strivi ca pe nişte păduchi adunătura asta de ţărănoi insuficient instruiţi. Oberstleutnant Winkel, vei ataca de aici cu infanteriştii, ca să susţineţi Regimentul Panzer. Spune-le oamenilor tăi să se ţină foarte aproape de tancuri. Să aveţi în urma voastră şi o unitate a Poliţiei militare, pentru mai multă siguranţă. Să. fie lichidaţi toţi cei care bat în retragere. Oberst Jevers, faci legătura cu divizia din flanc şi îţi conduci Regimentul 6 Motociclişti pe urmele Regimentului 104 Grenadieri.

– Am înţeles, să trăiţi! murmură Oberst Jevers şocat, holbându-se la hărţi. Ştie ce înseamnă asta: condamnare la moarte.

Şeful de stat-major îl priveşte, zâmbind glacial, pe Oberst Müllen, comandantul Regimentului 114 Panzer Grenadieri.

– Iar dumneata, Oberst, vei ataca împreună cu Regimentul 104. Maior Zaun, în cursul nopţii te strecori printre linii cu Batalionul 76 de asalt şi ataci punctele defensive ale inamicului cu explozive şi aruncătoare de flăcări. Apropie-te, Zaun. Aici vei face breşa. (Şeful de stat-major loveşte uşor harta cu degetul arătător.) Trebuie să vă mişcaţi aşa de repede, de parcă v-ar mâna chiar diavolul de la spate. De fapt, aşa şi este. La ora H veţi ajunge în spatele avanposturilor inamice. Dacă nu, o să vă coste foarte scump!

– Prea bine, domnule, răspunde maiorul Zaun. Am înţeles! (Îşi umezeşte buzele uscate.) O mică plimbare-n rai, îi şopteşte el Oberstleutnantului Winkel. N-o să scape prea mulţi cu viaţă!

– Ţi-e frică? întreabă şeful de stat-major, auzind ultima remarcă. Dacă ai impresia că misiunea e prea grea pentru unul ca tine, spune-mi! Găsesc imediat pe cineva care să te înlocuiască!

Maiorul se înroşeşte, dar nu reuşeşte să răspundă înainte ca şeful de stat-major să ajungă la Oberst Grün, comandantul de artilerie.

– Oberst, dumneata vei comanda Divizia de Artilerie. Vor mai fi încorporate două plutoane de mortiere şi o brigadă de Nebelwerfere{25} grele. Cred că nu trebuie să-ţi spun că va fi necesară o strânsă cooperare între toate bateriile dumitale. Ai cinci ore la dispoziţie ca să le aduni laolaltă şi să-ţi instruieşti comandanţii de baterie. Am reuşit să aducem şi un grup de meteorologi, deci nu vor fi probleme în privinţa asta. Dacă nu ai încredere în vreunul din comandanţi, poţi să-l înlocuieşti cu un om cu mai multă experienţă! Nu ne putem permite să facem nici o greşeală! Totul depinde de tirul vostru. Coordonatorul vostru de tir e veriga cea mai importantă. Trebuie să fie unul dintre cei mai buni oameni! Pe cine propui?

– Hauptmann Henckel, răspunde Oberstul fără ezitare, îndreptându-şi privirea către un ofiţer de artilerie înalt şi slab care nu pare să aibă mai mult de treizeci de ani. Herr Henckel a fost trei ani instructor la Şcoala de Artilerie de la Jüterburg. N-a fost prea multă vreme pe front, dar e foarte apreciat de Şcoală. Sunt ferm convins că e cel mai potrivit ofiţer pentru acest post.

– Sper să ai dreptate, latră generalul, sfredelindu-l cu privirea pe Hauptmannul de artilerie, care în mod deliberat stă în afara razei de lumină. Ascultă-mă, Henckel, e foarte important. Totul depinde de felul în care ai să înţelegi ordinele. N-avem timp să le repetăm! Continuă, Balk! mârâie el nerăbdător, lovindu-şi cizmele cu cravaşa. Suntem foarte ocupaţi!

