Mai trebuie menţionat aici faptul că Pencroff, dornic să vadă dacă argila astfel pregătită îşi merită cu adevărat numele, mai fabrică şi cîteva pipe, destul de grosolane, pe care le găsi încîntătoare. Din păcate, tutunul îi lipsea cu desăvîrşire, lucru destul de greu pentru Pencroff, care totuşi se mîngîia, spunîndu-şi avîntat şi plin de încredere:

— Las’ că vine şi tutunul, cum au venit şi toate celelalte.

Lucrările acestea ţinură pînă în ziua de 15 aprilie. Se înţelege că tot acest timp fu întrebuinţat cu folos. Olarii noştri improvizaţi nu făcură altceva decît oale.

Bineînţeles că, atunci cînd Cyrus Smith va găsi de cuviinţă să-i transforme în fierari, aveau să înveţe şi meseria aceasta.

În seara zilei de 15 aprilie, meşterii noştri se întorceau la Cămin, încărcaţi cu vase de lut arse, iar cuptorul fu stins, în aşteptarea altei destinaţii. O întîmplare fericită însoţi întoarcerea coloniştilor. Inginerul descoperi o substanţă, care putea să înlocuiască iasca. Se ştie că iasca, o substanţă spongioasă şi catifelată, provine dintr-un fel de ciupercă din familia poliporelor, care devine foarte inflamabilă, mai ales atunci cînd este saturată în prealabil cu praf de puşcă, sau îmbibată cu o soluţie de azotat sau de clorat de potasiu. Pînă atunci, nu găsiseră nimic asemănător pe insulă, nici măcar alt soi de ciuperci care s-o înlocuiască. în ziua aceea, inginerul descoperi o plantă din familia pelinului, printre ale cărei specii mai însemnate se numără tarhonul, absintul şi multe altele. Rupînd cîteva mănunchiuri, le întinse marinarului, spunîndu-i:

— Ţine, Pencroff. Asta îţi va face plăcere !

Pencroff cercetă cu atenţie planta îmbrăcată cu perişori lungi şi mătăsoşi şi cu frunze acoperite cu un puf moale.

— Ce-o mai fi şi asta, domnule Cyrus ? întrebă Pencroff. Te pomeneşti c-o fi tutun ?

— Nu, răspunse Cyrus Smith, — este peliniţă, mai bine zis peliniţă chinezească pentru oamenii de ştiinţă, pentru noi însă va fi iască.

Într-adevăr, pelinul acesta, bine uscat, le dădu o substanţă/ care se aprindea foarte uşor, mai ales după ce inginerul o îmbiba cu nitrat de potasiu, din care descoperise cîteva zăcăminte pe insulă. Nitratul de potasiu nu este altceva decît salpetru.

În seara aceea, adunaţi în camera din mijloc, coloniştii cinară mai bine. Nab pregătise supă şi rasol de aguti, o şuncă de cabiai aromată, însoţită de nişte tubercule fierte de „caladium macrorhizum", un fel de plantă ierbacee din familia araceelor, care în zonele tropicale se dezvoltă în formă arborescentă, foarte bune şi hrănitoare. Semănau cu făina de sagu, folosită în Anglia, şi ea înlocuia într-o oarecare măsură pîinea, care le lipsea.

Înainte de culcare, Cyrus Smith ieşi împreună cu tovarăşii săi pe plajă, la aer curat. Era ora opt şi se lăsa o noapte minunată. Luna, în descreştere, nu apăruse încă, dar orizontul luminos începuse să strălucească în culorile palide-argintii, care vesteau răsăritul ei. La Zenitul Austral scînteiau stelele circumpolare. Crucea Sudului, pe care cu cîteva zile mai înainte inginerul o admirase de pe vîrful muntelui Franklin, le întrecea pe toate în strălucire.

Cyrus Smith privi cîtva timp minunata constelaţie, care purta în creştet şi la bază două stele de mărimea întîia, pe braţul din stînga o stea de mărimea a doua, iar pe cel din dreapta una de mărimea a treia.

După ce se gîndi puţin, el întrebă:

— Harbert, dacă nu mă înşel, sîntem în 15 aprilie?

— Da, domnule Cyrus, răspunse Harbert.

— Ei bine, în cazul acesta, mîine este una din cele patru zile ale anului, cînd soarele va trece în dreptul meridianului chiar la orele douăsprezece. Cu alte cuvinte, va fi una din zilele în care timpul relativ, indicat de ceasornice, se va contopi cu timpul absolut, indicat de calculele astronomice. Dacă vremea Va fi frumoasă, sper să obţin longitudinea insulei cu o aproximaţie de cîteva grade.

— Fără instrumente şi fără sextant ? întrebă Gédéon Spilett.

— Chiar aşa ! Şi fiindcă noaptea este senină, — urmă inginerul, — voi încerca să aflu chiar în astăseară latitudinea la care ne aflăm, măsurînd înălţimea Crucii Sudului, adică a Polului Austral, deasupra orizontului. Vă daţi seama, dragii mei, că nu ne putem mulţumi cu constatarea că ne aflăm pe o insulă. înainte de a ne aşeza mai temeinic, trebuie să ne dăm seama, pe cît se poate, ce distanţă ne desparte de continentul american, de continentul australian sau de cele mai însemnate arhipelaguri ale Pacificului.

— Are dreptate ! spuse reporterul. S-ar putea să trebuiască să construim o corabie în locul unei case, dacă. întîmplarea nu ne-a aruncat prea departe de un ţărm locuit.

— Iată de ce, hotărî Cyrus Smith, voi încerca să aflu chiar în astă-seară latitudinea insulei Lincoln, iar mîine, la amiază, voi încerca să-i aflu longitudinea.

Dacă inginerul ar fi avut un sextant, instrument cu ajutorul căruia se măsoară cu precizie distanţa unghiulară a obiectelor reflectate, operaţia ar fi fost uşoară. Măsurînd în seara aceea înălţimea polului, a doua zi de dimineaţă, cînd soarele trecea la meridian, ei ar fi obţinut coordonatele insulei. Pentru că îi lipsea însă aparatul acesta, inginerul era silit să procedeze în alt fel.

Cyrus Smith se întoarse deci la Cămin. La lumina focului, ciopli două rigle plate, pe care le uni la un cap, în aşa fel încît formau un fel de compas care se putea închide şi deschide. în loc de şurub, inginerul folosi un ghimpe mare de salcâm, cules de pe lemnele de foc.

Cu acest instrument, Cyrus Smith se înapoie pe plajă. Ca să poată calcula cu exactitate înălţimea polului, inginerul trebuia să vadă cît mai limpede orizontul. De pe plajă, lucrul nu era cu putinţă, căci orizontul era închis spre sud de capul Ghearei. Cel mai potrivit loc pentru observaţiile necesare ar fi fost partea de sud a litoralului, unde le-ar fi fost greu să treacă, deoarece rîul Mercy era umflat de flux.

Inginerul hotărî deci să-şi facă observaţiile pe platoul Grande-Vue, urmînd să tină seamă în calculele sale de înălţimea acestuia deasupra nivelului mării. A doua zi, printr-un procedeu geometric simplu, inginerul avea să calculeze şi înălţimea platoului.

Prin urmare, coloniştii urcară