este posibilă aici influenţa lui Heidegger, care în Brief über den „Humanismus“(1947), încerca să fundamenteze semnificaţia umanismului din perspectiva istoriei fiinţei (Seinsgeschichte). Eliade încearcă şi el o redefinire a ceea ce înseamnă humanitas, din perspectiva istoriei religiilor, deci a sacrului, a experienţei umane fundamentale care traversează istoria fiinţării sale ca om.

1141 În 15 august 1966 va nota: „În analiza gândirii mitice, atât de populară de câtva timp, „reducţionsimul“ logic se adevereşte a fi de asemenea o reacţie „ştiinţifică“ împotriva umanismului. Străluciţi autori pleacă de la presupunerea următoare: existenţa omenească n-are sens, istoria spiritului nu merită să fie descifrată, într-un cuvânt metoda valabilă nu este hermeneutica, ci utilizarea corectă a unui calculator electronic… Dar chiar dacă noi am vrea, nu vom putea renunţa la hermeneutică pentru că suntem rezultatul unei milenare munci hermeneutice. În fond, suntem rezultatul interpretărilor vieţii, ale morţii, ale conştiinţei, ale creativităţii etc., elaborate de la presocratici şi chiar dinainte (de la descoperirea agriculturii şi a metalurgiei, de exemplu)“, Jurnal I, p. 564.

1142 Vezi aici David Cave, Eliade’s vision for a new humanism, Oxford University Press, 1993.

1143 Mircea Eliade, op.cit., pp. 23-24

1144 Eliade nu este totuşi un adept al Tradiţiei, deşi există multe puncte de intersecţie cu această gândire. Vezi aici supra capitolul dedicat „Dosarului influenţei tradiţionaliste“, precum şi lucrările deja citate ale lui I.P.Culianu, M.L. Ricketts, Paola Pisi, Antoine Faivre, Cristiano Grottaneli şi Natale Spineto (vezi trimiterile şi bibliografia), care analizează relaţia lui Eliade cu tradiţionaliştii. Pe 11 noiembrie 1966 notează: „Ceea ce spun Guénon şi ceilalţi „hermetişti“ despre „tradiţie“ nu trebuie înţeles pe planul realităţii istorice (aşa cum pretind ei). Aceste speculaţii constituie un univers de semnificaţii sistematic articulate; ele trebuie să fie comparate cu un mare poem sau cu un roman. Acelaşi lucru despre „explicaţiile“ marxiste sau freudiene: sunt adevărate dacă sunt privite ca universuri imaginare. […] Toate aceste interpretări globale şi sitematice constituie, în realitate, creaţii mitologice foarte utile pentru înţelegerea Lumii; dar nu sunt aşa cum gândesc autorii lor, «explicaţii ştiinţifice»“, Jurnal I, p. 567. Vezi si capitolul dedicat problematicii, din Natale Spineto, op.cit., pp.141-173.

1145 „Este o naivitate să crezi că şase luni de lucru „pe teren“, în mijlocul unui trib căruia abia îi bâlbâi limba, constituie o treabă „serioasă“, capabilă să facă să progreseze cunoaşterea omului – şi, în acelaşi timp, să se ignore tot ceea ce suprarealismul sau James Joyce, Henry Michaux şi Picasso au adus în materie de cunoaştere a omului“ (op. cit., p. 107).

1146 Vezi şi Natale Spineto, Mircea Eliade, istoric al religiilor, partea a treia, „Conceptele cheie ale istoriei religiilor la Eliade“, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp. 177-238.

1147 Ibidem, p. 97.

1148 Ibidem, p. 102.

1149 Ibidem, p. 110.

1150 Mircea Eliade, Imagini şi simboluri, ed.cit., p. 43.

1151 Ibidem, pp. 42-43.

1152 Legat de hermeneutica sa, de importanţa şi relevanţa ei, Eliade nota: „ (…) Dacă cineva ar studia cândva, în mod inteligent, teoria mea despre hierofanii şi hierofanizarea progresivă a Lumii, a Vieţii şi a Istoriei – m-ar putea compara cu Teilhard de Chardin. Cu această deosebire: că el a ajuns la aceste concepţii prin descoperirea Cosmogenezei, iar eu prin înţelegerea religiilor cosmice (în care trebuie să includ, cu toate diferenţele pe care le prezintă, şi creştinismul ţărănesc din Europa răsăriteană, care e de fapt o liturghie cosmică)“, Jurnal, vol. I, ed.cit., p. 457.

1153 Ibid., p. 44.

1154 Paul Ricoeur, „Existenţă şi hermeneutică“, în Conflictul interpretărilor, Echinox, Cluj, 1999, pp. 26-27. Despre ontologia fundamentală a lui Heidegger, Ricoeur notează: „Iată ce revoluţie a adus ontologia înţelegerii: actul înţelegerii ajunge să fie un aspect al lui Dasein şi al