― Ce e asta? am spus, după jumătate de minut de uluială.

Ridicam din geantă o cărămidă de sute – de dolari – apoi încă una.

― Și asta nu e tot. Boris se scărpină la ceafă cu podul palmei. Numai mică parte.

M-am uitat la bani, apoi la el.

― Mică parte din ce?

― Păi – rânji – am zis că e mai dramatic în bani lichizi, nu?

Voci înăbușite de comedie răzbăteau din camera vecină, cadența sacadată a unui public care râdea automat.

― O surpriză mai plăcută pentru tine! Nu e tot, ține minte! Monedă americană, m-am gândit, e mai convenient pentru tine să te întorci. Cu ce ai venit – puțin mai mult. De fapt, încă n-au plătit – încă n-au fost virați banii. Dar curând, sper.

― Ei? Cine n-a plătit? Ce să plătească?

― Banii ăștia sunt ai mei. Ai mei personali. Din seiful casei. M-am oprit la Antwerp să-i aduc. E mai frumos așa – mai frumos pentru tine când deschizi geanta, nu? În dimineața de Crăciun. Ho ho ho! Dar vin mult mai mulți.

Am întors teancul de bani și m-am uitat la el pe toate părțile. Legat, direct de la Citibank.

― „Mulțumesc, Boris!“ „A, nici o problemă.“ răspunse el, ironic, cu propria voce. „Mă bucur că te-am ajutat.“

Bani în teancuri. Eram pe dinafară. Îmi foșneau în mână. Toată povestea avea un soi de conținut sau de emoție clare pe care eu nu le înțelegeam.

― După cum spuneam – doar o mică parte. Două milioane de euro. În dolari înseamnă mult mai mult. Așa că la mulți ani! Cadoul meu pentru tine. Pot să-ți deschid un cont în Elveția pentru restul și să-ți dau un carnet de cecuri și așa... ce este? spuse, aproape chircindu-se, văzând că pun banii la loc în geantă, o închid și i-o întind lui. Nu! Sunt ai tăi!

― Nu-i vreau.

― Nu cred că înțelegi! Dă-mi voie să-ți explic.

― Am spus că nu-i vreau.

― Potter – Boris își încrucișă brațele și se uită la mine cu răceală, la fel cum o făcuse în barul polonez – un alt om ar pleca acum râzând și nu s-ar mai întoarce niciodată.

― Atunci de ce nu faci și tu același lucru?

― Eu... se uită în jur prin cameră, ca și cum nu știa să găsească motivul – am să-ți spun eu de ce! De dragul vremurilor de altădată. Deși te porți cu mine de parc-aș fi un criminal. Și pentru că vreau să iau revanșa față de tine...

― Să iei revanșa pentru ce?

― Poftim?

― Pentru ce anume? Îmi explici, te rog? De unde naiba vin banii ăștia? Cum dracu’ crezi că rezolvă ăștia ceva?

― De fapt, n-ar trebui să te grăbești să tragi...

― Nu-mi pasă de bani! aproape am strigat. Îmi pasă de tablou! Unde e tabloul?

― Dacă ești drăguț să aștepți o secundă și să nu ieși din pepene...

― Pentru ce sunt banii ăștia? De unde? Din ce sursă, anume? De la Bill Gates? De la Moș Crăciun? De la Zâna Măseluță?

― Te rog! Ești ca tatăl tău cu teatru.

― Unde este? Ce-ai făcut cu el? A dispărut, nu-i așa? Vândut? Dat la schimb?

― Nu, bineînțeles... hei! – dându-se cu scaunul în spate, precipitat – Dumnezeule mare, Potter, liniștește-te! Bineînțeles că nu l-am vândut. De ce aș face așa ceva?

― Nu știu! De unde să știu? Pentru ce au fost toate astea? Care a fost rostul poveștii ăsteia? De ce am venit aici cu tine? De ce a trebuit să mă târăști în chestia asta? Ai crezut că mă aduci aici ca să te ajut să omori oameni? De-asta?

― N-am omorât nici un om în viața mea, spuse Boris cu trufie.

― Ah, futu-i! Am auzit bine? Ce-ar trebui, să râd? Tocmai ai spus că n-ai omorât niciodată...?

― Asta a fost în legitimă apărare. Știi foarte bine. Nu umblu să fac rău cuiva numai de plăcere, dar, dacă e nevoie, mă apăr. Și tu, spuse el, vorbind imperios ca să mă oprească, cu Martin, pe lângă faptul că n-aș mai fi aici acum și probabil nici tu...

― Vrei să-mi faci o favoare? Dacă n-ai de gând să taci naibii din gură, vrei să te duci mai încolo și să rămâi așa timp de un minut? Pentru că zău că nu vreau să te văd sau să mă uit la tine în clipa asta.

― ... cu Martin, polițiștii, dacă ar ști, ți-ar da o medalie, și la fel și mulți alții, nevinovați, care nu mai trăiesc acum, mulțumită lui. Martin a fost...

― Sau, de fapt, poți să pleci. Probabil ar fi mai bine.

― Martin a fost un diavol. Nu un om. Nu e doar vina lui. Așa s-a născut. N-avea sentimente, înțelegi? L-am cunoscut pe Martin și știu că a făcut altor oameni lucruri mult mai rele decât să-i împuște. Nu nouă, adăugă el, făcând un