credenze dei popoli primitivi, Soc. Editrice Atheneum, Roma 1922; James Frazer, The golden Bough: A Study in Magic and Religion, 3 vol., ed. a treia, London, MacMillan, 1951; Pierre D. Chantepie de la Saussaye, Manual of Science of Religion, trad. Beatrice S. Colyer-Fergusson, London, Longmans, Green and Co., 1891; Max Müller, Chips from a German workshop. Volume I. Essay on the Science of Religion, New York, Charles Scribner and Co., 1869; Vittorio Macchioro, Teoria generale della religione come esperienza, Roma, 1922; Émile Bournouf, La science des Religions, Librairie Ch, Delagrave, Paris, 1885; Andrew Lang, The Making of Religion, third edition, Longmans, Green and Co., London, 1909; Lucien Lévy-Bruhl, La mentalité primitive, Librairie Félix Alcan, Paris, 1922; Ernesto Buonaiuti, La religione nella vita dello spirito, Roma, 1926; Sylvain Lévi, L’Inde et le monde, H. Champion, 1926; Émile Durkheim, Les formes élémentaires de la vie religieuse. Le système totémique en Australie, Librairie Félix Alcan, Paris, 1912.

961 M. Eliade, Psihologia meditaţiei indiene, Editura „Jurnalul literar“, 1992, text îngrijit de Constantin Popescu-Cadem, pp. 15-16.

962 Ibid., p. 17.

963 Ibid., p. 18.

964 Ibid., pp. 21-22.

965 Vezi şi Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, vol. II, De la Bucureşti la Lisabona (1934-1945), Criterion Publishing, Buc., 2004, pp. 88-166.

966 Modelul eliadian ia naştere independent şi autonom faţă de alte modele, dar nu fără dialogul cu celelalte orientări, mai ales cu textele cele mai importante ale epocii. Respingerea unor modele şi şcoli, acceptarea altora implică o selecţie definită de criterii, care toate conduc către asumarea unui postulat al „ireductibilităţii sacrului“ (David Rasmussen), ca fenomen-obiect al istoriei religiilor.

967 Mircea Eliade, Comentarii la legenda Meşterului Manole, Editura Publicom, Bucureşti, 1943, p. 9.

968 Vezi aici şi Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, loc cit.

969 Mircea Eliade, op.cit., pp. 19-20.

970 Ibid., p.18.

971 Ibid., p. 26.

972 Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Humanitas, Buc., 1992, pp. 21-53.

973 Iată textul lui Durkheim: „Fenomenele religioase se împart în mod firesc în două categorii fundamentale: credinţele şi riturile. Primele sînt stări de opinie, constînd în reprezentări; celelalte sînt modalităţi de acţiune determinate. Între cele două categorii apare aceeaşi diferenţă ca între gîndire şi mişcare. Riturile nu pot fi definite şi diferenţiate de alte practici, în special de practicile spirituale, decît prin natura distinctă a obiectului lor.Într-adevăr, o regulă morală ne impune, ca şi un rit, moduri de comportare, dar care se referă la lucruri de un gen diferit. Pentru a putea caracteriza ritul, ar trebui mai întîi să-i definim obiectul. Or, natura sa specială este exprimată tocmai prin credinţă. Rezultă deci că nu putem defini ritul înainte de a fi definit credinţa.Toate credinţele religioase cunoscute, fie ele simple sau complexe, prezintă o aceeaşi caracteristică: ele presupun o clasificare a lucrurilor, reale sau ideale, pe care şi le reprezintă oamenii, în două clase opuse, denumite în general prin doi termeni distincţi, traducând destul de bine cuvintele profan şi sacru. Împărţirea lumii în două domenii, unul conţinând tot ceea ce este sacru, iar celălalt tot ceeace este profan, constituie trăsătura distinctivă a gîndirii religioase; credinţele, miturile, dogmele, legendele sînt fie reprezentări, fie sisteme de reprezentări exprimând natura lucrurilor sacre, însuşirile şi puterile care le sînt atribuite, evoluţia lor, raporturile dintre ele sau dintre ele şi lucrurile profane. Dar prin lucruri sacre nu trebuie să înţelegem numai acele fiinţe denumite zei sau spirite; şi o stîncă, un arbore, un izvor, o piatră, o bucată de lemn, o casă sau chiar uncuvînt poate să fie un lucru sacru, cu atît mai mult cu cît orice rit are ceva sacru. Un rit poate avea un asemenea caracter; de fapt, toate riturile îl posedă într-o măsură mai mare sau mai mică. Există cuvinte, expresii, formule ce nu pot fi pronunţate