Ei nu aveau nici măcar sculele necesare pentru a-şi fabrica unelte şi nici nu puteau să piardă prea mult timp, deoarece trebuiau să facă negreşit faţă nevoilor existente. E drept că puteau profita de experienţa trecutului şi, dacă n-aveau nimic de inventat, trebuiau în schimb să-şi fabrice tot ce le era necesar. Fierul şi oţelul de care dispuneau se aflau încă în stare de minereu, vasele aşteptau abia să fie fasonate din argilă, iar rufele şi îmbrăcămintea erau încă în stadiul de materii textile brute.

Trebuie menţionat de altminteri că aceşti colonişti erau „oameni" în cel mai adevărat înţeles al cuvîntului. Inginerul Smith nu putea să-şi dorească nişte colaboratori mai inteligenţi, mai devotaţi şi mai zeloşi. Vorbise cu fiecare dintre ei în parte şi cunoştea însuşirile fiecăruia.

Gédéon Spilett, reporter de mare talent, care acumulase nenumărate cunoştinţe ca să poată vorbi despre toate, avea să contribuie foarte mult cu mintea şi cu fapta la colonizarea insulei, fără a da vreodată înapoi în faţa greutăţilor. Din totdeauna vînător pasionat, avea să considere drept o meserie ceea ce socotise pînă atunci un sport plăcut.

Harbert, băiat destoinic, avea cunoştinţe neobişnuit de vaste în domeniul ştiinţelor naturii şi, mulţumită lor, avea să aducă un aport preţios cauzei comune.

Nab era devotamentul în persoană. Îndemînatic, inteligent, neobosit, robust şi înzestrat cu o sănătate de fier, Nab se pricepea puţin la fierărie, şi avea să fie fără îndoială foarte folositor coloniei.

În ceea ce-l priveşte pe Pencroff care, fiind marinar, străbătuse toate oceanele, acesta lucrase şi ca tîmplar pe şantierele de construcţie din Brooklyn, fusese ajutor de croitor pe vasele statului, iar în timpul concediilor se îndeletnicise şi cu grădinăritul. Ca toţi oamenii mării se pricepea la orice şi ştia să facă de toate.

Ar fi fost într-adevăr greu de găsit cinci oameni mai potriviţi, ca să facă faţă împrejurărilor în care se găseau.

Cyrus Smith spusese că aveau să înceapă cu „începutul". Ori, acest început, de care vorbea inginerul, cerea construirea unui aparat, cu ajutorul căruia să transforme substanţele pe care natura le punea la îndemînă. Este cunoscut rolul căldurii în aceste transformări. Combustibilul, lemn sau cărbune, se găsea din belşug şi putea fi întrebuinţat imediat. Trebuia deci clădit un cuptor, pentru a-l folosi.

— La ce ne va sluji cuptorul ? întrebă Pencroff.

— Ne va ajuta să fabricăm vasele de care avem nevoie, răspunse Cyrus Smith.

— Şi din ce vom face cuptorul ?

— Din cărămizi.

— Dar de unde cărămizile?.

— Le vom fabrica din argilă. Hai să mergem, dragii mei. Ca să nu ne mai obosim şi cu căratul, vom aşeza cărămidăria chiar la locul de unde scoatem argila. Nab se va îngriji de aprovizionare, iar focul pentru pregătirea bucatelor nu ne va lipsi.

— De asta sîntem siguri, răspunse reporterul, — în schimb, s-ar putea să ducem lipsă de alimente, pentru că nu avem arme de vînătoare.

— Ah, dacă am avea măcar un cuţit! strigă marinarul.

— Ce-ai face cu el ? întrebă Cyrus Smith.

— Ei bine, aş face repede un arc şi săgeţi şi n-am mai duce lipsă de mîncare !

— Da, da, un cuţit, o lamă ascuţită... şopti inginerul, dus pe gînduri.

Tot vorbind, privirile i se opriră asupra lui Top, care se plimba de colo pînă colo pe plajă.

Deodată, ochii lui Cyrus Smith străluciră.

— Top, aici! strigă el.

Cîinele se supuse chemării stăpînului său. Acesta apucă între mîini capul lui Top şi, desfăcîndu-i zgarda de la gît, o rupse în două părţi, spunînd:

— Iată două cuţite, Pencroff!

Marinarul îi răspunse cu un chiot puternic. Zgarda lui Top era făcută dintr-o lamă subţire de oţel călit. Era destul să fie ascuţită pe o piatră de gresie şi cuţitul era gata. După două ore, utilajul coloniei se compunea din două lame tăioase, care fuseseră fixate, fără prea .mare greutate, pe cîte un mîner solid.

Cucerirea acestei prime unelte fu socotită un adevărat triumf. Era într-adevăr o cucerire nepreţuită, care venea în clipa potrivită.

Plecară. Cyrus Smith voia să se întoarcă pe ţărmul apusean al lacului, acolo unde observase. în ajun pamîntul argilos, din care luase o mostră. O luară deci de-a lungul rîului Mercy, străbătură platoul GrandcVue şi, după un drum de cinci mile, ajunseră într-un luminiş, aşezat la vreo două sute de paşi de lacul Grant.

Pe drum, Harbert descoperise un copac, din ramurile căruia indienii Americii de Sud îşi fac arcuri. Se numea „crejimba" şi făcea parte din familia palmierilor care nu dau fructe bune de mîncat. Tăiară crengi lungi şi drepte, le smulseră frunzele şi le ciopliră în aşa fel, încît să fie mai groase la mijloc şi mai subţiri la capete. Le mai rămînea să găsească o plantă, din care să fabrice coarda arcului. Găsiră o plantă care făcea parte din familia malvaceelor, un hibiscus heterophyllus, din care scoaseră fibre atît de puternice, încît se puteau asemui cu tendoanele de animale. Pencroff fabrică astfel nişte arcuri destul de puternice, cărora nu le mai lipseau decît săgeţile. De altfel, săgeţile erau uşor de făcut din crengi drepte şi tari, fără noduri. Doar vîrful fu mai greu de găsit. Era nevoie- de ceva care să poată înlocui fierul. Pencroff însă era de părere că pînă la urmă vor găsi şi vîrfuri.

 Coloniştii ajunseră pe meleagurile cercetate în ajun, unde solul le oferea argilă plastică specială, care se întrebuinţează la fabricarea cărămizilor şi olanelor, tocmai potrivită pentru scopurile lor. Mîna de lucru era şi ea la îndemînă. Trebuiau să scoată grăsimea din argilă cu ajutorul nisipului, să-i dea forma cărămizilor şi să le coacă la căldura unui foc de lemn.

De obicei, cărămizile sînt turnate în forme, dar inginerul se mulţumi să le fabrice cu mîna. Toată ziua aceea şi în ziua următoare nu făcură altceva. Argila, pe care o stropeau cu apă, era frământată cu mîinile şi picioarele şi împărţită apoi în cărămizi prismatice de mărime egală. Un lucrător experimentat poate să fabrice, fără nici o maşină, pînă la zece mii de cărămizi în douăsprezece ore. Dar cei cinci cărămidari din insula Lincoln nu izbutiră să facă mai mult de trei mii de bucăţi în două zile. înşirară apoi cărămizile una lîngă alta, aşteptînd să se usuce bine,