sunt cuprinse de flăcări! Să-i ferească Dumnezeu pe nenorociţii care încasează porţia asta! Hauptmann Henckel simte o bucurie năvalnică, când bateria grea cutremură Postul de coordonare a tirului.

Bubuitul sălbatic al tunurilor de 320 mm ne zgârie timpanele şi ne dă fiori de spaimă pe şira spinării. Dimineaţa mohorâtă e luminată ca una dintre cele mai însorite zile de vară. În zare se văd pretutindeni flăcările de la gura ţevii tunurilor.

Obuzele explodează unul după altul cu un sunet prelung. Tunari asudaţi împing obuzele grele în culase, după care bagă pe ţeavă diferitele încărcături.

În depărtare se înalţă un zid de flăcări, ca şi cum ar ţâşni din pământ. Fiecare salvă e urmată de o alta, într-un tunet continuu.

Şuierul obuzelor devine insuportabil. Scoarţa pământului se sparge ca sticla. Clădirile se prăbuşesc precum castelele de nisip. Flăcări multicolore ţâşnesc spre ceruri. Suflul aruncă trupuri în foc. La orizont dansează dârele de lumină lăsate de obuze. Bateriile intră în luptă. Un nou zgomot răzbate printre bubuiturile tunurilor. Cad obuze incendiare, împrăştiind în toate direcţiile flăcări lichide.

Pare că a luat foc şi aerul.

Cu o mină satisfăcută, Hauptmann Henckel îşi mai aprinde o ţigară rusească şi soarbe din paharul cu vodcă. Se simte foarte relaxat. I-a trecut somnul. "Asta-i bine", gândeşte el. O decizie bună şi fermă! Îl bate condescendent pe umăr pe soldatul transmisionist. Îşi dă seama că în momente atât de importante un superior nu pierde nimic dacă le arată subordonaţilor puţină prietenie.

Zbârnâitul telefonului de campanie îi întrerupe meditaţia. Ridică receptorul, cu un zâmbet plin de încântare; e foarte mulţumit că şi-a îndeplinit sarcina. "Chiar că a fost o joacă de copii, gândeşte el. La Jüterburg am fost pregătit special pentru asta".

– Aici coordonatorul de tir! latră el aspru, cu o expresie gravă.

– Tu eşti, Henckel? se aude vocea stăpânită a comandantului de artilerie, Oberst Grün.

– Da, să trăiţi! Henckel!

– Tu ai dat ordinul de deschidere a focului?

– Da, să trăiţi! răspunde Henckel mândru, convins că va primi în curând o mulţime de laude, inclusiv Crucea de Fier.

Urmează o pauză semnificativă. Apoi se aude din nou vocea calmă a Oberstului.

– Când ai dat ordinul de deschidere a tocului. Henckel?

– Exact acum şase minute, domnule! răspunde Henckel fericit.

– Acum şase minute! Înţeleg! Şi ai transmis ordinul tuturor unităţilor?

– Bineînţeles, domnule! Şeful de stat-major a avut impresia că ceasul meu a rămas puţin în urmă!

– Chiar aşa, Hauptmann Henckel? Oberstul accentuează cu asprime gradul lui Henckel, ceea ce sună ca o ameninţare.

– Sunt convins că şeful de stat-major s-a înşelat, domnule. Când am dat ordinul de deschidere a focului, m-am ghidat după propriul meu ceas, care a mers întotdeauna exact. O să-mi spuneţi, probabil, că am luat o hotărâre pripită, domnule, râde Henckel, sigur pe el.

– Ai luat o hotărâre pripită, spune Oberst Grün, făcând o pauză după fiecare cuvânt. Ce ţi-a ordonat şeful de stat-major când ai vorbit cu el la telefon? Care a fost ultimul lui cuvânt?

Henckel simte că-i îngheaţă sângele. Îi vine să arunce telefonul cât colo şi să fugă. Să fugă în stepă. Să fugă la ruşi. Să fie aruncat într-un lagăr şi uitat acolo până la sfârşitul războiului. Are impresia că la celălalt capăt al firului se află chiar Moartea.

