«veşnicie» par a se contrazice. De aceea, în romanul meu Eumeswil, pun în gura protagonistului negarea veşnicei reîntoarceri, făcându-l să spună ca ideea este contradictorie şi că, prin urmare, trebuie respinsă. Mai bine ar fi să ne gândim la o reîntoarcere a veşniciei care să nu se poată produce decât o dată: odată cu instaurarea sa timpul este ucis. Caracterul abisal al ideii de veşnică reîntoarcere dezvăluie în orice caz supliciul titanic îndurat de Nietzsche pentru a o concepe. Este dovada că el este un gigant, care, prin gândirea sa, se află deja în secolul XXI“, loc.cit., p. 238.

1251 Heidegger scrie la finalul prelegerii Metafizica lui Nietzsche (1941-1942): „Ceea ce ajunge să fie rostit de către gânditorii europeni în gândirea lor poate fi pus totodată, istoriografic vorbind, pe seama esenţei naţionale a acestor gânditori, însă nicicând nu se poate pretinde că acesta constituie chiar specificul naţional. Gândirea lui Descartes, metafizica lui Leibniz, filozofia lui Hume sunt de fiecare dată europene şi, tocmai de aceea, planetare. Tot astfel, miezul metafizicii lui Nietzsche nu îl constituie o filozofie specific germană. Ea este una european-planetară. Germanii nu fac decât să vină şchiopătând în urma acestei metafizici. Imperiul englez a asimilat-o de foarte multă vreme şi, în fazele ei esenţiale, a transpus-o de mult în realitate“, Metafizica lui Nietzsche, Humanitas, Buc., 2005, p. 128.

1252 De consultat aici, pentru examinarea similitudinii de poziţii, şi celebrul interviu al lui Heidegger, acordat în 1966 revistei Der Spiegel, şi publicat de aceasta numai după moartea filozofului, în 1976, „Nur noch ein Gott kann uns retten. Spiegel – Gespräch mit Martin Heidegger“ am 23. September 1966, Der Spiegel, nr. 23, 1976, pp. 193-219. Interviul a fost republicat în Martin Heidegger, Gesamtausgabe, Band 16.

1253 Vezi în Jurnalul portughez nota despre victoria sovietică, care ar fi fost asigurată totuşi de savanţii şi inginerii sovietici, nu de soldaţii din tranşee, loc. cit. p. 375.

1254 M. Eliade, op.cit., pp. 227-228. Însemnarea este din 6 aprilie, îi urmează însemnarea din 24 mai, în care este vorba de întâlnirea cu Carl Schmitt, invitat în Portugalia pentru a ţine câteva conferinţe.

1255 Din nou, Ernst Jünger este mai limpede în afirmaţii, mai clar în a-şi preciza poziţia faţă de modernitate: „Pentru mine realitatea divinului este de netăgăduit. Însă este la fel de greu să o defineşti, să-i dai nume. Zeii rămân un «lucru în sine», cu atât mai mult cu cât, azi, ei par a fi trecut printr-o profundă «metamorfoză». (…) Uneori cred că şi zeii vor reveni într-o bună zi, manifestându-se sub alte forme. Cred că în natură, în cosmos, există o dimensiune divină, sacră. În acest sens, «neopăgânismul» modern este o concluzie pripită sau cel puţin o fază de tranziţie. Pentru mine, cel mai important rămâne totuşi individul luat separat, marele Solitar, în stare să facă faţă situaţiilor dificile pentru spirit, precum cea care se anunţă şi care va fi o nouă vârstă de fier. Hölderlin a prevăzut iminenţa acestei condiţii marcate de fuga zeilor şi de absenţa unui nou zeu. Chiar şi fără să cădem pradă viziunilor apocaliptice, nu se poate să nu sesizăm starea de sărăcie. O sărăcie planetară, datorată faptului că o formă determinată de existenţă pare a fi pusă din nou sub semnul întrebării. Dacă e să ne întoarcem la Bloy, el a sesizat şi realitatea demonicului – tema a constituit pentru el un motiv de interes şi de nelinişte“, op.cit. p. 231.

1256 M. Eliade, Jurnal, vol. I, ed. cit., pp. 493-494.

1257 M. Eliade, Jurnal portughez, ed.cit., p. 223.

1258 Ibid., pp. 272-273.

1259 Ibid., p. 308.

1260 Jünger, spre deosebire de Eliade, a asimilat marele cuvânt profetic al nihilismului: „Viziunea catastrofei este mai teribilă decât spaimele reale ale lumii de foc. Ea reprezintă cutezanţa doar a celor mai îndrăzneţe minţi, a celor mai apte de a duce poveri, celor care sunt la înălţimea dimensiunilor procesului, chiar dacă nu şi la înălţimea importanţei lui. A demola, astfel a fost destinul lui Nietzsche, pe care a-l lapida este astăzi de bonton. După cutremur sunt lovite seismografele. Totuşi, dacă nu vrem să trecem drept primitivi, nu putem pune barometrele să plătească în locul taifunurilor“, Ernst Jünger, Grădini şi drumuri. Însemnări caucaziene, Cuvânt introductiv, Polirom, 2002, trad. de Viorica Nişcov, p. 52.