1092 Vezi Mircea Eliade, Jurnalul portughez: „…Am stat mult de vorbă. Vine de la Paris. Nu pare prea hitlerist. Crede că René Guénon este omul cel mai interesant al zilelor noastre. (Eu nu cred întotdeauna asta – dar de multe ori, cred, deşi îl socotesc pe Aurobindo Gosh mai desăvârşit.)“, ed. cit., p. 183, 17 februarie 1943. Apoi, în 29 ianuarie 1944: „…Eu i-am răspuns (lui Mariaux, care îi relata un dialog cu Ortega y Gasset, nota mea) că mă consider un cal troian în tabăra ştiinţifică şi că misiunea mea este de a pune odată capăt „războiului Troiei“, care durează du mult între ştiinţă şi filozofie. Vreau să validez ştiinţificeşte sensul metafizic al vieţii arhaice (…)“, Mircea Eliade, op.cit., pp. 223.

1093 Vezi Julius Evola Individul şi devenirea lumii (1926), Anastasia, 1999; Tradiţia hermetică (1931), Humanitas, Buc., Revolta împotriva lumii moderne (1934), Editura Antet, Buc., 2004; Misterul Graalului (1937), Humanitas, Buc., 2008; Pentru relaţiile dintre cei doi vezi Mircea Eliade, Jurnalul, vol. II, ed.cit., pp. 164-166, notaţii făcute la moartea lui Evola, în 1974. Vezi, de asemenea, Confronto con Mircea Eliade…, Paola Pisi, „I „tradizionalisti“…“, ed.cit., pp. 43-133. Vezi şi Christophe Boutin, „Tradition et réaction: la figure de Julius Evola“, în Mil neuf cent, nr. 9, 1991. pp. 81-97.

1094 Vezi aici Mircea Eliade, Europa, Asia, America…, Corespondenţă, vol.I, A-H, scrisoarea către sora sa din 13 iunie 1929, pp. 271-272, în care îi cere acesteia trimiterea revistelor Bilychinis şi Krur. Vezi aici şi Claudio Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), cu o prefaţă de Philippe Baillet, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997.

1095 Citatul este din versiunea franceză, J. Evola, Le Chemin du Cinabre (1963), Milan-Carmagnole, Arché-Arktos, 1982, p. 123.

1096 Julius Evola, Misterul Graalului, Humanitas, Buc., 2008, p. 42.

1097 M. Eliade, Fragmentarium, „Valorificări ale evului mediu“, Humanitas, Buc., 1994, pp. 53-58.

1098 Mircea Eliade, „Some notes on «Theosophia Prennis»: Ananda K. Coomaraswamy and Henry Corbin“, History of Religions, vol. 19, nr. 2, noiembrie 1979, pp. 167-176.

1099 „One can easily multiply such quotations, illustrating the decisive importance of the „first principles“ in Coomaraswamy’s understanding and interpretation of religious realities. «There is a science of theology, of which Jewish, Christian, Hindu and Muslim theology are only special applications. It is just as if we were to discuss mathematics with an Oriental scholar; we should not have in mind the mathematics of white or colored man as such, but only mathematics itself. In the same way, it is not about your God or his God that you must learn to talk with the Oriental theologian, but about God himself.» One can decipher in such formulations the growing influence of Guénon’s rigid rationalism. The comparison of theological constructions with mathematical thought is, to say the least, rather simplistic. The historian of religions is, on the contrary, fascinated by the multiplicity and variety of the ideas about God’s unique mode of being, elaborated in the course of the millennia, for every theological structure represents a new spiritual creation, a fresh insight and a more adequate grasp of the ultimate reality».“, ibid., p. 170.

1100 „The goal of the university is the restoration and the revification of the study of traditional sciences in the West: «Le caractere specifique de cette Association est marqué dans sa designation même: elle fait du concept de „chevalerie spirituelle“ la norme de ses recherches et de ses activités, et elle fait de Jérusalem le „symbole“ mystique des rencontres et des regroupements dont elle espere être le lieu. Les autocritiques de l’Occident aussi bien que les accusations portées contre lui, ne tiennent en général jamais compte, parce qu’elles les ignorent, des traditions spirituelles de notre monde occidental. La cause première en est qu’à la différence des grands systemes théologiques entretenus par les Ordres religieux, ou à la différence des systemes philosophiques professés dans les Universités, le trésor des sciences spirituelles, que l’on peut grouper sous le terme plus ou moins heureux et adéquat d’ „ésotérisme,“ s’est trouvé livré à l’abandon. On pourrait tout aussi bien parler d’un etouffement par l’esprit canonique et juridique. Le résultat, c’est que ce trésor est resté enseveli dans les bibliothèques, objet parfois de la curiosité d’érudits bien intentionnés, mais le plus souvent la proie d’improvisateurs sans discernement. D’où le foisonnement de pseudo-ésotérismes. I1 importe donc de constituer enfin un foyer de ces hautes sciences dont l’abandon et l’oubli sont à la fois