urcă" într-un copac de lângă fereastra lor pentru a vedea ce se-ntâmplă. Priveliştea îl face să cadă de pe cracă şi să-şi rupă clavicula.

– E timpul să-mi îmbrac mândreţea de ţoale nemţeşti şi să dau fuga la Alteţa sa mecanicul-şef Wolf, hotărăşte Porta.

– Ăsta cine mai e? întreabă ea bănuitoare.

– O za din lanţul fără de care, din nefericire, nu se poate, răspunde Porta. El singur e-o companie de transport şi trafic ilegal de arme. Ar mai trebui să-i dau o pauză şi Ministrului de Război de la Berlin.

– Ministru de Război! tuşeşte ea, înecându-se subit cu coniac. Nu eşti zdravăn? N-avem nevoie de miniştri amestecaţi în treaba asta. Ferit-a sfântul! Dacă unul de-alde ăştia prind de veste despre ce punem noi la cale, ne execută pe loc.

– Execuţii? zâmbeşte Porta. Poate că vor fi executaţi câţiva, dar în mod sigur ăia nu vom fi noi. Numai proştii sfârşesc în felul ăsta, şi nici eu, nici tu nu suntem proşti!

Din stradă se aud cântece zgomotoase şi fluierături ale poliţiei. Trosnesc câteva împuşcături.

– La naiba! ţipă Vera înspăimântată, ce se-ntâmplă?

– Asta-i Micuţul! Sărbătoreşte ziua în care mă-sa a fost cât pe-aci să-şi dea duhul, râde Porta, privind pe fereastră.

Câteva ore mai târziu, Porta îşi croieşte drum gâfâind prin troienele de zăpadă. Ţinând în mână fotografia unui lingou de aur, sare peste barieră şi înaintează de-a lungul cărării înguste, fără a lua în seamă tabla imensă şi colorată cu inscripţia: PLUTON DE TRANSPORTURI WOLF. INTRAREA STRICT OPRITA.

– Ia ascultă, nu ştii să citeşti? zbiară un Unteroffizier cu o mutră pe care i-ar fi invidiat-o şi monstrul lui Frankenstein.

– Dar tu ştii? întreabă Porta, văzându-şi liniştit de drum.

– Persoanele neautorizate n-au ce căuta aici, latră Unteroffizierul, smulgându-şi automatul de pe umăr.

– Eu nu sunt neautorizat, răspunde Porta fără a catadicsi să întoarcă capul.

La următorul baraj, dă nas în nas cu un Feldwebel notoriu care a fost dat afară de la Germersheim fiindcă se purta bestial cu deţinuţii. Acum e în slujba lui Wolf. Vătămarea corporală e domeniul său de activitate.

– Halt! răcneşte el, punându-se în calea lui Porta, ca un baraj antitanc.

Porta îl împinge morocănos la o parte, cu aerul unui beţiv care deschide o uşă de closet într-o gară.

– Cum adică, mă îmbrânceşti tu pe mine, scârnăvie? Nu vezi astea? Sunt un Feldwebel!

– Da' tu nu vezi astea? Cel mai mare grad în Reich! Obergefreiter, la fel ca şi Führerul tău. Spune-i lui Wolf că-s aici, căcăciosule, şi mişcă mai repede.

Feldwebelul dă buzna la un telefon pentru a da alarma, dar, până să obţină legătura, Porta ajunge deja la următoarea magazie. Trece precaut peste un fir de sârmă întins, care-ar fi declanşat sub el o mină "T".

Doi câini-lup brun-cenuşii se apropie de el mârâind sălbatic.

– Noroc, băieţi! zâmbeşte Porta. Ia găsiţi-vă voi alt client pe care să-l faceţi bucăţi.

Câinii îşi arată colţii galbeni şi continuă să se apropie ameninţător.

– Salut! spune el, ducându-şi două degete la borurile jobenului!

Dulăii mârâie şi ei în semn de bun-venit, dând din coadă bucuroşi.

