spre platou, urmînd malul stîng al rîului Mercy. Se opriră acolo unde marginea platoului forma un unghi, ale cărui laturi priveau spre nord-vest şi sud-est, adică lîngă şirurile de stînci ciudat crestate, aşezate la marginea rîului.

Colţul acesta al platoului domina cu vreo cincizeci de picioare înălţimea de pe malul drept, care cobora printr-o dublă pantă spre capul Ghearei şi spre coasta sudică a insulei. De aici, privirea îmbrăţişa liberă orizontul pe raza unui semicerc, care se întindea de la capul Ghearei pînă la promontoriul Reptilei. Spre sud, acest orizont, luminat de răsăritul lunei ce nu se arătase încă, se desprindea cu limpezime pe cerul întunecat, aşa că putea să fie văzut cu oarecare precizie.

În clipa aceea, Crucea Sudului se prezenta observatorului într-o poziţie răsturnată, astfel că steaua Alpha reprezenta baza ei, sau partea cea mai apropiată de Polul Austral.

Această constelaţie este aşezată mai departe de Polul Antarctic, decît este Steaua Polară faţă de Polul Arctic. Steaua Alpha este cu 27° mai depărtată de pol, aşa că Cyrus Smilh trebuia să ţină seamă de această diferenţă în calculele sale. Pentru a-şi simplifica operaţiile, îngriji de asemenea s-o observe în clipa în care ea trecea la meridian, dincolo de Polul Austral.

Inginerul îndreptă unul din picioarele compasului spre orizontul mării, iar celălalt spre steaua Alpha, astfel că deschizătura dintre cele două laturi ale compasului îi dădu distanţa unghiulară, care despărţea Alpha de orizont. Ca să fixeze acest unghi în mod definitiv, el înţepeni, cu ajutorul unor spini, cele două beţişoare ale aparatului său pe un al treilea beţişor, aşezat de-a curmezişul, obţinînd astfel un unghi fix.

Nu-i mai rămînea acum decît să socotească unghiul obţinut, reducînd totul la nivelul mării, lucru pentru care era absolut necesar să cunoască înălţimea platoului. Unghiul astfel obţinut avea să reprezinte înălţimea stelei Alpha, prin urmare înălţimea polului deasupra orizontului, adică latitudinea insulei. Se ştie că latitudinea unui punct oarecare al globului este întotdeauna egală cu înălţimea polului, deasupra orizontului acelui punct.

Efectuarea acestor calcule fu lăsată pentru a doua zi, iar la ora zece toată lumea dormea dusă.

 

CAPITOLUL XIV

Măsurarea falezei de granit. O aplicaţie a teoremei triunghiurilor asemenea. Latitudinea insulei. O excursie spre nordul insulei. Un banc de stridii. Planuri de viitor. Trecerea soarelui la meridian. Coordonatele insulei Lincoln.

A doua zi, la 16 aprilie, în duminica Paştelui, pionierii se sculară în zorii zilei şi se apucară să-şi spele rufele şi să-şi cureţe hainele. Inginerul avea de gînd să fabrice săpun de îndată ce va izbuti să-şi procure materiile prime necesare, adică sodă sau potasiu, grăsime sau untdelemn. Cît despre problema atît de importantă a reînnoirii hainelor, ea avea să fie rezolvată mai tîrziu. Deocamdată, hainele de pe ei mai puteau fi purtate încă vreo şase luni, căci erau trainice şi ţineau la tăvăleală. De altfel, şi lucrul acesta depindea de aşezarea insulei în raport cu ţinuturile locuite. Dacă vremea era bună, întrebarea aceasta avea să-şi primească răspunsul în aceeaşi zi.

Şi iată că soarele se ridica pe cer, vestind o zi minunată, una din acele zile frumoase de toamnă, în care vara parcă îşi ia rămas bun.

Ei trebuiau să completeze datele culese în ajun, măsurînd înălţimea platoului Grande-Vue.

— Folosiţi un instrument asemănător aceluia de ieri ? îl întrebă Harbert pe inginer.

— Nu, băiatul meu, răspunse acesta, — vom proceda într-alt mod, tot atît de sigur.

Harbert, mereu dornic să înveţe lucruri noi, îl urmă pe inginer, care se depărta de poalele falezei, coborînd pînă la marginea apei. Între timp, Pencroff, Nab şi reporterul îşi vedeau fiecare de treburile lor.

Cyrus Smith luase cu el un fel de prăjină lungă de douăsprezece picioare, croită după. propria lui înălţime, pe care o cunoştea foarte bine. Harbert ducea o fibră lungă şi subţire, de care legase o piatră, şi care avea să le servească drept fir cu plumb.

Ajungând cam la cinci sute de picioare de faleza care se ridica perpendicular, Cyrus Smith se opri la douăzeci de picioare de marginea valurilor, înfigînd prăjina în nisip la o adîncime de două picioare. O propti cu grijă şi cu ajutorul firului cu plumb izbuti s-o aşeze perpendicular pe planul orizontului.

După aceea, inginerul se retrase pînă la distanţa de la care, cînd se culca pe nisip, raza lui vizuală atingea atît extremitatea prăjinei, cît şi creasta falezei. Punctul acesta îl însemnă cu multă grijă cu un ţăruş.

Apoi, i se adresă lui Harbert, întrebîndu-l:

— Cunoşti principiile elementare ale geometriei ?

— Nu prea bine, domnule Cyrus ! răspunse Harbert, nevrînd să rişte prea mult.

— Îţi aduci aminte care sînt proprietăţile a două triunghiuri asemenea ?

— Da, răspunse Harbert. Laturile lor omoloage sînt proporţionale.

— Ei bine, fiule, în clipa de faţă am construit două triunghiuri-dreptunghiuri asemenea: cel dintîii, mai mic, are drept laturi prăjina perpendiculară şi distanţa care desparte ţăruşul de piciorul prăjinei, iar ipotenuza o constituie raza rnea vizuală; al doilea triunghi are drept laturi zidul perpendicular al falezei, a cărei înălţime vrem s-o cunoaştem, şi distanţa care separă ţăruşul de baza zidului, iar ipotenuza este formată tot de raza mea vizuală, aflîndu-se prin urmare în prelungirea ipotenuzei primului triunghi.

— Acum am înţeles, domnule Cyrus ! strigă Harbert. Dacă distanţa de la ţăruş la prăjină este proporţională cu distanţa de la ţăruş la faleză, atunci şi înălţimea prăjinei este proporţională cu înălţimea falezei.

— Aşa este, Harbert, răspunse inginerul, — astfel că, după ce vom măsura primele două distanţe, cunoscînd înălţimea prăjinei, vom afla înălţimea falezei printr-un simplu calcul de proporţii, fără să mai fie nevoie s-o măsurăm.

Măsurară apoi cele două distanţe orizontale, folosindu-se de prăjina care se ridica la zece picioare deasupra solului.

Prima distanţă, dintre ţăruş şi locul unde fusese înfiptă prăjina în nisip, măsura cincisprezece picioare.

A doua distanţă, dintre ţăruş şi peretele falezei, era de cinci sute de picioare.

După ce isprăviră măsurătorile, cei doi pionieri se întoarseră la Cămin.

Ajuns acolo, inginerul scoase la iveală un fel de lespede de ardezie şistoasă, pe care o adusese dintr-una din plimbările lui. Era foarte uşor să-şi zgîrie socotelile pe suprafaţa ei, folosindu-se de o scoică ascuţită. El stabili deci următoarea proporţie:

15