Oberst Grün se apropie de coordonatorul de tir şi îi trage un ghiont în coaste.

– La dracu', Henckel! şopteşte el. Ai adormit în picioare! Trezeşte-te, omule! Unde-ţi sunt ordinele de deschidere a focului? Arată-mi ce-ai scris!

Cu ochii împăienjeniţi, Hauptmann Henckel îi întinde Oberstului teancul cu planurile de declanşare a focului.

– Ce naiba? Ţi-ai pierdut minţile? pufneşte furios Oberstul. N-ai scris aproape nimic! Vrei să ajungem cu toţii în faţa Curţii Marţiale? Lua-te-ar dracu'! N-am mai văzut niciodată aşa ceva! Herr Pohl! se adresează el aghiotantului. Bagă-l în priză pe Henckel. Şi ţine minte ce-ţi spun, Henckel: nu mai eşti la Jüterburg. Dacă aici faci vreo greşeală, nu mai scapi doar cu o muştruluială. Răspunzi cu capul! Ţi-e rău? Spune dacă ţi-e rău! Spune odată!

– Nu, domnule, mă simt bine. Sunt doar puţin cam obosit.

– Obosit! spune dispreţuitor Oberstul. Oare nu suntem cu toţii obosiţi?

Se îndreaptă spre masa cu hărţi şi-l priveşte neliniştit pe generalul mic şi uscăţiv, întrebându-se cu cine l-ar putea înlocui pe Henckel. Nu-şi dă seama cui ar îndrăzni să-i încredinţeze această sarcină.

– Ai luat-o razna? Ai adormit din nou! şopteşte stânjenit aghiotantul, trăgându-l de mânecă pe Hauptmann Henckel. Fii atent şi notează ce ţi se spune. Dacă nu, ai putea distruge întreg Corpul de armată când vei deschide focul!

– Nu ştiu ce-i cu mine. Pur şi simplu nu pot să stau treaz, se scuză Hauptmann Henckel, sprijinindu-se de perete să nu cadă. Nici măcar nu-mi amintesc când m-am întins ultima oară într-un pat!

– În pat? zâmbeşte aghiotantul ironic. Fii mulţumit dacă ai o saltea de paie, şi asta ca să nu te culci direct pe zăpadă! Paturile sunt pentru ofiţerii superiori din Statul-Major. Eu n-am mai văzut pat de doi ani!

– Doi ani? murmură Henckel uimit. Erai în permisie probabil. Orice soldat are trei săptămâni de permisie pe an.

– Spune-mi, Henckel, din ce planetă ai picat? De pe Lună sau de unde? Permisie! Sfântă Fecioară, pe ce lume trăieşti? Ca să poţi dormi puţin, ar trebui să te alegi cu o rană zdravănă. Dacă am noroc şi sunt rănit, nu mă mai scoate din pat vreo şase luni nici un ofiţer medic al Armatei!

– Ăsta-i sabotaj, îi reproşează Henckel.

– Asta crezi tu! zâmbeşte aghiotantul cu dispreţ. În curând n-o să mai gândeşti aşa. Dar acum, îţi ordon să te trezeşti! Dacă nu, o s-o păţeşti urât de tot. Sarcina pe care ai primit-o necesită ceva mai mult decât ochii larg deschişi. În limbajul de pe front, o să-ţi încingem fundul până ce se pot prăji ouă pe el, dacă o faci de oaie!

O explozie înfundată îi întrerupe. Clădirea se cutremură. Mai explodează încă două bombe. Nici unul din ofiţeri nu pare să bage ceva de seamă. Şeful de stat-major nu se opreşte nici o clipă din prezentarea planului de atac.

Din întuneric se desprind ţipete şi gemete sfâşietoare.

Hauptmann Henckel se uită iritat spre intrarea camuflată. Perdeaua neagră fâlfâie datorită suflului.

– Bombardiere? şopteşte el. Clipeşte înspăimântat. Abia a sosit pe front. La Jüterburg nu fuseseră niciodată