Nu trebuie să te descurajezi. Mai încearcă o dată.

Regina o conduce din nou pe furnica-soldat la pontonul de decolare.

În afară de cei optzeci de mii de soldaţi, poţi beneficia de ajutorul a şaizeci şi şapte de rinoceri mercenari domesticiţi dintr-aceştia. Ei vor constitui o apreciabilă forţă de sprijin. Trebuie să înveţi să-i pilotezi.

103 683 decolează din nou pe un alt coleopter. Dacă prima experienţă a fost un eşec, poate că o să se înţeleagă mai bine cu un alt animal de luptă.

Simultan, o artileristă decolează din dreapta sa. Zburând alături de ea, furnica cealaltă îi face semne; la o asemenea viteză, feromonii încetează practic să mai circule. Fără să se lase descurajate, pionierele au inventat fără întârziere un limbaj compus din gesturi, bazat pe mişcările antenelor. Prin poziţia ridicată sau pliată, tijele acestora alcătuiesc în felul lor un alfabet Morse, accesibil de la distanţă.

Furnica-artileristă îi transmite că poate da drumul antenelor bidiviului şi umbla pe partea plată a spinării acestuia. Nu e nevoie decât să-şi asigure câteva puncte de sprijin ca lumea, înfigându-şi ghearele sub granulaţia cuirasei. Artilerista pare să stăpânească la perfecţie tehnica respectivă. Apoi îi arată cum se poate coborî de-a lungul labelor scarabeului. De acolo, poţi să-ţi îndrepţi abdomenul, ţintind şi trăgând în tot ce e dedesubt.

103 683 întâmpină anumite dificultăţi în însuşirea acestor acrobaţii, dar foarte curând uită că evoluează la două mii de paşi înălţime. Prinzându-se bine de bidiviul ei, furnica-soldat reuşeşte să tragă, retezând o floare, atunci când scarabeul se lasă în picaj la firul ierbii.

Reuşita o face să se însenineze. Se gândeşte că, având şaizeci şi şapte de asemenea maşini de război, trebuie să poţi pulveriza cel puţin câţiva din aceşti zei... adică, din aceste Degete!

Urcă drept în sus şi apoi coboară în picaj, îi ordonă ea scarabeului.

Furnicii-soldat începe să-i placă senzaţia de viteză pe care o simte în antene. Ce forţă zburătoare şi ce progres pentru civilizaţia myrmicină! Iar ea una aparţine primei generaţii care cunoaşte o asemenea minune: zborul pe un bidiviu scarabeid!

Viteza o îmbată. Căderea de adineaori nu a avut nici o consecinţă gravă şi totul o face să creadă că pe nava aceasta aeriană nu o pândesc nici un fel de riscuri. Prinzând curaj, începe să comande zboruri în spirală, lupinguri, volte... 103 683 se ghiftuieşte cu senzaţii extraordinare. Organele lui Johnston, sensibile ia poziţia în spaţiu, îi sunt scurtcircuitate. Nu mai ştie deloc unde este susul, josul, faţa sau spatele. Cu toate acestea, nu uită că, atunci când îţi apare drept în faţă un copac, trebuie să te laşi pe o parte ca să virezi la iuţeală.

Captivată cu totul de jocul cu aeronava ei, furnica-soldat nu observă cancerul se întunecă îngrijorător. Abia peste câteva clipe îşi dă seama că bidiviul ei a devenit nervos, încetând să-i mai urmeze prompt comenzile şi că nu mai acceptă să ia înălţime, ci, dimpotrivă, începe să piardă imperceptibil din altitudine.

46. CÂNTEC

Feromon memorie nr. 85

Temă: Cântec evoluţionar

Salivatoare: Regina Chli-pou-ni

Sunt marea inovatoare.

Îi scot pe indivizi din făgaşul lor obişnuit şi asta îi umple de spaimă.

Vestesc adevăruri bizare şi viitoruri pline de paradoxuri.

Sunt o perversiune a sistemului, dar sistemul are nevoie să fie pervertit pentru a evolua.

Nimeni altcineva nu mai vorbeşte atât de timid, de stângaci şi de nesigur ca mine.

Nimeni altcineva nu mai are slăbiciunea mea fără margini.

Nimeni altcineva nu mai are modestia mea genetică.

Deoarece sentimentele îmi ţin loc de inteligenţă.

Deoarece nu am nici cunoştinţe, nici învăţătură care să mă îngreuneze.

Doar intuiţia care pluteşte în aer îmi conduce paşii.

Iar această intuiţie nu ştiu de unde îmi vine.

Şi nici nu vreau să aflu.

47. IDEEA

Augusta Wells îşi amintea.

Jason Bragel tuşise în pumn; stăteau cu toţii în jurul lui şi îi sorbeau cuvintele, cu atât mai mult cu cât, în situaţia în care ajunseseră, nu mai întrezăreau nici o cale, cât de mică, de scăpare.

Lipsite de hrană şi de orice posibilitate de-a ieşi din caverna aceasta subterană, fără mijloace de comunicare cu suprafaţa, cum ar mai fi putut spera cele şaptesprezece persoane, dintre care una era centenară, iar o alta doar un băieţel, să supravieţuiască?

Jason Bragel stătea în picioare, ţinându-se cât putea de drept.

― S-o luăm de la capăt. Cine ne-a făcut să ajungem aici? Edmond Wells. El a dorit ca noi să trăim în caverna aceasta şi să-i continuăm opera. Sunt sigur că a prevăzut eventualitatea de-a ajunge într-o situaţie gravă, aşa cum e cea de acum. Coborârea în pivniţă constituia un traseu iniţiatic individual. Ceea ce înfruntăm noi acum este o probă majoră a traseului nostru iniţiatic colectiv. Ceea ce am izbutit să facem singuri, trebuie să izbutim să facem şi împreună. Am dezlegat cu toţii enigma celor patru triunghiuri deoarece am ştiut să ne schimbăm modul de-a raţiona. Am deschis o uşă în spiritul nostru. Trebuie să perseverăm. Pentru aceasta, Edmond ne-a mai dat o cheie, pe care nu o vedem deoarece frica ne orbeşte.

― Termină odată cu misterele! Ce cheie? Ce soluţie ne propui? bodogăni un pompier.

Jason insistă:

― Amintiţi-vă de enigma celor patru triunghiuri. Ea cerea să ne schimbăm radical felul de-a gândi. "Trebuie să gândeşti altfel", repeta Edmond. "Trebuie să gândeşti altfel..."

Un poliţist izbucni:

― Dar suntem prinşi aici ca nişte şobolani! E un fapt dintre cele mai evidente. Nu poate exista decât un singur fel de-a privi situaţia asta.

― Ba nu, sunt mai multe. Sunt blocate aici doar trupurile noastre, nu şi sufletele.

― Vorbe, vorbe şi iarăşi vorbe! Dacă ai ceva de spus, spune! Dacă nu, taci din gură.

― Copilul care iese din trupul mamei nu înţelege de ce nu mai este scăldat în apa aceea caldă; el ar vrea să se întoarcă în adăpostul matern, dar nu mai are cum: uşa s-a închis. Se simte exact ca un peşte care nu va putea niciodată să trăiască în aer liber. Îi e frig, lumina îl