pe care mi-am propus s-o dau neamului meu, paralizează creaţia. Rămân cu ochii în gol, contemplând desfăşurarea acţiunilor viitoare, incapabil să continui pagina începută.“1419 Sentimentul propriei personalităţi explodează în astfel de afirmaţii care nu pot fi comentate.

Există în întreg Jurnalul portughez o insistentă temă a nihilismului şi a neantului. Eliade pare deseori covârşit de o îndoială metafizică profundă, chinuitoare: „Mă gândesc mereu la acelaşi lucru: că s-ar putea să mor, şi pentru întâia oară mă îndoiesc de o realitate post mortem. Dacă e nimicul, numai anihilarea?! La ce bun au fost, atunci, toate câte s-au întâmplat?! Nimic nu mai are sens, pe această lume, dacă dincolo nu e nimic.“1420

Tema foarte importantă a naţionalismului revine mereu ca un motiv esenţial. La 1 decembrie 1942 va nota: „ Cu ce voluptate m-aş lăsa acum antrenat în scrierea unei cărţi de artă, religie sau metafizică! Actul gândului şi al creaţiei mele mă eliberează de toate coşmarurile acestea. Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări. Dar Corneliu Codreanu a făcut din mine un fanatic român. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut - , nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu.“1421 În 4 ianuarie 1943 notează: „Niciodată n-aş fi crezut că voi ajunge la disperare metafizică plecând de la politică şi naţionalism.“ Nota este legată de sentimentul acut al pericolului pentru ţară, pericolul de a fi aneantizată în încleşterea rezboiului. Războiul dădea semne că va fi lung şi nu neapărat victoria urma să aparţină Germaniei. România risca deci înfrângerea şi ocupare de către ruşi, ceea ce însemna distrugerea poporului român, pentru Eliade.1422

Războiul revine din când în când ca o tema de fundal continuă: „Churchill şi Roosevelt s-au întâlnit din nou la Casablanca. Şi nici unul dintre oamenii lor nu văd cum îi joacă Stalin, cum sunt victima celei mai tragice farse din istoria lumii: asasinii roşii – care au –faţă de ceilalţi asasini politici meritul de a fi operat pe scară mare, de la milioane în sus, asasinii roşii aşteptaţi ca liberatori ai Europei“.1423 Mai târziu în 7 iunie 1943 o notă de o luciditate extraordinară: „În apocaliptica încleştare de astăzi, neamul meu are prea puţini sorţi de a supravieţui; iată obsesia mea de fiecare zi care, dacă nu mă va doborî definitiv, mă va istovi, în orice caz, până la măduvă. (…) În faţa acestui colos în marş victorios, o Românie bolnavă, optimistă, credulă. O clasă dominantă care aşteaptă totul de la ura ei împotriva nemţilor. În această furtună hotărâtoare, piloţii noştri sunt orbi. (…) Nimeni nu vede faptul simplu că, dacă ruşii nu pot fi bătuţi, căderea Germaniei va aduce după sine ocuparea României de către sovietici, cu tot ceea ce urmeză: execuţia celor 100 000 de oameni care în pofida păcatelor lor, alcătuiesc astăzi fenomenul românesc“.1424 Legat de comunism Eliade va mai nota în 17 ianuarie 1944: „În fond, am toate motivele să cred că Rusia Sovietică trebuie să biruie şi să înceapă un nou ciclu istoric. Omul pe care îl descopăr eu în toate societăţile arhaice e demult depăşit în Europa. De la Renaştere şi revoluţia industrială încoace, asistăm la o altă antropologie. Numai omul sovietic o poate realiza integral. Omul modern e hibrid. Nu mai gândeşte ca cel tradiţional, nu mai valorifică viaţa asemenea lui – dar n-are nici curajul de a deveni maşină producătoare de valori economice, ca în Rusia Sovietică. Să încercăm iarăşi „sinteze“, iarăşi ajustări, iarăşi compromisuri?“1425Putem recunoaşte aici o temă importantă a antropologiei filozofice eliadiene, şi anume cea a schimbării subiectului, temă care-l va presocupa cu deosebire după război, în încercarea de a defini esenţa fiinţei umane.

În martie 1943 îi scria lui C. Noica, care îi îngrijea editorial operele care apăreau la Bucureşti: „Începe să mă plictisească decalajul acesta dintre gândirea mea şi operele care văd lumina tiparului. Sunt întotdeauna înapoi cu cel puţin patru-cinci ani. Cum mă aflu în preajma maturităţii, este penibil să apar cu lucrări elaborate şi redactate în fazele pregătitoare. Dar, evident, liniştea materială de care mă bucur de trei ani trebuie scump plătită. Nu mi se pot da atâtea lucruri – pace, lumină, ţigări, cafea, bani de buzunar – fără să nu dau nimic în schimb. Şi ce dau eu valorează, poate, de zece ori mai mult – pentru că sunt realităţi ireversibile. Am sacrificat pentru banii de buzunar pe care i-am din 1940 prezenţa mea alături de voi în evenimentele esenţiale ale neamului, am sacrificat sărăcia mea stenică şi cel puţin două cărţi de maturitate, pe care încă nu le-am scris, pentru că n-am fost silit nici de proprietar, nici de prieteni, ca să le scriu.“1426 În legătură cu destinul său de istoric al religiilor, Eliade va nota în 2 februarie 1944, relativ la o remarcă despre el a lui Ortega y Gasset: „Eu i-am răspuns că mă consider un cal troian în tabăra ştiinţifică şi că misiunea mea este de a pune odată capăt „războiului Troiei“ care durează de mult între ştiinţă şi filozofie. Vreau să validez ştiinţificeşte sensul metafizic al vieţii arhaice: adică să conving pe sociologi, comparatişti, etnografi şi folclorişti că studiile lor nu-şi găsesc sens decât valorificând aşa cum se cuvine, înţelegând aşa cum este, omul culturilor tradiţionale. Cred că numai în asemenea chip ştiinţele etnoistorice pot ieşi din penibilul impas în care se află.“1427

O altă temă de fundal importantă este dragostea de ţară: „În America după trei-patru ani aş dobândi o glorie, un