Să ne întoarcem la „cea mai grea", cum o numiţi dumneavoastră, dintre întrebări – dacă aveţi o boală ca a tatălui dumneavoastră, care va duce la moarte, nebunie sau demenţă – cred că asta e ordinea în care le-aţi enumerat?

  Nietzsche făcu ochii mari, aparent surprins auzindu-şi întrebările puse atât de direct. E bine, e bine, îşi zise Breuer, să nu suspecteze nimic. Probabil că n-a mai avut un doctor care să aibă aceeaşi îndrăzneală ca şi el.

  — Nu există nici un fel de dovezi, continuă el emfatic, în nici un studiu publicat sau în lunga mea experienţă medicală, că migrena ar fi progresivă sau asociată cu vreo altă boală a creierului. Nu ştiu ce boală a avut tatăl dumneavoastră – eu cred că a fost cancer, poate o hemoragie cerebrală. Dar nu există nici o dovadă că migrena evoluează în astfel de boli sau în oricare altele.

  Se opri.

  — Deci, înainte de a merge mai departe, v-am răspuns onest la întrebări?

  — La două din trei, domnule doctor. Mai era una: voi orbi?

  — Mă tem că aceasta este o întrebare la care nu se poate răspunde. Dar o să vă spun ce pot. în primul rând, nu există nici o dovadă că slăbirea vederii are vreo legătură cu migrena dumneavoastră. Ştiu că este tentant să consideri că toate simptomele sunt o manifestare a unei aceleiaşi boli principale, dar nu este cazul aici. Acum, forţarea ochilor poate agrava sau chiar precipita o migrenă – aceasta este o altă chestiune, la care ne vom întoarce mai târziu – dar problemele dumneavoastră de vedere sunt ceva complet diferit. După ştiinţa mea, corneea dumneavoastră, stratul subţire care acoperă irisul – staţi să vă desenez.

  Pe carnetul de reţete, Breuer schiţă anatomia ochiului, arătându-i lui Nietzsche cum corneea lui era mai opacă decât ar fi trebuit, cel mai probabil din cauza unui edem, fluid acumulat.

  — Nu ştim care este cauza acestei stări, dar ştim că evoluează lent şi că, deşi vederea dumneavoastră se mai poate înrăutăţi, pericolul de a orbi vreodată e mic. Nu pot fi absolut sigur, deoarece opacitatea corneei dumneavoastră nu-mi permite să văd şi să examinez retina cu oftalmo-scopul. Aşa că, îmi înţelegeţi dificultatea de a vă răspunde mai complet la întrebare?

  Nietzsche, care, cu câteva minute în urmă, îşi scosese haina "şi şi-o pusese în poală împreună cu pălăria, se ridică acum pentru a le atârna pe amândouă în cuierul de lângă uşa cabinetului. Când se aşeză, expiră zgomotos, arătând mult mai relaxat.

  — Vă mulţumesc, domnule doctor. Sunteţi cu adevărat un om de cuvânt. Nu mi-aţi ascuns nimic?

  O bună ocazie, se gândi Breuer, de a-l încuraja pe Nietzsche să dezvăluie mai multe despre el însuşi. Dar trebuie să fiu subtil.

  — Să vă ascund? Foarte multe! Multe dintre gân-/*durile, sentimentele, reacţiile mele faţă de dumneavoastră! Uneori mă întreb cum ar arăta o conversaţie în cadrul unei alte convenţii sociale – fără a ascunde nimic! Dar vă dau cuvântul meu că nu v-am ascuns nimic cu privire la starea dumneavoastră medicală. Dar dumneavoastră? Amintiţi-vă că avem un contract reciproc de sinceritate. Spuneţi-mi, dumneavoastră ce-mi ascundeţi?

  — Cu siguranţă nimic asupra stării mele medicale, răspunse Nietzsche. Dar vă ascund cât de mult pot din acele gânduri ce nu sunt menite să fie împărtăşite! Vă întrebaţi cum ar fi o conversaţie în care să nu se ascundă nimic – adevăratul ei nume e iadul, cred eu. A te dezvălui altcuiva este preludiul trădării, iar trădarea te îmbolnăveşte, nu-i aşa?

  — O poziţie provocatoare, domnule profesor. Dar dacă tot discutăm despre dezvăluiri, să vă expun un gând personal. Discuţia noastră de miercuri a fost extrem de stimulantă pentru mine şi aş fi încântat să mai am posibilitatea de a discuta cu dumneavoastră şi în viitor. Am o pasiune pentru filosofie, deşi am studiat-o mult prea puţin la universitate. Practica mea medicală de fiecare zi îmi oferă arareori satisfacţii pentru această pasiune – ea mocneşte şi tânjeşte să fie aprinsă.

  Nietzsche zâmbi, dar nu făcu nici un comentariu. Breuer era încrezător; se pregătise bine. între ei se clădea o relaţie, iar consultaţia mergea bine. Acum avea să discute tratamentul: mai întâi medicamentele, apoi câte ceva despre „tratamentul prin conversaţie".

  — Dar să ne întoarcem la tratamentul pentru migrena dumneavoastră. Sunt multe medicaţii noi care s-au dovedit eficiente pentru unii pacienţi. Vorbesc de medicamente ca bromurile, cofeina, valeriana, belladonna, amil-nitratul, nitroglicerina, colchicina şi cornul de secara, pentru a numi doar câteva. Văd din fişele dumneavoastră că aţi încercat deja unele dintre ele. Anumite medicamente s-au dovedit eficiente din motive neînţelese de nimeni, altele datorită proprietăţilor lor analgezice sau sedative generale, iar altele deoarece atacă mecanismul de bază al migrenei.

  — Care este.? întrebă Nietzsche.

  — Vascular. Toţi observatorii sunt de acord că vasele de sânge, în special arterele temporale, sunt implicate într-o criză de migrenă. Ele se contractă puternic, iar apoi par să se congestioneze. Durerea poate emana chiar din pereţii vaselor întinse sau contractate, sau din organele care îşi cer aprovizionarea lor normală cu sânge, mai ales membranele care acoperă creierul – dura mater şi pia mater.

  — Şi motivul acestei anarhii a vaselor de sânge?

  — încă necunoscut, răspunse Breuer. Dar cred că vom avea soluţia în scurtă vreme. Până atunci, nu putem decât să facem speculaţii. Mulţi medici, şi printre ei mă includ şi pe mine, sunt impresionaţi de substratul patologiei ritmice în hemicranie. De fapt, unii merg atât de departe încât susţin că tulburările de ritm sunt mai importante decât durerea de cap.

  — Nu înţeleg, domnule doctor.

  — Vreau să spun că tulburările de ritm se pot exprima prin orice organ. Astfel că durerea de cap nu trebuie să fie neapărat prezentă într-o criză de migrenă. Poate exista