ca să nu fac o vreme nimic ce nu-mi place. Cine știe – poate deschid bar la Stockholm. Sau poate nu. Cam plictisitor. Dar tu – banii sunt ai tăi! Și vor fi mai mulți. Îți amintești când taică-tu ne-a dat câte cinci sute la fiecare? Împărțea în stânga și-n dreapta! Foarte nobil și măreț! Ehei, pentru mine atunci, flămând mai tot timpul, trist, singur, nu aveam nimic pe numele meu, aia a fost o avere! Mai mulți bani decât văzusem vreodată! Și tu – nasul i se înroșise puțin; am crezut că avea să strănute – întotdeauna decent și bun, ai împărțit cu mine tot ce aveai, și... eu ce-am făcut?

― Ah, Boris, termină! am spus stingherit.

― Am furat de la tine – asta am făcut. Ochii îi sclipiră cu o scânteiere alcoolică. Am luat obiectul tău cel mai drag. Cum am putut să mă port așa urât când îți doream numai bine?

― Încetează! Serios, încetează! am spus, văzându-l că plângea.

― Ce pot să spun? M-ai întrebat de ce l-am luat. Și ce pot să spun? Numai că nu e niciodată așa cum pare – totul bun sau totul rău. Ar fi fost mai simplu dacă era. Chiar și tatăl tău... mi-a dat să mănânc, a vorbit cu mine, și-a petrecut timp, m-a adăpostit în casa lui, mi-a dat haine de la el... tu l-ai urât foarte tare, dar, într-un fel, a fost om bun.

― N-aș zice bun.

― Ba eu aș zice.

― Cred că ai fi singurul. Și ai greși.

― Uite ce-i, eu sunt mai tolerant decât tine, spuse Boris, înviorat de perspectiva unui dezacord și înecându-și lacrimile într-o dușcă de vin. Xandra și tatăl tău – tu ai vrut întotdeauna să-i faci așa de răi, de haini. Și da... tatăl tău și-a distrus viața... era iresponsabil... copil mare. Dar avea un suflet uriaș! Îl dureau toate astea! Și și-a făcut rău lui însuși mai mult decât la alții, oricine! Și da – spuse el teatral, împiedicându-mă să obiectez, da, a furat de la tine, sau a încercat, știu, dar știi ce? Și eu am furat, și am scăpat ieftin. Ce e mai rău? Pentru că, îți spun eu – împungând geanta cu degetul de la picior –, lumea mult mai ciudată decât știm sau bănuim noi. Și știu ce crezi, sau cum îți place să crezi, dar poate că ăsta e un exemplu unde nu poți să reduci totul la „bine“ și „rău“ pur, așa cum vrei tu. Două grămezi. Aici rău, aici bine. Poate nu e așa de simplu. Ascultă... Cât am mers încoace, toată noaptea, cu luminițe de sărbătoare pe autostradă, și nu mi-e rușine să-ți spun, mi-a pus un nod în gât – pentru că mă gândeam... îmi venea tot timpul în cap povestea din Biblie – știi, când economul bisericii fură banii văduvei466, dar pe urmă fuge într-o țară îndepărtată, investește banii cu înțelepciune și aduce înapoi o mie de ori mai mult văduvei de la care a furat? Și ea îl iartă cu bucurie, și omoară vițelul cel gras467, și veselesc împreună?

― Cred că nu e chiar aceeași poveste.

― În fine, am fost la școala de duminică, în Polonia, acum mulți ani. Totuși. Pentru că vreau să spun – la ce mă gândeam azi noapte în mașină de la Antwerp încoace – bine nu vine întotdeauna din fapte bune, iar rău, din rele, nu? Chiar și cei înțelepți și buni nu pot vedea capătul la toate acțiunile lor. Idee destul de înfricoșătoare! Ții minte prințul Mîșkin din Idiotul?

― Nu mă simt în stare de o discuție intelectuală în momentul ăsta.

― Știu, știu, dar ascultă-mă! Ai citit Idiotul, da? Bun. Ei, să știi că pentru mine a fost o carte care m-a tulburat foarte mult. De fapt, m-a tulburat așa de tare, că n-am mai citit multe romane după, în afară de chestii gen Fata cu un dragon tatuat468. Pentru că – am încercat să obiectez, dar fără succes –, bine, poate spui mai târziu ce crezi tu, dar lasă-mă să spun ce mi s-a părut tulburător. Pentru că tot ce a făcut Mîșkin vreodată era bun... altruist... se purta cu toți oamenii cu înțelegere și compasiune... și ce a ieșit de aici? Crimă, dezastru! M-am gândit mult la asta. Stăteam noaptea și mă gândeam, îngrijorat. Pentru că... De ce? Cum se poate așa ceva? Am citit cartea aia de trei ori, credeam că n-am înțeles bine. Mîșkin era bun, iubea pe toată lumea, era blând, ierta întotdeauna, nu făcea niciodată nimic rău – dar se încredea în cine nu trebuia, lua hotărâri proaste, rănea toată lumea în jur. Foarte negru mesaj! „De ce să fii bun?“ Dar – fii atent, la asta m-am gândit ieri seară, în mașină. Dacă e și mai complicat? Dacă și contrar e adevărat? Pentru că, dacă răul poate să vină uneori din fapte bune, unde spune, vreodată, că din fapte rele poate să vină numai rău? Poate uneori calea cea strâmbă e calea dreaptă? Poți să iei pe drumul rău și poate să ajungi acolo unde vrei? Sau, altfel să spunem, uneori poți să faci totul greșit și totul să iasă până la urmă bine?

― Nu cred că înțeleg ce vrei să spui.

― În fine, trebuie să spun că eu, personal, nu am tras niciodată linie atât de clară între bine și rău ca tine. Pentru mine, linia aceasta falsă de multe ori. Bine și rău sunt întotdeauna legate. Unul nu poate să existe