Bogatul a murit, dar lui nu i-a mers prea binim,

Nu s-a putut duce-n rai, aşa c-a trebuit să meargă în iadim.

"Nu, a spus Scaraoţchi, aici nu-i hotelim,

Nu-i decât un iad obişnuitim".

Morala poveştii e: cu bogaţii nu-i de glumim,

În rai mergem noi, că suntem cu toţii falim.

– Cine te-a învăţat engleza? întreabă ea surprinsă.

– Eu! rânjeşte el, cântând ceva vesel din flaut. E-un cântec pe care-l fredona un şmecher atunci când îl fraierea pe câte unul. Cât am fost cu el, i-a fraierit pe atâţia încât, vrând-nevrând, l-am învăţat pe de rost.

– Era englez?

– Nu, un jidan, din Berlin-Dahlem. Obişnuiam să mergem adesea împreună la sărbătorile de la sinagogă cu o ţăcălie pe cap. Acum stă pe undeva şi aşteaptă ca era nouă să redevină era veche, iar eu şi cu ţăcălia mea să ne putem duce din nou la chefuri în sinagogă.

– Ce zici de o altă tură cu gondola? propune el, lingându-se pe buze. Gândul la atâta amar de aur m-a stârnit al dracului de tare.

În timp ce stau întinşi unul lângă altul, odihnindu-se în urma eforturilor erotice, Porta reia firul discuţiei:

– Nu-i atât de simplu pe cât pare la prima vedere, face el gânditor. Nu-mi convine că sunt prea mulţi amestecaţi în treaba asta. Chiar şi treizeci de milioane sunt puţini dacă trebuie să le împărţi cu o juma' de divizie.

– Cine a zis c-o să-mpărţim cu fiecare dintre ei? toarce ea pe un ton fals. Vor căpăta acolo un bacşiş frumuşel, destul de consistent pentru a putea petrece o noapte la oraş. O noapte!

– Nici nu m-aş putea lipsi de mai mult, nechează Porta, într-un acces de euforie. Le cerem să ne-aştepte pe undeva, şi-i lăsăm până fac ţurţuri la cur. Când îi dăm drumul?

– De îndată ce iau legătura cu bărbatul meu, răspunde ea, şi asta destul de curând. Vă va face rost de propusk{28}, din cele autentice. Nici măcar un copoi neîncrezător de la OGPU{29} nu se va apuca să le adulmece. Să-mi dai fotografii potrivite şi clare pentru fiecare dintre cei care vor merge cu noi. Şi, bineînţeles, nu în uniformă germană!

– Las' că-i mobilizez cât ai zice peşte pe artiştii cu blitzul, promite el cu un rânjet care-l face să semene cu o mapă deschisă. Deci, o să fim ruşi?

– Doar nu-ţi închipui că vă veţi învârti pe-acolo ca SS-işti maniaci cu svastica-n frunte! Veţi fi preschimbaţi în nişte prăpădiţi de germani de pe Volga{30}. Astfel, sunteţi la adăpost în ceea ce privesc dificultăţile voastre de limbă.

– Germani de pe Volga? întreabă el nedumerit. Ce fel de oameni mai sunt şi ăştia?

– Emigranţi nemţi care s-au stabilit odinioară pe malurile Volgăi. Astăzi sunt ruşi sovietici, dar trăiesc ca nemţii şi vorbesc între ei nemţeşte. Armata Roşie le-a dat vreo câteva misiuni speciale în timpul războiului, dar altfel Armata nu-i vrea. Şi nici pe kirkizi. Nici ăia nu-s folosiţi decât în vreme de război.

– Sunt sigur că-s soldaţi straşnici, face el. Genul de inşi pe care-i trimiţi să se tragă-n ei atunci când are loc un război.

Vera scoate la iveală două ceşti enorme pentru bulion, cu toarte de ambele părţi. Cu un aer demn, de circumstanţă, prepară ceea ce ruşii numesc un mic "deschizător de ochi". Două treimi vodcă, o treime cafea, patru linguri cu vârf de zahăr, o jumătate de pară conservată şi, ca o ultimă delicatesă, un strop de gem de coacăze.

Porta soarbe dintr-o înghiţitură jumătate din această invenţie şi sloboade o râgâitură regească care răsună prin toată încăperea.

– Nu-i rău deloc, o laudă el, şi-şi toarnă şi restul pe gâtlej cu gâlgâitul unui canal care absoarbe o viitură.

– Bărbatul meu e foarte isteţ, îl asigură ea, sorbind cu grijă din "deschizătorul de ochi". Crede că a sosit momentul ca jidanii care vor s-o şteargă altundeva să părăsească paradisul sovietic. Se spune că unul din patru prizonieri pe care-i împuşcă la Lubianka{31} e jidan. Nu crezi că execuţia e ceva barbar?

– Daaa-aaa, face Porta, lungind cuvântul. Dar pe de altă parte, nu-i frumos să te pui în calea drept-credincioşilor şi să-i împiedici să se ducă acăsică, unde-i aşteaptă minunile raiului.

– Cinicule! şuieră ea, dându-şi pe spate părul roşcat-auriu. Nu înţeleg cum de m-am putut încurca cu tine!

– O chestiune de gust, după cum a spus şi pisica atunci când l-a lins în cur pe câine, râde el zgomotos.

– Crede-mă - continuă ea, aprinzându-şi o ţigară -, de n-ar fi fost s-o fac de dragul bărbatului meu, nu m-aş fi băgat în treaba asta. După cum ţi-am spus, mă trag dintr-o familie nobilă. Unul dintre strămoşii mei a zdrobit doar c-o ghioagă ţestele a două sute de turci în războaiele cu hunii.

– Trebuie că strămoşii tăi au fost o şleahtă din cale-afară de destrăbălată, e de părere Porta, preparându-şi încă un "deschizător de ochi". Ţi-a trecut vreodată prin cap că omul tău s-ar putea să nimerească în mâinile poliţiei? Jidanii nu-s chiar adunătura cea mai populară în Germania la ora actuală. Se face săpun din ei. Şi - nostimă treabă - e chiar foarte bun de spălat.

– Ce-ai tu cu jidanii? se oţărăşte ea, privindu-l fix în ochi. Nici tu nu prea arăţi a arian. Dacă da Himmler peste tine, s-ar putea să ajungi şi tu săpun!

– Eu n-am nimic cu nimeni, spune Porta, hohotind sincer. Eu sunt om de afaceri. Duminică cumpăr ceva de la Dumnezeu şi luni i-l vând Diavolului, bineînţeles cu un câştig gras!

– Tare îmi aminteşti de bărbatul meu, râde ea. Nu arată ca un jidan. Oamenii cred că-i un idiot, un bădăran de polonez. Nici prin cap nu i-ar trece cuiva c-ar putea număra peste cinci. Nu-l ţin decât lăcomia nemaipomenită şi setea sa de putere. Are tot ce-i trebuie, în afară de combustibil: banii! Şi acum banii zac chiar sub nasul lui!

– Da' de ce nu i-a săltat mai din vreme? întreabă Porta, curăţindu-şi unghiile cu o furculiţă.

– Nu săltatul e problema, răspunde ea. Mai greu e să-i scoţi din Rusia! Ce folos că ai treizeci de milioane, dacă nu poţi decât să te uiţi la ei? Ca să-i scoatem din Rusia