Freud deschise complet ochii şi îşi trecu un deget pe după guler pentru a-l slăbi. Nu împărtăşea înclinaţia lui Breuer către aceste simulacre de examene. Deşi era de acord că erau bune din punct de vedere pedagogic, întotdeauna îl tulburau.

  — Fără îndoială, începu el, pacientul are o leziune în sistemul nervos central. Cefaleea, vederea din ce în ce mai slabă, istoricul neurologic al tatălui său, dereglările de echilibru – toate indică acest lucru. Suspectez o tumoră pe creier. Posibil o scleroză progresivă. Aş face un examen neurologic temeinic, pentru – erifica nervii cranieni cu mare atenţie, în special primul, al doilea, al cincilea şi al unsprezecelea. Aş verifica şi câmpurile vizuale – tumora ar putea apăsa asupra nervului optic.

  — Dar celelalte fenomene vizuale, doctore Freud? Scintilaţiile, vederea înceţoşată dimineaţa, care se îmbunătăţeşte pe parcursul zilei? Se întâmpla să cunoşti vreo formă de cancer care poate face asta?

  — Aş arunca o privire asupra retinei. Ar putea avea o degenerare a maculei.

  — Degenerare a maculei care se ameliorează după-amia-za? Remarcabil! Este un caz pe care ar trebui să-l publicăm! Şi oboseala periodică, simptomele reumatice şi vo-mitarea de sânge? Şi astea sunt cauzate de un cancer?

  — Herr Professor Northnagel, pacientul poate avea două boli. Şi purici şi păduchi, după cum spunea Oppolzer. S-ar putea să fie anemic.

  — Cum l-ai consulta pentru anemie?

  — Aş face o analiză a hemoglobinei şi a scaunului.

  — Nein! Nein! Mein Gottl Ce vă învaţă în facultăţile de medicină din Viena? Să consultaţi cu cele cinci simţuri?

  Uită de testele de laborator, de medicina ta evreiască! Laboratorul nu face decât să confirme ceea ce-ţi arată examenul fizic. Presupune că eşti pe câmpul de luptă, doctore – ai să ceri o analiză a scaunului?

  — Aş cerceta culoarea pacientului, în special cutele din palmă şi membranele mucoase – gingiile, limba, conjunctiva.

  — Corect. Dar ai uitat ce era mai important: unghiile. Breuer îşi drese vocea, continuând să-l imite pe Northnagel.

  — Şi acum, tânărul şi ambiţiosul meu doctor, spuse el, îţi voi da rezultatele examenului fizic. Mai întâi, examenul neurologic este complet şi absolut normal, nici o singurii descoperire negativă. Atât despre tumora pe creier sau scleroza progresivă care, doctore Freud, erau puţin probabile de la început, dacă nu cumva dumneata ştii cazuri în care persistă ani de zile şi erup periodic, cu simptome de douăzeci şi patru până la patruzeci şi opt de ore şi apoi dispar complet fără vreo deficienţă neurologică. Nu, nu, nu! Asta nu este o boală structurală, ci o tulburare fiziologică episodică.

  Breuer se ridică şi, exagerându-şi accentul prusac, rosti:

  — Există un singur diagnostic posibil, doctore Freud.

  Freud se îmbujora puternic.

  — Nu ştiu.

  Arăta atât de nenorocit, că Breuer opri jocul, îl concedie pe Northnagel şi îşi îndulci tonul.

  — Ba ştii, Sâg. Am discutat data trecută. Hemicranie, sau migrenă. Şi să nu te simţi ruşinat că nu te-ai gândit la asta: migrena este o boală pe care o vezi numai când faci vizite la domiciliu. Medicii stagiari n-o văd decât rareori pentru că cei ce suferă de migrenă nu prea merg la spital. Fără îndoială, Herr Miiller are un caz grav de hemicranie. Are toate simptomele clasice. Hai să le recapitulăm: crize intermitente de dureri de cap pulsatorii unilaterale – adesea ereditare, că veni vorba – însoţite de anorexie, greaţă, vărsături şi aberaţii vizuale – pete de lumină pro-dromale, hemianopsie chiar.

  Freud scosese un mic carnet de notiţe din buzunarul interior al hainei şi îşi făcea însemnări.

  — încep să-mi amintesc câte ceva din lecturile mele despre hemicranie, Josef. Teoria lui Du Bois-Reymond este că e o boală vasculară, durere cauzată de un spasm al arteriolelor creierului.

  — Du Bois-Reymond are dreptate că este vasculară, d;r nu toţi pacienţii au spasme arteriolare. Am văzut mulţi care, dimpotrivă – aveau o dilatare a vaselor. Molie; idorf crede că durerea nu este provocată de spasme, ci de. o întindere a vaselor de sânge relaxate.

  — Dar pierderea vederii?

  — Ăştia sunt puricii şi păduchii tăi! Este rezultatul a ceva diferit, nu al migrenei. Nu mi-am putut focaliza oftalmoscopul pe retina lui. Ceva obstrucţionează vederea. Nu este în cristalin, nu e cataractă, ci pe cornee. Nu cunosc cauza acestei opacităţi corneene, dar am mai văzut-o. Probabil că este un edem al corneei – asta ar explica faptul că vederea îi este mai slabă dimineaţa. Edemul cerneean este mai mare după ce ochii au stat închişi toată noaptea şi se dizolvă treptat când fluidul se evaporă din ochii deschişi, în timpul zilei.

  — Slăbiciunea?

  — Este uşor anemic. Posibil hemoragie gastrică, dar probabil anemie alimentară. Dispepsia lui este atât de mare că nu poate tolera carnea săptămâni în şir.

  Freud continua să ia notiţe.

  — Dar prognoza? Tatăl lui a fost răpus de aceeaşi boală?

  — Mi-a pus şi el aceeaşi întrebare, Sâg. De fapt, n-am mai avut niciodată un pacient care să insiste atâta asupra tuturor adevărurilor crude. M-a făcut să-i promit că voi fi sincer cu el şi apoi mi-a pus trei întrebări: dacă boala va progresa, dacă va orbi, dacă va muri din cauza ei. Ai auzit vreodată de vreun pacient care să vorbească aşa? Am promis că-i voi răspunde la întâlnirea noastră de mâine.

  — Ce-o să-i spui?

  — îl pot linişti destul de mult cu ajutorul unui studiu excelent al lui Liveling, un medic englez, cel mai bun studiu englezesc pe care l-am văzut. Ar trebui să citeşti monografia lui.

  Breuer luă un volum gros şi i-l întinse lui Freud, care-l răsfoi încet.

  — Nu este încă tradus, continuă Breuer, dar engleza ta este destul de bună. Liveling vorbeşte despre mai mulţi oameni care suferă de migrenă şi ajunge