descoperit. Sunt în Centraal Station – am privit în jur – vă sun de la un telefon cu plată. Ca să fiu cinstit, nu știu dacă mi s-a furat, s-ar putea să-mi fi căzut pur și simplu din buzunar.

― Oricum ar fi – tasta în continuare – pierdut sau furat, trebuie să completați oricum un raport la poliție.

― Da, dar știți, tocmai voiam să iau un tren, și nu mai am cum să mă îmbarc. Și diseară trebuie să ajung la Paris.

― Așteptați puțin!

Erau prea mulți oameni în gară, mirosuri de stofă umedă și de mulțime înăbușitoare care se răspândeau dezgustător în căldura excesivă. Femeia se întoarse imediat. Acum – haideți să-mi dați câteva informații despre dumneavoastră...

Numele. Data nașterii. Data și orașul unde fusese emis pașaportul. Nădușeam în pardesiu. Simțeam în jur repirația umedă a sute de corpuri.

― Aveți documente din care să reiasă cetățenia dumneavoastră?

― Poftim?

― Vreun pașaport expirat? Certificat de naștere sau de naturalizare?

― Am cardul de asigurări sociale. Și un buletin emis de primăria din New York. Și pot să primesc prin fax o copie a certificatului de naștere din State.

― Ah, perfect. Ar trebui să ajungă.

Serios? Am rămas încremenit. Asta era tot?

― Aveți acces la un calculator?

― Hm... – calculator la hotel? Sigur.

― Atunci... – îmi dădu o adresă de internet. Va trebui să descărcați, să tipăriți și să completați o declarație privitoare la pașaportul pierdut sau furat și să veniți cu ea aici. La sediul nostru. Suntem lângă Rijksmuseum. Știți unde?

Eram atât de ușurat, încât n-am putut decât să stau acolo și să las mulțimea să bolborosească într-un flux nesfârșit în jurul meu și pe deasupra mea, într-o ceață psihedelică.

― Deci veți avea nevoie de următoarele, spunea fata din California cu o voce răspicată care mă smulse din reveria mea multicoloră. Declarația. Documentul trimis prin fax. Două fotografii cinci pe cinci pe fond alb. Și nu uitați, o copie a raportului dat la poliție.

― Poftim? am spus, tresărind ca ars.

― După cum spuneam. Pentru pașapoartele pierdute sau furate e nevoie să completați un raport la poliție.

― N-o să... Mă uitam țintă la un grup de arăboaice cu văl, care treceau pe lângă mine în tăcere, negre din creștet până-n tălpi. N-o să am timp pentru toate.

― Cum adică?

― Nu plec azi în America. Doar că... Îmi trebuiră câteva clipe ca să-mi revin; accesul de tuse îmi umezise ochii – trenul meu pleacă la Paris în două ore. Adică... nu știu ce să fac. Nu știu dacă pot să mă ocup de toate documentele și să ajung și la secția de poliție.

― Atunci... cu regret – de fapt, să știți că sediul nostru mai este deschis numai patruzeci și cinci de minute.

― Poftim?

― Azi avem program scurt. Este Ajunul Crăciunului. Iar mâine și la sfârșitul săptămânii e închis. Dar în lunea de după Crăciun deschidem la opt și jumătate dimineața.

― Luni?

― Îmi pare rău, spuse ea. Părea resemnată. E un proces cu mai multe etape.

― Dar este o urgență!

Vocea hârjâită de boală.

― Urgență? De familie sau medicală?

― Dar...

― Pentru că, în anumite situații foarte rare, putem furniza sprijin de urgență și în afara programului. Nu mai era cordială; se grăbea, recita de pe o foaie, auzeam un alt telefon sunând undeva în fundal ca într-o emisiune radio la care puteai să suni în direct. Din nefericire, acestea se limitează la situații urgente de viață și de moarte, iar personalul nostru trebuie să determine că este într-adevăr vorba de o urgență înainte să vă poată emite un document că nu aveți nevoie de pașaport. Așa încât, în afară de cazul când sunteți nevoit să călătoriți la Paris în după-amiaza aceasta din motive legate de moartea cuiva sau de o boală extrem de gravă și în afară de cazul când puteți furniza informații care să ateste faptul că e vorba de o stare de urgență, precum o declarație de la un medic care vă consultă, de la un membru al clerului sau o firmă de pompe funebre...

― Eu... – „Luni? Futu-i!“ Nu voiam nici măcar să mă gândesc la raportul de la poliție – uitați ce este, scuze – ea încerca să închidă...

― Bun, deci. Strângeți toate documentele până luni, douăzeci și opt. Și apoi, da, odată ce primim cererea, o vom procesa cât se poate de repede – puteți să mă scuzați o clipă? Clic. Tot vocea ei, mai slabă: Bună dimineața, Consulatul SUA în Olanda, puteți să așteptați puțin? Telefonul începu să sune imediat din nou. Clic. Bună dimineața, Consulatul SUA în Olanda, puteți să așteptați?

― Cât de repede mi-l puteți da apoi? am întrebat când fata reveni pe fir.

― Din momentul în care primim cererea, este gata în maximum zece zile lucrătoare. Atenție, lucrătoare! De obicei, mă străduiesc să le fac în șapte, Dar, din cauza sărbătorilor, sunt sigură că înțelegeți, suntem puțin cam aglomerați, și orarul nostru este destul de aiurit până de Anul Nou. Așa că... știu, îmi pare rău, spuse ea în tăcerea uluită care urmă, s-ar