fără leacuri De cinismu şi de milă, de prostie şi de duh Este omul unul singur, meşterind stricate veacuri, Gemeni sunt Homer vestitul şi Rimbaud sub zodiacuri Şi sunt gemene cvadriga şi naveta spaţială ce se pierde în văzduh.

  E, fireşte, globul nostru conjurat de lumi hirsute, De şăgalnice comete şi planeţi nenumăraţi. Focuri-focuri, peste sate şi pe codri, stele mute Luminează blând şi tainic, duc pe drumuri nevăzute Pe corăbierii vajnici, pe năierii încercaţi.

  Dar cât ai privit spre stele, orăşean cu faţa suptă? Cât ai vrut ataraxia de la sânul lor să sugi? Greu căznit de vreo idee, ai pornit cândva la luptă? În oglinda argintată ţi-ai văzut icoana ruptă Şi la ocna ta tu însuţi ai făcut din tine drugi.

  Cine suntem? Nu se ştie. Ce am fost? E doar părere. Viaţa ni se trece ca prin crengi de măr o adiere – Scintilaţie stârnită pe-un ecran de un atom – Slujbe şi canalizare, receptoare şi mixere Şi din când în când în braţe o uitată de muiere Iar apoi un Vierme lacom – iată datul unui om.

  Ai să zici, fecioară pală ce-mi citeşti aceste ştire, Că rănit am fost de lume de o văd atât de crud, Că în lume e şi soare, că şi-n curţi de cimitire Flori gingaşe scot potirul sub a cerului iubire, Că în lume cântă îngeri şi doar eu nu îi aud.

  Însă ce ştii tu, copilă? Ochii tăi sub lună plină Doar de veştede arginturi cupe reci a unui crin

  Au atins cu geana lungă. Chiar şi tu eşti numai tină: Sub tricou cu „Shakin' Stevens” şi sub sânul de lumină Hâd îţi stăruie scheletul ce triumfă pe deplin.

  Am crezut şi eu o dată în amor. Am scris o carte

  Ce-o găseşti în fişierul galben de la B. C. U.

  Dar văzui sub transparenţa cărnii pe cumplita moarte

  Şi sub şoapte şi leşinuri viclenia unei soarte

  Care pentru a ei scopuri totdeauna se bătu.

  Zici amor? Zici procreare. Patimă? Instinct ce vine

  Să ne vadă cu fier roşu însemnaţi ca pe ocnaşi.

  Rătăciţi fără ieşire în regatul de vitrine

  Şi de maţe-ncolăcite şi de gusturi alcaline, Noi de chipul nostru însuşi spre femei suntem atraşi.

  Vai, nimic nu ne trezeşte din temutele arcane. Vai, ni-i mintea ţesătoarea unei grea tapiserii. Vai, nimic nu e aievea: bande de casetofoane Ce le ştergi când vrei, imagini pe fantastice ecrane Celebrând în zgură floarea veştedei nimicnicii.

  Crezi că eşti? Dar uite, nu eşti până gându-ţi duci la capăt. Splendide civilizaţii ştii că s-au întors în vid. Stelele cele mai lucii ştii că pân'la urmă scapăt. În urechi nimic nu vine, de la ochi nimic nu capăt Cari să nu fie părere şi vis lânced, insipid.

  Nici divina poezie, candelă ce dă sclipire Lumii, altfel de gunoaie, de greţos şi rânced fard, Şi de ţevi în camioane, de containere, de fire, Nu mai umple cupa vieţii cu speranţă şi iubire. Nimeni nu mai pleacă fruntea la cântarea unui bard.

  Stele s-au aprins pe ceruri, clinchetind ca diamante Şi în lacul mut de ambră tremură icoana lor. Dorm în trestii foşnitoare ale viselor amante, Lebezile legănate pe sub sălcii elegante şi raiaua se străvede în fundalul de decor.

  Doamne, dă-mi atât: tărie să îndur până la urmă Farmecul şi chinul vieţii şi să nu dau înapoi. Fă să îmi aduc la buze trandafirul de noroi Şi în clipa cea din urmă

  Să-ţi dau cupa ce mi-ai dat-o, Disperarea fără capăt, neştirbită înapo

  Manoil în zori de ziuă cunoscut la toţi mă face

  Pă la hoţii ce îşi spală supţiori în boloboace, La ţiganii ce se scarpin şi la nobilii iroi:

  — E efendi Auctore, negustor dân ţări dă sloi.

  Carte are dă la Şvedul către Oton cel mărit

  Sabia să ia în toate ţerile dân răsărit, Toţi creştinii să se scoale, că el va trimite-ndată

  Zece mii de pusce bune ce au ţeava retezată.

  Nu-l puteţi privi în faţă? Faptu-acesta nu vă mire: Şi mireasa prima dată a privi i-i greu pre mire Dar cu vremea să deprinde.

  — Tânărule, grăi Zoe

  Hăinile ţi-s mai ciudate ca lui Robinson Crusoe Şi ivirea ta aşişderi; dar dân asta nu-ţi fac vină. Spune-mi: e la voi în ţeară despoţie au lumină? Poate oropsitul glasul să râdice la urgie, Au îndată îl înşfacă şi îl duce la agie Unde la secret îl bagă şi-apoi minte îl învaţă Şi plăteşte libertaua cu măselele dân faţă?

  — Vai, evghenisită chera, începui cu şovăire Da-mi tăie cuvântul larmă şi-un sclipit dă patrafire Şi dodată văz câmpia coperită dă mulţimi: Sunt, călări, pe gios, cu prapuri, cu cădelniţi, cu-elohimi, Negri cari idoli poartă, ce să strâmbă-n roş şi verde, Indiani cu graşii Buda ce subt baldachin îşi perde Vagul râs şi pleoapa-nchisă; sunt zuluşi pictaţi, maori, Japonezi ce-nalţă zmee dă mătasă pre subt norii Răsuciţi cum chimonouri pre un mijloc supţirel. Joacă lin cu Tora-n braţe oamenii lui Israel. Vin creştini dân Lima (cupe poartă ei, cu chocolatl) Cari încă îl confundă pă Hristos cu Quetzalcoatl, Tatuaţi şamani bororo ce se înrudesc frumos Dupe reguli structurale, cum vedem în Levi-Strauss, Pă cămile musulmanii, pă măgari cordelierii Pravoslavnicii cu barbe până-n brâuri vin puzderii Cu icoane condeiate şi nimbate-n foi de aur. Mai târziu agiung campuchii ce să-nchină la balaur: Aduc vase smălţuite, delicate ca păuni. Schimnici ce la gâturi are crucifix legat cu funi Pâlcuri-pâlcuri vin în luncă, costelivi şi păroşaţi, Ii urmează episcopii-n fir de aur înfăşaţi Şi cu mitrele bătute în smaragde ca şi ouă. Schisme, secte se amestec pă cărările de rouă, Indienii Picior Negru pipa trec cu dignitate Cătră pastorii ce fumul scot pă nările umflate, Pre când scurmă în obrazu-i cu o sulă un derviş. Toată lunca amiroasă a tămâie şi haşiş. Psalmodii gregoriene, gonguri grele din pagode, Psalmi şi ritmuri havaiene să-ntretaie, imne,