Cartierul General şi vehiculele din eşalonul doi. Podewils, corespondentul de război ataşat atunci acelei divizii, a scos capul afară. “Priveliştea nu este “încurajatoare”, a notat el în jurnalul său. “Vehicule de toate felurile încearcă haotic să se depăşească unele pe altele ca să plece mai repede!” Germanii fuseseră surprinşi şi cu o zi în urmă de un alt atac neaşteptat, pe care Hube l-a numit “Afacerea Husar”.

Şocul iniţial a trecut repede. Foarte curând după sosirea unei companii a Regimentului 2 tancuri, şase tancuri T-34 erau cuprinse de flăcări pe un sol jos mlăştinos. Un T-34, într-un atac sinucigaş, a deschis focul împotriva vehiculelor de transport ale diviziei în sat, dar s-a întâlnit pe neaşteptate cu un tanc blindat german care, “cu o lovitură directă, i-a aruncat literalmente turela în aer”. Hube, după ce a urmărit acţiunea din zorii zilei, i-a spus lui Podewils: “Ai face mai bine dacă te-ai duce în linia întâi. Eşti mai în siguranţă acolo.”

Podewils şi camaradul său au plecat ceva mai târziu în aceeaşi dimineaţă. Au mers cu maşina înainte pe drumul de bârne construit peste mlaştină. Unul din tancurile T-34 înnegrit mai fumega, răspândind în aer “miros de carne arsă”.

La Cartierul General al corpului de armată a auzit că în ultimele opt zile Armata Roşie trimisese aproape o mie de tancuri peste Don:

mai mult de jumătate din ele au fost distruse. Aceste cifre erau mult exagerate. Comandantului Armatei Roşii i se alocaseră doar 550 de tancuri, multe dintre ele nereuşind să treacă Donul. Vina o purtau în mare parte rapoartele mult prea optimiste de pe front. Un servant de tanc a observat că “ori de câte ori era lovit un tanc rusesc, aproape frecare servant din unitate pretindea că fusese distrus”. Cu toate acestea, priveliştea unui număr atât de mare de tancuri ruseşti distruse impresiona orice privitor. Generalul von Seidlitz a spus că, de Parte, KV-urile scoase din luptă arată ca “o turmă uriaşă de elefanți. Indiferent de cifra exactă a tancurilor distruse, mulţi germani păreau convinşi că sunt aproape de victoria totală. Hidrei  nu-i puteau creşte noi capete.

Führer-ul, nemulţumit din nou din cauza progresului lent, a revenit la planul iniţial conform căruia Armata 4 tancuri trebuia sa sprijine Armata 6 pentru cucerirea Stalingradului. Pierderea de timp şi costul combustibilului nu au fost menţionate. Diviziile lui Hoth au reacţionat rapid, înaintând spre nord fără să întâmpine o rezistenţa serioasă, aveau să ameninţe curând Kotelnikovo, o localitate aflată la mai puţin de 160 de kilometri sud-vest de Stalingrad. Dar problema principală era dacă puteau face faţă schimbărilor de plan ale lui Hitler. Pe baza rapoartelor de recunoaştere aeriană, generalul von Richthofen nota în jurnalul său pe 2 august: “Ruşii aruncă din toate direcţiile forţe spre Stalingrad.”

Paulus, plin de încredere - potrivit spuselor lui Richthofen - a lansat atacuri pe două direcţii convergente executate de diviziile 16 şi 24 tancuri, cu sprijinul avioanelor de bombardament în picaj.

După două zile de lupte, au încercuit opt divizii de puşcaşi şi întreaga artilerie rămasă la vest de Don. Încercuirea a fost în cele din urmă realizată la Kalaci. De pe vârful unei râpe de unde se vedea “Donul liniştit”, primele echipaje ale tancurilor au văzut în depărtare oraşul Kalaci în lumina violetă a înserării. Soarele care apunea în spatele tancurilor arunca umbre lungi în faţa lor către est. Kalaci era un orăşel cu câteva mici ateliere, o staţie de cale ferată dărăpănată şi  colibe de lemn.

După succesul lor, tanchiştii glumeau între ei uşuraţi şi fericiţi, eliberaţi de tensiunea luptei. Din unele tancuri se auzeau cântece.

Curând însă, comandanţii i-au reaşezat în poziţie de apărare circulară. După amurg, miile de ruşi rătăciţi de unitate, prinşi pe malul de vest, au început să atace, iar liniştea nopţii a fost permanent zguduită de focuri de mitralieră, semnale luminoase şi de pocnetele schimburilor de foc de puşcă.

A doua zi, germanii au început să cureţe pădurea sistematic, unii ofiţeri comparând acţiunea cu o mare vânătoare de cerbi. Printre prizonierii capturaţi se afla un ofiţer superior de transmisiuni şi personalul său, format mai ales din femei. In noaptea aceea, a început alta luptă, de data aceasta la lumina lunii. În jurul poziţiilor, a doua zi dimineaţă, germanii au dat foc desişului uscat pentru a goni ultimii ruşi din pădure, în cele din urmă, zona a fost considerată “curăţată de inamic”. Au scăpat foarte puţini. Din Divizia 181 puşcaşi a Armatei 62, care la începutul luptelor avusese un efectiv de 13 000 de oameni, doar 105 au reuşit să se strecoare înapoi peste Don.

Lupta a fost într-adevăr crâncenă. Numeroşi soldaţi germani nu împărtăşeau nici încrederea lui Paulus, nici opinia lui Hitler că inamicul era terminat, în prima zi, batalionul antitanc din Divizia 371 infanterie a pierdut douăzeci şi trei de oameni. Din ce în ce mai des, soldaţii Armatei 6, ca şi cei din Divizia 389 infanterie auzeau uralele infanteriei sovietice la atac. Un soldat scria acasă total demoralizat din cauza “multor, multor cruci şi morminte, săpate ieri”, gândindu-se şi la implicaţiile pentru viitor. Pierderile grele în alte divizii par să fi contribuit şi ele la scăderea moralului. Divizia 76 infanterie a fost nevoită să desemneze mai mulţi soldaţi care să ajute la înmormântări. Un astfel de soldat i-a spus rusului care-l interoga, atunci când a fost capturat o lună mai târziu, că, împreună cu doi camarazi, a fost nevoit să îngroape şaptezeci şi două de cadavre într-o singură zi. Un caporal de artilerie, pe de altă parte, care lucrase douăzeci şi nouă de ore, aproape continuu, nu avea nici un dubiu în legătură cu victoria Wehrmacht-ului. “Ruşii pot trage cât vor, dar noi vom trage mai mult. Este o mare plăcere când atacă vreo sută de ruşi. Un singur tun de asalt autopropulsat este suficient, şi o vor lua la sănătoasa.”

Unele unităţi au fost recompensate pentru strădaniile lor cu raţii suplimentare de ciocolată şi ţigări, de care s-au bucurat în răcoarea relativă a serii. Lupta fusese dură. “Singura consolare”, scria acasă un genist, “este că ne vom bucura de pace şi linişte la Stalingrad, ne ne vom