din celule prea complexe pentru ca vreun cercetător, fie şi genial, să poată să le facă dintr-o dată la fel de cristaline ca apa.

Cahuzacq nu mai insistă. Ştiinţa nu fusese niciodată domeniul său. Aceasta însă nu îl împiedica să fie tracasat în continuare de %n anume lucru.

Méliès dădu din umeri şi întrebă, pe tonul cel mai. profesional cu putinţă:

― Aş putea să văd fiolele cu substanţele pe care le studiau? -Pai, vedeţi că...

― E vreo problemă?

― Da. A venit deja cineva care le-a cerut.

Méliès culese un fir de păr de pe o etajeră.

― O femeie, spuse el.

Chimistul se arătă uimit.

― Într-adevăr, era o femeie. Dar...

Comisarul continuă, sigur de el:

― Are între douăzeci şi cinci şi treizeci de ani. E de o curăţenie impecabilă. Este eurasiatică şi sistemul ei circulator funcţionează impecabil.

― E o întrebare?

― Nu. Susţin toate acestea deoarece le-am aflat examinând firul ăsta de păr care zăcea pe o etajeră, în singurul loc unde nu e praf. Mă înşel cumva?

Omul părea impresionat.

― Nu, nu vă înşelaţi deloc. Cum de-aţi descoperit asemenea detalii?

― Firul de păr e neted, deci a fost spălat de curând. Mirosiţi-l: e încă parfumat. Are miezul consistent, ceea ce înseamnă că aparţine unei persoane tinere. Teaca e de diametru mare, fapt caracteristic orientalilor. Bulbul e foarte colorat, deci sistemul circulator este în perfectă stare. Şi pot chiar să vă precizez că femeia aceasta lucrează la Écho du dimanche.

― Aici, mă scuzaţi, vreţi să mă păcăliţi. Aţi descoperit toate astea dintr-un fir de păr?

Méliès o imită pe Laetitia Wells, la prima lor întâlnire:

― Nu, mi le-a spus degetul meu cel mic.

Cahuzacq vru să arate că nici lui nu-i lipseşte flerul:

― Ce a furat de aici doamna asta?

― N-a furat nimic, nici pe departe, răspunse chimistul. Ne-a întrebat doar dacă poate să ia cu ea fiolele ca să le cerceteze în voie. N-am avut nimic împotrivă.

Văzând chipul furibund al comisarului, încercă să se scuze:

― Nu ştiam că veţi veni şi dumneavoastră, şi nici că vă interesează. Altminteri, bineînţeles că vi le-am fi păstrat.

Méliès se răsuci pe călcâie, făcându-i semn lui Cahuzacq să-l urmeze:

― Ce mai, cred că avem multe de învăţat de la Laetitia Wells asta.

 

 

 

45. TESTAREA UNUI SCARABEU-RINOCER

 

103 683 e cocoţată pe primul segment al toracelui coleopterei. Aeronava măsoară vreo patru paşi în lungime şi doi în lăţime. De acolo, furnica vede înălţându-se ca o provă proeminentă, drept în faţa ei, cornul frontal şi încovoiat al scarabeului. Funcţiile acestuia sunt multiple: poate fi lance cu care străpunge abdomenele, o cătare pentru jeturile de acid, un pinten de abordaj sau un berbece devastator.

Problema imediată pentru preţioasa furnică-soldat rămâne, totuşi, conducerea vehiculului. Cu mintea, a sfătuit-o Chli-pou-ni.

Cel mai bine e să încerce imediat.

Antenele sunt branşate.

103 683 se concentrează asupra decolării. Dar cum va putea oare coleoptera asta mare şi neagră să învingă gravitaţia?

Vreau să zbor. Hai să pornim.

103 683 nu are timp nici ca să se mire. Animalul i se păruse greoi şi neîndemânatic, dar deja, de undeva din spatele ei, se aude ceva alunecând cu un sunet ca de mecanisme bine unse. Două elitre maronii au culisat înainte. Două aripi de mare anvergură, de un maro străveziu, pivotează pentru a se desface pieziş şi se însufleţesc, străbătute de o pulsaţie nervoasă. Pe loc, un zgomot asurzitor năpădeşte totul de jur-împrejur. Chli-pou-ni a omis să-i atragă atenţia furnicii sale soldat că acest coleopter e foarte zgomotos în zbor. Zumzetul creşte şi mai mult în intensitate. Totul vibrează. 103 683 nu-şi poate stăpâni teama de cele ce vor urma...

Vârtejuri de praf şi de rumeguş îi invadează câmpul vizual. Cel mai ciudat e că nu bidiviul ei pare să se înalţe, ci Oraşul pare să se îndepărteze spre pământ. Regina, care o salută de jos, cu antenele, devine tot mai mică. Când ajunge să nu o mai distingă deloc, 103 683 constată că se află la vreo mie de paşi altitudine.

Vreau să merg drept înainte.

Scarabeul plonjează prompt drept înainte şi prinde viteză, mărind şi mai mult vacarmul scos de aripile sale întunecate.

Zboară! Zboară!

Furnica trăieşte acum visul tuturor semenelor sale asexuate. Să învingi gravitaţia, să cucereşti tăriile văzduhului, aidoma sexuaţilor în ziua zborului nupţial!

103 683 întrezăreşte vag libelule, muşte şi viespi ce trec pe lângă ea. Adulmecă, drept în faţa ei, nişte cuiburi de păsări.

Pericol! Ordonă un viraj de urgenţă. Aici, sus în aer, însă, e altfel decât pe pământ; nu te poţi întoarce fără să înclini poziţia aripilor cu cel puţin 45 de grade. Iar atunci când scarabeul îndeplineşte comanda, totul basculează.

Furnica alunecă, încearcă să îşi înfigă ghearele în chitina bidiviului şi ratează cu puţin, crestând inutil lacul negru din care se desprind nişte aşchii neînsemnate. Lipsită de un punct de ancorare, ea alunecă fără să se poată opri pe flancul animalului zburător.

103 683 se prăbuşeşte în gol.

Căderea pare să nu se mai termine. Scarabeul nu şi-a dat seama de nimic. 103 683 îl vede încheindu-şi virajul şi lansându-se spre noi ţinuturi aeriene.

În tot acest timp, furnica se prăbuşeşte la nesfârşit. Solul pare să se năpustească spre ea, cu plantele şi pietrele lui neprietenoase. Se răsuceşte întruna, în vreme ce' antenele i se învârt în toate sensurile.

Şi se izbeşte de pământ!

Reuşeşte să încaseze socul în labe şi sare din nou în sus, căzând ceva mai departe, apoi sare încă o dată. Un strat de muşchi îi amortizează la momentul oportun ultima tumbă.

Furnica este o insectă atât de uşoară şi de rezistentă, încât o cădere liberă nu o poate afecta cu nimic. Chiar şi atunci când cade dintr-un copac foarte înalt, o furnică îşi continuă de îndată treaba, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

103 683 nu este decât puţin buimăcită din pricina senzaţiei de ameţeală care i-a însoţit căderea. Aranjându-şi din nou antenele cu vârful înainte, se curăţă la repezeală pe tot corpul şi porneşte la drum, înapoi spre Oraşul ei.

Chli-pou-ni nu s-a