Într-adevăr, Top, care simţea că propriul său interes e în joc, adulmeca şi scotocea peste tot, mînat de instinctul lui, ce se îmbina cu o poftă de mîncare grozavă. După toate probabilităţile, Top ar fi mîncat pe loc orice i-ar fi ieşit în cale, vînînd astfel pe socoteala sa, dacă Nab nu l-ar fi-supravegheat tot timpul.

Pe la orele trei, cîinele dispăru printre ierburile înalte şi, judecînd după mîrîiturile surde care se auziră în curînd, părea să se fi luat la harţă cu vreun animal.

Nab se repezi după el şi într-adevăr îl văzu pe Top sfîşiind cu lăcomie un patruped, care era pe cale să dispară în stomacul lui, de unde nu mai aveau cum să-l cerceteze. Din fericire, cîinele nimerise peste o mamă cu pui: dăduse o întreită lovitură, căci alte două rozătoare zăceau sugrumate pe jos.

Nab apăru 'triumfător, ţinînd în fiecare mînă cîte un rozător, ceva mai mare ca un iepure. Blana lor era gălbuie, cu pete verzui şi aveau doar un ciot de coadă. Erau nişte rozătoare numite „maras", un fel de iepuri din specia aguti, puţin mai mari decît fraţii lor din regiunile tropicale, adevăraţi iepuri americani, cu urechi lungi şi fălcile înarmate cu cîte cinci măsele puternice pe fiecare parte, ceea ce-i deosebea de specia aguti.

— Urra ! strigă Pencroff. Avem şi friptură ! Acum cred că putem să ne întoarcem acasă !

Porniră din nou la drum. Pîrîul Roşu îşi rostogolea apele limpezi sub bolta diferiţilor copaci arbori de cauciuc uriaşi, banksia şi cazuarina. Tulpinele unor liliacee minunate se ridicau pînă a o înălţime de douăzeci de picioare. Alte specii de copaci, necunoscuţi tînărului naturalist, îşi plecau ramurile deasupra pîrîului, ale cărui ape se strecurau murmurînd pe sub bolţile de verdeaţă..

Dar încetul cu încetul, albia pîrîului se lărgea şi Cyrus Smith îşi dădu seama că se apropiau de revărsarea lui. Într-adevăr, la ieşirea dintr-un desiş de copaci minunaţi, coloniştii se pomeniră în faţa lacului.

Exploratorii atinseseră malul apusean al lacului Grant. Priveliştea era vrednică de admiraţie. Această întindere de apă, cu o circumferinţă de aproximativ şapte mile şi o suprafaţă de două sute cincizeci de acri era înconjurată de un brîu de copaci minunaţi. Spre răsărit, printr-o perdea de verdeaţă, pitoresc drapată pe alocuri, se întrezărea marea. Spre nord, lacul forma un arc rotunjit, care contrasta cu ascuţişul capătului opus. Nenumărate păsări acvatice vizitau malurile acestui Ontario în miniatură, şi cele „o mie de ostroave" ale marelui lac american cu acest nume erau înlocuite aci de o stîncă, ce ieşea din apă la cîteva sute de picioare de malul sudic. Pe această stîncă se aciuiseră la un loc mai multe familii de pescăruşi care, cocoţaţi pe cîte o piatră, pîndeau gravi, nemişcaţi, peştii care se zăreau pe acolo şi apoi se repezeau în apă cu un strigăt ascuţit, pentru a ieşi cu prada în cioc. Într-alte părţi, pe maluri şi pe mica insulă, se lăfăiau raţe sălbatice, pelicani, găinuşe de baltă şi alte păsări, printre care şi vreo două minunate specimene de menura splendida, păsări lyră, cu coada graţios arcuită.

Apa lacului era limpede, plăcută la gust, de culoare închisă şi, după cercurile concentrice care se încrucişau la suprafaţa ei, părea să adăpostească mult peşte.

— E într-adevăr frumos lacul acesta ! spuse Gédéon Spilett. Plăcut ar fi să trăim pe malurile lui !

Chiar aci vom trăi ! îi răspunse Cyrus Smith. Dorind să ajungă la Cămin pe drumul cel mai scurt, coloniştii o porniră spre capul sudic al lacului. Mergeau de-a dreptul prin pădure. Îşi croiră cu destulă greutate drum printre ierburile înalte şi desişurile prin care omul nu păşise niciodată pînă atunci, îndreptîndu-se spre litoral, astfel ca să iasă la nord de platoul Grande-Vue. Străbătură două mile în această direcţie. În sfîrşit, după ultima perdea de arbori, apăru platoul Grande-Vue, acoperit cu iarbă deasă, iar în depărtare, întinderea nesfîrşită a mării. Pentru a ajunge la Cămin, nu mai trebuiau decît să traverseze oblic platoul, mergînd cale de o milă, şi să coboare apoi pînă la prima cotitură a rîului Mercy. Inginerul dorea însă să afle cum şi pe unde se scurge prisosul de apă al lacului, astfel că îşi împinseră cercetările pe sub copaci, încă o milă şi jumătate spre nord. Într-adevăr, după toate probabilităţile, trebuia să existe undeva o crăpătură a peretelui de granit pe unde să se reverse apa. Acest lac nu era, de fapt, decît un uriaş bazin, pe care apele pîrîului îl umpluseră încetul cu încetul şi era de la sine înţeles că surplusul de apă trebuia să se scurgă în mare printr-o cascadă oarecare. Iar dacă presupunerile i se adevereau, inginerul socotea că va putea folosi energia căderii de apă, care se irosea deocamdată zadarnic. Mai umblară astfel cîtva timp, urcînd din nou panta platoului. Dar, deşi mai străbătuseră încă o milă în aceeaşi direcţie, inginerul tot nu izbutise să descopere locul de revărsare a lacului, care totuşi trebuia să se afle undeva în apropiere.

Între timp, se făcuse ora patru şi jumătate şi trebuiau să se întoarcă acasă, ca să-şi pregătească cina. De aceea, micul grup făcu cale întoarsă şi, urmînd malul stîng al rîului Mercy, Cyrus Smith şi tovarăşii săi ajunseră curînd la Cămin.

Aici aprinseră focul şi Nab cu Pencroff, ca doi bucătari pricepuţi, pregătiră la repezeală nişte fripturi minunate de maras.

După cină, înainte de culcare, Cyrus Smith scoase din buzunar cîteva dintre pietrele şi minereurile pe care le adunase pe drum şi rosti:

— Dragii mei, iată, fier, pirită, argilă, var şi piatra aceasta care e cărbune. Iată ce ne dăruieşte natura, iată cu ce contribuie ea la munca tuturor. De mîine, începe munca noastră.

CAPITOLUL XIII

Ce poartă Top. Se fabrică arcuri şi săgeţi. Cărămidăria. Cuptorul de oale. Diferite vase de bucătărie. Prima oală cu supă. Pelinul. Crucea Sudului. O importantă observaţie astronomică.

— Ei, domnule Cyrus, cu ce începem ? îl întrebă a doua zi de dimineaţă Pencroff pe inginer.

— Cu începutul, răspunse Cyrus Smith.

Şi adevărul era că pionierii noştri erau siliţi să înceapă cu „începutul".