De după două colţuri alese strategic, apar cei doi gardieni chinezi ai lui Wolf cu Kalaşnikovurile pregătite.

– Salut! le aruncă Porta, împingând uşurel la o parte ţevile automatelor.

– Noroc! răspund paznicii, pocnindu-şi armele.

– Arătaţi ca nişte morţi în cârje, le aruncă Porta, chicotind.

– Noi chiar morţi, fac ei, afişând un râs asiatic şi ridicându-şi Kalaşnikovurile. Vrei încerci?

– Altădată! Acum n-am timp, le-o întoarce el, strecurându-se pe lângă o nouă cursă explozivă.

– Credeam că te-au scos vecinii din funcţiune, îl întâmpină Wolf sarcastic. Mă pregăteam şi eu pentru un priveghi pe cinste, dar, ca de obicei, m-ai dezamăgit!

În faţa lui, pe birou, zace un P-38 cu încărcătorul plin. De spătarul scaunului atârnă un Schmeisser. Sertarul din faţa lui e minat, cu o încărcătură atât de mare încât ar arunca în aer un imobil cu şapte etaje dacă cineva ar fi destul de nechibzuit să-l tragă. Pe un raft camuflat deasupra uşii se află o sticlă cu benzină, împachetată între trei grenade cu mâner, pentru cazul în care cineva ar putea scăpa de primele trei capcane. Ca o măsură excepţională de siguranţă, poarta dinspre curte e conectată la un pachet-surpriză pentru oricine ar da să iasă pe-acolo după ce ar încerca să-i facă vreun rău lui Wolf.

Musafirul nepoftit ar fi preschimbat într-o grămadă de bucăţele infime şi aruncat cale lungă spre cer.

Porta se simte ca acasă în tovărăşia unei sticle de whisky, pe care ştie că Wolf o ţine ascunsă îndărătul Regulamentului Serviciului Militar şi al unui volum necitit din "Mein Kampf.

– Skole! râde el, şi dă de duşcă aproape tot conţinutul sticlei.

– Nu te deranja, face Wolf, acru. Niciodată n-o să te civilizezi. De fapt, ce vrei? Nu-mi amintesc să te fi invitat. Şterge un fir imaginar de praf de pe cizmele sale Bronzini cusute de mână, care valorează o mie patru sute de mărci. Şi le-a comandat la Roma şi i-au fost aduse printr-un curier special. În viziunea lui, cizmele de călărie lustruite-oglindă sunt cel mai de seamă indiciu al imaginii unui om sus-pus. Porta spune că asta i se trage de la faptul că atunci când era mic trebuia să umble în târlici de la Fondul Copiilor Sărmani.

– Intră apă în chestiile alea? îl iscodeşte Porta, arătând spre cizmele de călărie sclipitoare. În ciuda oricărui regulament, Wolf poartă pinteni, care zornăie la fiecare mişcare a picioarelor. De fapt, nici nu visează să încalece vreodată cu adevărat pe un cal, de care mai degrabă se teme.

– De un' să ştiu eu? întreabă Wolf. Nu ies niciodată pe ploaie.

– Dă să mă joc şi eu puţintel la maşinăria ta jidănească, spune Porta, întinzând mâna după calculator. Scoate din buzunarul de la piept nişte liste cu cursurile valutare ale momentului, luându-şi o mutră îngândurată.

Wolf priveşte curios peste umărul lui. Când vede cu ce cifre astronomice lucrează Porta, îl apucă tremuriciul. Faţa i se schimbă în toate culorile curcubeului, şi ochişorii săi porcini, galben-verzui, încep să strălucească de lăcomie.

– Mama mia, şopteşte el. Îşi face pios cruce de trei ori, se apleacă şi-l pupă pe Porta pe amândoi obrajii.

Trag obloanele de oţel şi le încuie pe dinăuntru. Întregul sistem sofisticat de alarmă e pus în funcţiune. Nimeni nu va scăpa cu viaţă în urma unei