așezăm. N-am spus nicio prostie, sau cel puțin așa cred. L-am cunoscut pe șeful lui și pe majoritatea colegilor. A fost epuizant și la final m-a apucat o durere cruntă de cap, dar m-am descurcat.

Tina știe că unul dintre mecanismele mele de gestionare a situațiilor pe care le consider dificile este să imit comportamentul celorlalți. Mi-a spus că e un instrument util și că ar trebui să aplic strategiile care mă ajută cel mai mult.

— Cum te simți când ieși cu Jonathan?

— Bine. Sunt întotdeauna în largul meu lângă el. Mă simt la fel ca în facultate.

— Ați stabilit ce fel de relație vreți să aveți?

— Jonathan mi-a spus că vrea s-o ia încet. Chiar și așa, petrecem mult timp împreună. Și asta mă face fericită.

— Ați apucat să vorbiți despre ce s-a întâmplat în trecut?

Sincer, în ultima perioadă nu mă gândisem la trecutul nostru, pentru că prezentul era mult mai plăcut.

— Nu.

— Crezi că amâni intenționat să faci lucruri pe care le consideri neplăcute, atunci când totul merge bine în viața ta?

— Da. De fapt, nu amân, ci mă bucur de timpul pe care-l petrecem împreună și de faptul că am reluat legătura. Mi-a fost dor de el.

Tina are obiceiul de a-și sprijini bărbia în degetul arătător. Mi-a luat aproape un an să-mi dau seama că gestul ăsta înseamnă că se gândește, dar și că așteaptă să ajung singură la o concluzie.

— Mai devreme sau mai târziu, s-ar putea să descoperi că trecutul influențează evoluția acestei relații. Cred că trebuie să iei în calcul să vorbiți despre ce s-a întâmplat atunci, chiar dacă nu ți-o dorești.

— Dar totul merge așa de bine!

— Tocmai de-aia e un moment potrivit să discutați.

Nu-i spun Tinei că, în sinea mea, sper că Jonathan nu se mai gândește deloc la trecut, că a încetat să se întrebe ce s-a întâmplat cu mine atunci, demult, fiindcă acum i-am arătat că sunt pregătită să continuăm relația din punctul în care am întrerupt-o. Dar înțeleg că trebuie s-o fac. Îi datorez o explicație.

— Îmi place mult să fiu cu el.

— Atunci, ai un motiv în plus să discuți cu el. Ceva îmi spune c-o să decurgă mai bine decât îți imaginezi.

 

După întâlnirea cu Tina, iau cina și citesc cincizeci de pagini dintr-o carte. Sunt mereu obosită după ședințele de terapie și mă gândesc să fac o baie, ca să-mi ocup timpul până la ora nouă, când aș putea să mă culc. Dacă mă duc la culcare mai devreme de nouă, mă trezesc la patru dimineața. Aud soneria și tresar, pentru că nu primesc mulți musafiri, dar când aud vocea lui Jonathan, uit complet de oboseală. Îl las să intre în clădire și, când deschid ușa, bat din palme de bucurie, pentru că e cea mai frumoasă surpriză. De obicei nu-mi place când oamenii apar la ușa mea neanunțați, dar, în cazul lui Jonathan, nu mă deranjează deloc.

— Îmi pare rău că nu te-am sunat înainte. Ai mâncat? Am adus cina, zice el și-mi arată pachetul cu mâncare. Am timp doar cât să mâncăm împreună, pe urmă trebuie să mă întorc la birou.

— Am mâncat. Dar nu-i nimic, îți țin companie.

Îi fac repede semn să intre, pentru că nu vreau să-i las timp să se răzgândească.

— O să te întorci la muncă?

Jonathan își lărgește nodul cravatei.

— Trebuie. N-am terminat treaba. Brad plănuiește să doarmă pe canapeaua din biroul lui. Se pare că el e câștigătorul.

— Ce o să câștige?

Sunt sincer curioasă, pentru că habar n-am ce concurs are loc la biroul lui Jonathan.

— A, nimic. Brad vrea să se asigure că știm cu toții că el muncește cel mai mult.

Chiar dacă Jonathan mi-ar explica ore întregi, nu cred că aș reuși să înțeleg domeniul sistemului bancar de investiții. Iar din câte am înțeles deocamdată, lumea asta mi se pare oribilă.

— N-o să fii obosit mâine?

— Ba da, dar în ultima vreme oricum sunt mereu obosit.

Ne așezăm la masa din bucătărie, iar el desface pachetul. A adus burgeri și cartofi prăjiți. Îmi strecoară un cartof în gură.

— Prietenul meu, Nate – cel despre care ți-am povestit că a divorțat de curând –, are o nouă iubită și m-a întrebat dacă vreau să ieșim toți patru, la cină.

— Vrei să ies în oraș cu tine și cu prietenii tăi?

— Sigur.

Am ieșit la astfel de întâlniri doar în facultate, cu Janice și cu iubitul ei de la vremea respectivă, iar apoi, mai târziu, cu cel mai bun prieten al lui Ryan și cu soția alcoolică a acestuia. Îmi plăcuseră întâlnirile la care participa Janice, mai ales după ce s-a despărțit de Joe și a început să se vadă cu un tip simpatic, un coleg de facultate, dar nu-mi plăcuseră deloc cele cu Ryan. Până la urmă, îmi dădusem seama că, de fapt, nici Ryan nu-mi plăcea, însă Jonathan îmi place, așa că poate o să-mi placă și prietenii lui. Iar el vrea să merg cu el! Asta chiar e ceva.

— Sunt de acord.

— O să vorbesc cu ei. Ai putea să ieși sâmbătă?

— Sigur. N-am niciun plan.

— Îmi imaginez că nu te vezi cu Janice la fel de des ca altădată, dar ai oameni cu care ieși în oraș?

— Nu prea.

Detest să recunosc față de Jonathan că încă am probleme la capitolul ăsta.

— Trebuie să existe câțiva oameni cu care te înțelegi bine, nu?

— N-am mulți prieteni.

— Dar colegii de muncă?

— Audrey nu mă place. Ar mai fi cineva. O cheamă Stacy. Pare drăguță, dar, ori de câte ori încerc să vorbesc cu ea, pleacă de lângă mine.

Și niciodată n-am idee de ce. Îmi imaginez că am spus ceva aiurea. Când eram mai tânără, preferam compania băieților. De obicei, ei spun ce gândesc. Rolul de iubită îmi era ceva mai clar și, în mare, înțelegeam ce aveam de făcut. Dar cel de prietenă mă bulversa. Toată viața, în ciuda bunelor mele intenții, eșuasem la capitolul prietenii. Femeile spuneau de față cu mine o mulțime de lucruri pe care, mai târziu, aflam că nu le credeau. Ba chiar, în unele cazuri, credeau exact pe dos. Erau răutăcioase atunci când mă descurcam la fel de bine ca ele și se purtau drăguț când păream debusolată.

Adesea, mi-era mult mai ușor să fiu singură, pentru că știam la