trebuie să procedezi ca să omori un Deget? precizează cealaltă.

N-am nici cea mai mică idee.

Pretutindeni în Oraş, grupuri de soldaţi se pregătesc pentru marea cruciadă împotriva Degetelor. Infanteristele îşi ascut mandibulele, în timp ce artileristele fac provizii de acid.

Furnicile-infanterist rapide, care pot fi considerate drept cavalerie, îşi tund firele de păr de pe labe pentru a oferi cât mai puţină rezistenţă aerului atunci când se vor năpusti ca să împrăştie moarte şi distrugere.

Nimeni nu vorbeşte decât despre Degete, despre capătul lumii şi despre noile tehnici de luptă despre care se presupune că vor permite anihilarea acestor monştri,

Evenimentul este privit ca o vânătoare periculoasă, dar cât se poate de incitantă.

O artileristă îşi face plinul cu acid cu o concentraţie de 60%, atât de coroziv încât extremitatea abdomenului îi fumegă.

Degetele n-or să reziste la aşa ceva! afirmă ea.

Curăţându-şi antenele, o furnică-soldat vârstnică, ce susţine că i-a venit cândva de hac unui şarpe, îşi dă cu părerea:

Cu siguranţă că Degetele nu sunt chiar atât de feroce pe cât se spune.

În realitate, nimeni nu ştie prea bine ce să creadă despre Degete. De altfel, dacă Chli-pou-ni n-ar fi pornit cruciada, majoritatea belokanienelor ar fi continuat să creadă că relatările în privinţa lor nu sunt decât nişte legende şi că Degetele nici nu există în realitate.

Anumite furnici-soldaţi afirmă că vor fi conduse de 103 683, exploratoarea care a fost la capătul lumii, şi trupele se bucură de prezenţa printre ele a unei persoane atât de experimentate.

Grupuri mici se îndreaptă spre sala tigvelor, pentru a-şi face plinul de energie zaharoasă. Luptătoarele nu au nici cea mai mică idee despre momentul când va fi dat semnalul de plecare, dar toate sunt pregătite şi răs-pregătite.

Vrea zece luptătoare rebele se amestecă discret cu mulţimea înarmata. Nu spun nimic, ci se mulţumesc doar să capteze minuţios feromonii care plutesc prin săli. Antenele le freamătă necontenit.

 

 

 

40. ORAŞUL RĂPIT

 

Feromon: Raport de expediţie

Originea: Soldat din casta vânătoarelor asexuate,

Tema: Accident grav

Salivatoare: Cercetaşa 230

Catastrofa s-a produs în zorii acestei zile. Cerul s-a întunecat dintr-o dată. Degetele încercuiau complet oraşul federal Giou-li-kan. Legiunile de elită au ieşit de îndată la luptă, împreună cu grupele de artilerie grea.

Nu s-a precupeţit nici un efort. Dar totul a fost inutil. La puţin timp după apariţia Degetelor, o structură gigantică, piaţă, a sfâşiat pământul şi s-a înfipt chiar lângă oraş, despicând sălile, zdrobind ouăle şi blocând coridoarele. Structura plată a basculat apoi şi a ridicat întreg Oraşul. Repet: a ridicat tot Oraşul! Dintr-o