1261 Mircea Eliade, op.cit., p. 218.

1262 M. Eliade, Jurnal, I, ed.cit., p. 166.

1263 Vezi Fr. Nietzsche, Voinţa de putere, Cartea a patra, „Selecţie şi formare“, ed.cit., pp. 551- 663. Aforismul 1001: „Nu «umanitatea», ci supraomul este ţelul!“ Parcă se aude în spatele acestei chemări subtextul şters: „Nu «umanitatea», ci îndumnezeirea este ţelul!“. Vezi Friedrich Nietzsche, Der Wille zur Macht, drittes und viertes Buch, zweite Auflage, Alfred Körner Verlag, Leipzig, 1922, p. 360: „Nicht „Menschheit“, sondern Übermensch ist das Ziel!“.

1264 Ernst Jünger notează în Al doilea jurnal parizian: „Drumul până la Dumnezeu este în epoca noastră imens de lung, ca şi cum omul s-ar fi rătăcit prin spaţiile nemărginite, născocite de ingenium-ul său. De aceea până şi cea mai modestă apropiere ascunde un mare merit. Dumnezeu trebuie să fie din nou conceput. În această stare, omul poate face doar gesturi esenţialmente negative: el poate să purifice potirul pe care îl întrupează. Ceea ce îl va răsplăti printr-o nouă strălucire, printr-un spor de voioşie. Dar chiar şi regula pe care el şi-o poate astfel da se desfăşoară într-un spaţiu ateu, gol de Dumnezeu, care e mai înspăimântător decât cel lipsit de Dumnezeu. Pentru că într-o bună zi, peste ani, se poate întâmpla ca Dumnezeu să răspundă – fie apropiindu-se încet, ca şi cum ar face-o cu antenele spiritului, fie revelându-se fulgerător. Am transmis mesaje radio către o stea fixă şi ea s-a dovedit a fi locuită“, Jurnale pariziene, ed.cit., p. 225 (însemnarea este din 7 mai 1943).

1265 Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, ed.cit., p. 118.

1266 Vezi aici şi textul lui Jung: „Când Nietzsche spunea: «Dumnezeu a murit», enunţa un adevăr valabil pentru cea mai mare parte a Europei. Nu pentru că el a constatat aceasta au fost influenţate popoarele, ci era vorba despre constatarea unei realităţi psihologice general răspândite. Consecinţele au apărut de altfel neântârziat: întunecarea şi obnubilarea prin –isme şi catastrofa. Nimeni n-a ştiut să tragă o concluzie din profeţia lui Nietzsche. Nu sună oare la fel ca anticul „Marel Pan a murit“, care constata sfârşitul zeilor naturii?“, în C.G. Jung, Menschenbild und Gottesbild, trad. rom., ed.cit., p. 91.

1267 Mircea Eliade, Aspectele mitului, Univers, Buc.,1978, p. 90.

1268 Ibidem, p. 91.

1269 Ibidem, p. 94.

1270 Mircea Eliade, Încercarea labirintului, cit., p. 103.

1271 Ibidem, p. 102.

1272 La 3 noiembrie 1959 va nota în Jurnal: „La colocviul anual organizat de „Roger William Fellowship“ am vorbit de The Sacred and Reality. Am repetat ceea ce am spus şi răs-spus de atâtea ori şi în atâtea cărţi: şi anume că homo religiosus este însetat de real, că el vrea să fiinţeze cu orice preţ şi din plin. Am arătat cum natura era, pentru el, încărcată de semne, de hierofanii. În timpul discuţiei am înţeles că ştiinţa modernă n-ar fi sost posibilă fără iudeo-creştinsim, care a eliminat sacrul din Cosmos şi astfel l-a „neutralizat“ şi „banalizat“. Ştiinţa n-ar fi fost posibilă fără o Natură „desacralizată“ şi golită de zei“., p. 336.

1273 Mircea Eliade, Jurnal, cit., p. 495.

1274 Ibidem, pp. 411-412. Pentru profetismul biblic vezi: Claude Tresmontant, La doctrine morale des prophètes d’Israel, Éditions du Seuil, 1958; Gerhard von Rad, Old Testament Theology, vol. I, The Theology of Israel’s Historical Traditions, translated by D.M.G. Stalker, Oliver and Boyd, Edinburgh (1962), 1973; Idem, Old Testament Theology, vol. II, The Theology of Israel’s Prophetic Traditions, translated by D.M.G. Stalker, Harper and Row Publishers, New York and Evanston, 1965.

1275 Vezi aici interpretarea abuzivă a lui Daniel Dubuisson, Mitologii ale secolului XX, ed.cit., pp. 181-248.