― Uneori oamenii aici puțin agresivi din nici un motiv, spuse Gyuri posomorât, semnalizând și intrând în parcare.

― Dă-mi pașaportul! spuse Boris.

― De ce?

― Pentru că o să-l încui în torpedou pentru când ne întoarcem. Mai bine să nu ai la tine, pentru orice eventualitate. Îl pun și pe al meu, spuse el, ridicându-l să-l văd. Și pe al lui Gyuri. Gyuri este cetățean american născut, serios – da, spuse el, în timp ce Gyuri, râzând, voia să intervină, foarte frumos pentru voi, dar eu? Foarte, foarte greu să iau pașaport american și nu vreau să-l pierd. Știi, Potter, spuse el, privindu-mă, că acum, după lege, trebuie să ai tot timpul un act de identitate la tine în Olanda? Sunt echipe pe stradă, la întâmplare – n-ai, pedeapsă. În Amsterdam? Ce naiba stat polițienesc mai e și asta? Cine ar crede? Aici? Eu – niciodată. Nici în o sută de ani. Oricum – închise și încuie torpedoul – mai bine amendă și ne descurcăm noi pe urmă decât să pățim vreo nasoleală dacă ne oprește cineva.

8

În parcare bâzâia, deprimant, o lumină verde-măslinie. În secțiunea pentru abonamente erau o serie de locuri goale, în ciuda luminii roșii care anunța că e totul plin. În timp ce vâram mașina cu botul, un bărbat într-o jachetă, care stătea rezemat de un Range Rover, își aruncă țigara într-un arc portocaliu și se îndreptă spre noi. Fruntea care începuse să chelească, ochelarii de soare fumurii și pieptul drept, milităros, încordat, îl făceau să semene cu un fost pilot bătut de vânturi, un agent care monitoriza instrumente delicate pe vreun poligon de testare din Urali.

― Viktor, spuse el, când am coborât din mașină, strângându-mi mâna ca într-o menghină.

Gyuri și Boris primiră câte-o labă pe spate. După niște preliminarii succinte în rusă, un adolescent creț, cu o față de copil, coborî de pe locul șoferului și fu salutat de Boris cu o palmă ușoară pe obraz și câteva note fredonate: On the Good Ship Lollipop438.

― El e Shirley T, îmi spuse el, răvășind buclele cârnăciori ale băiatului. Shirley Temple. Toți îi spunem așa – de ce? Îți dai seama? râse el în timp ce puștiul, neavând ce face, zâmbea fâstâcit, scoțând la iveală gropițe adânci în obraji.

― Nu fii păcălit de aparențe! îmi spuse încet Gyuri. Shirley arată ca o fetiță, dar are sânge în el ca noi toți.

Politicos, Shirley dădu din cap spre mine – vorbea oare engleza? s-ar fi zis că nu – și deschise ușa din spate a Range Roverului pentru noi. Am urcat toți trei – eu, Boris și Gyuri –, iar Viktor Cherry se așeză în față și ne vorbi de pe locul din dreapta.

― Ar trebui să fie simplu, îmi spuse el respectuos în timp ce ieșeam din parcare și ne întorceam pe Overtoom. Un gaj obișnuit. De aproape fața lui părea lată și cunoscătoare, cu o gură mare și sclivisită și o atenție crispată care mă făcu să mă simt ceva mai puțin îngrijorat de logica serii – sau absența ei, mai degrabă: schimbările de mașină, lipsa de direcție și de informații, peisajul complet, înspăimântător de străin. Îi facem lui Sascha favoare și de asta o să se poarte frumos cu noi.

Clădiri lungi și joase. Lumini disparate. Aveam, pe undeva, sentimentul că nimic din toate astea nu se întâmpla, că i se întâmplau cuiva care nu eram eu.

― Pentru că Sascha poate să meargă la bancă și să ia un împrumut pe tablou? spunea Viktor, pedant. Nu. Poate să intre la un centru de amanet și să ia bani pe el? Nu. Poate să se ducă la vreuna din relațiile lui pe care le știe de la Horst și să primească un împrumut, în condiții în care a furat? Nu. Așadar, Sascha este foarte fericit că a apărut misterios american – tu –, cu care i-am făcut lipeala.

― Sascha își bagă heroină în venă cum respirăm noi, îmi spuse Gyuri cu voce scăzută. Are bani? Se duce imediat și cumpără grămezi ca un apucat.

Viktor Cherry își potrivi ochelarii.

― Exact. Nu e amator de arte și nu-l interesează. Folosește tabloul ca pe carte de credit cu dobândă mare – sau așa crede el. Investiție pentru tine – cash pentru el. Îi bagi banii, ții tabloul gaj, el își cumpără zăhărelul, păstrează jumate, restul îl ia și-l vinde, și într-o lună se întoarce cu bani de două ori mai mulți să ia tabloul. Dacă peste o lună nu vine cu cașcavalul, tabloul îți rămâne ție. Cum am spus. Treaba e simplă.

― Doar că nu-i așa simplă, se întinse Boris și căscă, pentru că, dacă dispari sau cecul nu e bun? Ce poate el să facă? Dacă se duce la Horst și îi cere ajutor în treaba asta o pățește.

― Mă bucur că au schimbat locul de întâlnire de atâtea ori. Puțin ridicol. Dar bine că azi e vineri, spuse Viktor, scoțându-și ochelarii de soare și ștergându-i de bluză. I-am făcut să creadă că te retragi. Pentru că tot anulau și schimbau planurile – tu abia ai venit azi, dar ei nu știu asta – deci, pentru că tot schimbau planul, le-am spus că tu ai obosit și te-ai săturat să stai în Amsterdam cu o valiză de verzișori, așteptând o reacție, și că vrei să depui banii înapoi la bancă și să te întorci