– E un bun prieten al prietenilor săi, ferm ca oţelul, declară ea solemn. Nu trişează niciodată!

– Nu! Nici n-aş fi zis, râde Porta cu poftă. Că veni vorba, ce fel de om e comisarul ăsta al tău? E din Moscova?

– Nu eşti zdravăn? Îţi închipui c-aş avea încredere într-un moscovit? ţipă ea insultată. E georgian. Maică-sa a fost o jidancă din Crimeea. Bunică-su din partea mamei era din Salonic. Familia a fost italiană.

– Dacă mai vii să-mi spui şi că dinspre tată e irlandez, se amuză el, atunci te anunţ cu regret că bărbată-tu, comisarul, va trebui să treacă prin procesul morţii naturale. Un cuţit în spate, sau aşa ceva. Un cocteil ca el poate fi un amestec periculos.

– Ce dracu vrei să spui cu asta? întreabă ea, mijindu-şi ochii. Eşti şi tu vreun porc rasist?

– Nu, nu-mi pot permite luxul, răspunde Porta. Dar află de la mine că ştiu de ce e nevoie ca să obţii un cap bun de mafiot: nouăzeci la sută sânge de macaronar, de preferinţă sicilian.

Asta-i începutul pentru ce-i mai evazionist între evazionistă. Doi la sută irlandez, ca să-l facă un bun luptător. Cinci la sută suc de jidan, pentru a se descurca cu cifrele şi a putea să le îmbârlige în interes personal. Mai pune pe deasupra şi-o picătură de grec, şi-o să ajungă unul dintre cei mai mari ticăloşi ai lumii, cu marele avantaj că are încredere în semenii săi aşa cum au încredere politicienii unul în altul. Acum înţelegi de ce am îndoieli în ce-l priveşte pe bărbată-tu?

– Poate crezi că lingourile nu sunt acolo? întreabă ea bănuitoare.

– Că se află acolo, cred, şi nu mă îndoiesc că bunul tău soţ, cu toate harurile pe care i le-a băgat Dumnezeu în sânge, va fi în stare să li-l sustragă amicilor săi de la Kremlin. Dar, nu mă îndoiesc totodată că are o soluţie şi pentru înlăturarea vreunui nenorocit de neamţ bătut în cap. Ar fi grozav să nu trebuiască să împărţi prada cu fitecine, nu crezi?

– Niciodată n-ar face una ca asta! ţipă ea jignită. Nu uita că e un ofiţer rus!

– Da, îmi dau seama, hohoteşte el. Dar vezi să nu te trezeşti cu fundul gol într-un troian îngheţat de zăpadă, privindu-l pe omul tău cinstit cum o şterge cu mălaiul cât îl ţin picioarele. De ce, păcatele mele, ar fi el dispus să-i împartă cu cineva, când i-ar putea avea fără discuţie pe toţi?

– N-ar îndrăzni să-mi facă mie una ca asta, exclamă ea furioasă. L-aş omorî pe loc. L-aş călca în picioare ca pe-un rahat!

– Chiar crezi ce spui? întreabă el, fixând-o cu privirea. N-ai putea să-i faci nimic. Doar nu-ţi închipui c-o să te poţi duce la OGPU? Şi te-aş sfătui să te ţii departe, cât mai departe cu putinţă de Gestapo. Nu sunt o adunătură prea duioasă. Dacă te taie de la porţie, va trebui să înghiţi găluşca, oricât ar fi de amară. El e bogat. Va râde şi cu curul de tine. De oamenii bogaţi n-ai cum să te legi. Arma cea mai eficientă din lume e banul!

– Crezi c-ar face aşa ceva? întreabă ea cu o bănuială crescândă.

– Desigur, răspunde el, chicotind. Nu văd ce l-ar reţine. Banul te schimbă pe nesimţite.

– Sunt soţia lui pe care-o iubeşte, protestează ea zguduită, privindu-l buimacă pe Porta.

– Când ai taşca plină cu parale, nu-i greu să-ţi faci rost de altă boreasă. Zice că te iubeşte, aşa-i? Multe spune omul pe drumul mărăcinos al vieţii.

– Eşti stăpânit de rău, şuieră ea cu amărăciune. N-ar fi trebuit să-ţi vorbesc niciodată despre asemenea lucruri!

– Poate era mai isteţ din partea ta să n-o faci, admite Porta. Cu cât ştiu mai mulţi despre aur, cu atât riscul de a-l pierde e mai mare. Dar socot că nu mi-ai fi destăinuit micul tău secret dacă nu s-ar fi întâmplat ca tu şi cu bărbăţelul tău să aveţi nevoie de un neamţ dezgheţat care să le pipăie! Dacă nu te ia Dumnezeu, atunci musai te ia Dracu. Dar trebuie să fim cu băgare de seamă înainte de a hotărî cui să-i mai spunem unde-i mălaiul, că de nu, până ne trezim noi, vor aştepta mai multe suflete la poarta aurului decât la poarta Iadului. Treizeci de milioane de bucăţi! Ţine-ne, Doamne! Te-ai gândit la reacţia pieţii când o să dăm drumul în ea puzderiei ăsteia de bănet comunist?

– După cum ţi-am spus, sunt treizeci de milioane, chiar ceva mai mult, îl asigură ea, desenând cu unghia semnul dolarului pe cearceaf. Mă gândesc că sunt bani fierbinţi.

– Fierbinţi, spui? râde el zgomotos. Dac-ai fi spus că sunt încinşi la roşu, te-ai fi apropiat ceva mai mult de adevăr. Treizeci de milioane! Nici măcar în vis nu mi-a fost dat să pun ochii pe o asemenea grămadă de bani. Dintr-o dată, şliboviţa lui o ia pe uliţa armenească şi se apucă să tuşească şi să horcăie frenetic.

– Spui tot timpul treizeci de milioane, îngaimă el printre convulsii. Dar treizeci de milioane de ce? Doar nu-s milioane de bani de-ai voştri! Să nu-mi spui asta! Nu l-ar face măcar pe un portărel neamţ să se dea jos din aşternutul său cald!

– Sunt de-ai yankeilor, dolari capitalişti, şopteşte ea, privindu-l cu o expresie de triumf pe chip, de-ai crede că i-a tipărit cu mâna ei.

– Dolari! murmură el radios, calculând rapid în minte cât ar însemna asta în mărci. Maică Precistă din Kazan, asta-i o grămadă de solde! Îşi înşfacă entuziasmat flautul, saltă în sus, dă fuga prin cameră ca o căprioară fericită şi sare pe masă, de unde se apucă să cânte cu o voce profundă:

A fost un om bogat care trăia în Ierusalim

Slavă, aliluia, lalelim!

Purta o pălărie de mătase şi haina îi era dichisim

Slavă, aliluia, lalelim!

La poarta sa stătea o epavă unanim

Purta un melon şi borurile îi atârnau pe ceafim,

Omul sărman i-a cerut puţind pâine şi brânzim,

Bogatul a strigat: O să chem poliţim,

Omul sărman a murit şi sufletul i s-a dus la Cerim,

A dansat cu îngeraşii până la unşpe şi-un