― Are cadru frumos, bun să porți ascuns. Boșorogul avea toc la gleznă în blugii ăia evazați. Dar, ghinion, n-a fost destul de rapid.

― Cătușe de plastic, îmi spuse Gyuri, înclinând capul puțin într-o parte. Vitea gândește întotdeauna înainte.

― Ei – Cherry își șterse sudoarea de pe fruntea lată –, sunt ușoare și subțiri de cărat, și de multe ori m-au scăpat să nu folosesc arma. Nu-mi place să rănesc pe nimeni dacă nu e nevoie.

Oraș medieval: străzi întortocheate, poduri îmbrăcate în luminițe și canale lucioase, împestrițate de ploaie, topindu-se în burniță. O puzderie de prăvălii anonime, aranjamente clipind în vitrine, lenjerie și portjartiere, ustensile de bucătărie aliniate ca niște instrumente chirurgicale, peste tot cuvinte străine, Snel bestellen, Retro-stijl, Showgirl-sexboetiek.

― Ușa din spate dădea spre alee, spuse Cherry, punându-și geaca pe el, cu mâini ușor tremurătoare și fața, mai ales nasul, de un roșu flagrant, emoționat, de rac fiert, și trăgând un gât dintr-o sticlă cu votcă pe care Shirley T. o scosese de sub scaunul din față. Cred că au lăsat-o deschisă pentru al treilea, ca să intre prin spate. Am închis-o și am încuiat-o, adică l-am pus pe Grozdan să închidă și să încuie, cu pistol la cap, se smiorcăia și plângea ca un bebe...

― Mossbergul ăla, îmi spuse Boris, luând sticla trimisă din față. Urâtă jucărie! Și, când e retezată, împrăștie alice ca vulcan. Țintești în colțul cel mai gol, și tot nimerești jumate de lume din cameră.

― Tare șmecherie, nu? spuse Viktor Cherry filosofic. Să spui că al treilea n-a venit. „Așteptați cinci minute, vă rog!“ „Scuze, o încurcătură!“ „Ajunge imediat.“

Și în timpul ăsta tipul e în spate, cu pușca în mână. Doamne ferește, bine că nu s-au gândit...!

― Poate s-au gândit. Altfel de ce să țină pușca aia în spate?

― Cred că am scăpat la mustață, asta cred...

― A fost mașină care a tras în față, ne-a speriat pe mine și Shirley, spuse Gyuri, când voi erați acolo, doi tipi, am crezut că gata, suntem în rahat, dar erau doi poponari, francezi, căutau restaurant...

― ... noroc că nu era nimeni în spate, slavă Domnului, l-am pus pe Grozdan să se lungească la podea și l-am prins de calorifer, spunea Cherry. Ah, dar...! ridică pachetul învelit în fetru. Mai întâi, asta pentru tine.

I-l dădu peste spătarul scaunului lui Gyuri, care – delicat, cu vârful degetelor, ca și cum ar fi fost o tavă pe care risca s-o răstoarne – mi-l trecu mie. Boris, înghițind o dușcă de votcă și ștergându-se la gură cu dosul palmei, îmi dădu ușor peste braț cu sticla, fredonând We wish you a merry Christmas, we wish you a merry Christmas.

Țineam pachetul pe genunchi. Mi-am trecut mâna peste margini. Fetrul era atât de subțire, încât am simțit imediat că dedesubt era ce trebuia, că textura și greutatea erau perfecte.

― Dă-i drumul, spuse Boris, dând din cap, desfă, vezi să nu fie tot manualul de civică! Unde era? îl întrebă pe Cherry, în timp ce eu încercam să desfac șnurul.

― O cămăruță murdară pentru mături. Într-o valiză de plastic nenorocită. Grozdan m-a dus direct. Credeam c-o să facă pe nebunul, dar i-am pus țeava la tâmplă și i-a fost de ajuns. N-are rost să dai în primire când te așteaptă bunătate de praf acasă.

― Potter, spuse Boris, încercând să-mi atragă atenția; și apoi din nou: Potter!

― Da?

Ridică valiza.

― Astea patruzeci de miare merg la Gyuri și la Shirley T. Să aibă și ei câștig. Pentru serviciile făcute. Fiindcă datorită lor n-am plătit nici un cent la Sascha pentru favoarea că ți-a furat lucrul tău. Iar tu, Vitea – se întinse peste spătar să-i strângă mâna –, acum suntem mai mult decât chit. Rămân dator.

― Nu, n-o să-mi plătesc niciodată datoria față de tine, Borea.

― Las-o baltă! N-a fost nimic.

― Nimic? Nimic? Nu-i adevărat, Borea, în seara asta sunt viu datorită ție, și în fiecare seară de-acum încolo...

Viktor spuse apoi o poveste interesantă – dacă aș fi avut urechi s-o ascult –, cineva îl denunțase ca autor al unei infracțiuni nenumite, dar aparent foarte grave, pe care el n-o comisese, n-avea nici o legătură cu ea, absolut nevinovat, tipul ciripise ca să primească o pedeapsă mai mică, și, dacă Cherry nu era dispus să ciripească și el, la rândul lui, despre mai-marii săi („lucru nerecomandabil dacă voiam să scap cu zile“), risca o condamnare la zece ani, iar Boris îl salvase atunci pentru că dăduse de urma porcului de câine, în Antwerp, ieșit pe cauțiune, și povestea despre cum făcuse asta era foarte emoționantă și entuziastă, lui Cherry i se umeziră ochii și începu să se smârcâie, și mai erau și altele, ceva cu o incendiere, cu vărsare de sânge și cu un ferăstrău electric, dar la momentul respectiv deja nu mai auzeam nimic, pentru că reușisem să desfac șnurul, și luminile de pe stradă și reflexiile apoase ale ploii se rostogoleau pe suprafața tabloului meu, a sticletelui meu, care – am știut fără nici o îndoială, indiscutabil, înainte încă să-l întorc să mă uit pe dos – era autentic.

― Vezi? spuse Boris, întrerupându-l pe Vitea chiar în mijlocul poveștii. Arată bine, nu, zolotaia ptița442 ta? Ți-am spus că am avut grijă