– Ultimul cuvânt al şefului de stat-major, domnule? A spus: "Aşteaptă!" bâiguie el. Deodată înţelege.

– Da! Aşteaptă! zbiară Oberst Grün, sălbatic. (Calmul i-a dispărut complet.) Aşteaptă! Aşteaptă! Cretin ce eşti! Aşteaptă! Îţi dai seama ce-ai făcut? Trupele de blindate şi infanteria au atacat când li s-a ordonat. Nu le-ar mai fi putut opri nimeni. Ai deschis focul când atacau prima ţintă! Şase minute mai târziu! rage el. Ai nimicit propriile noastre trupe de asalt! Da, ai luat o hotărâre pripită! Ai masacrat oamenii noştri! Nici chiar artileria rusească n-ar fi reuşit mai bine! Nu ştiu ce-ar mai putea să creadă cei de-acolo! Hotărârea ta grăbită şi idioată a ras tot corpul de armată! Recunoşti că ai auzit clar ordinul şefului de stat-major?

– Cred că am înţeles greşit, domnule, se aude vocea joasă a nefericitului coordonator de tir. Am crezut că trebuie să aştept la telefon!

Oberst Grün trage adânc aer în piept. Dacă Henckel ar fi fost lângă el, l-ar fi sugrumat.

– Să aştepţi la telefon? râde el nervos. Da' ce, te crezi telefonist de serviciu? Cei de la Jüterburg au spus că eşti coordonator de tir. Vor da socoteală pentru asta! Ascultă-mă cu atenţie, Hauptmann Henckel. Nu mai vreau neînţelegeri. O să-i predai imediat comanda locotenentului Rothe. Orice s-ar întâmpla, nu te mai amesteci! Pune-te sub stare de arest, stai deoparte şi aşteaptă-l pe aghiotant. E în drum spre tine! Dă-i pistolul locotenentului Rothe! Nu uita că eşti arestat! Nu încerca să scapi de răspundere cu un glonţ!

– Sunt ofiţer, domnule, se apără Henckel. Permiteţi-mi să-mi salvez onoarea după această întâmplare cumplită, domnule, sunt ofiţer!

– Da, mare păcat, mârâie Oberst Grün. O să te surprindă faptul că toţi comandanţii de infanterie se gândesc la tine. Oberst Hinka, comandantul Regimentului Panzer, a vorbit chiar acum cu mine la telefon. Îţi vrea capul! I-ai stârpit două treimi din regiment. Dar eu vreau să te văd în faţa Curţii Marţiale. Nătărău incorigibil ce eşti! Dă-mi-l pe Leutnant Rothe.

Tăcut, Henckel îi dă receptorul locotenentului Rothe.

– Da, să trăiţi! repetă acesta de câteva ori, apoi închide telefonul uşor. Îl priveşte înmărmurit pe Henckel, care stă pe un scaun cu capul în palme, clătinându-se.

– Rothe, am fost eliberat din funcţie, murmură el pierdut. Sunt sub stare de arest. Tu preiei comanda. Uite pistolul meu.

– Astea sunt ordinele Oberstului, şopteşte Rothe năucit. Dar, dar… ce s-a întâmplat de fapt?

– Am deschis focul asupra propriilor noastre trupe! Am masacrat întregul corp de armată!

– Să te-ajute Dumnezeu! strigă îngrozit Leutnant Hassow.

– Rothe, ajută-mă! Dă-mi înapoi pistolul! imploră Henckel, întinzându-şi mâinile deznădăjduit. Leutnant Rothe îl priveşte intrigat şi e gata să-i dea pistolul, dar în acea clipă uşa se izbeşte de perete şi aghiotantul năvăleşte în cameră. Surâde cinic, ca de obicei.

– Ia te uită! Iată-l pe marele coordonator de tir de la Jüterburg! strigă el cu dispreţ când dă cu ochii de Henckel. Comandantul Diviziei de-abia aşteaptă să dea ochii cu tine ca să-ţi pună pielea pe băţ! De ce dracu' n-ai aşteptat ordinul înainte să deschizi