– Mă, bun mai e vinu ăsta, unchiule, zise Dan copleşit. Ziceam anul trecut că s-au stârpit aracii ăia şi n-o să mai culegi matale nimic de sub ei.

– Păi de ce am ginere agronom? zise Aristide cu o expresie rece de triumf.

– Îţi vine să înghiţi şi paharul, zise Nae Cismaru, uitându-se la pahar cu frică parcă, drept care ezitând, mâna lui se întinse şi îl puse pe masă la distanţă, ca să nu mai aibă de-a face cu el.

Numai lui Năstase nu-i era gândul la gustul vinului.

– Te-aşteptai ca Moromete, ce? zise el.

– Să facă ceva, răspunse Aristide.

– Ce să facă? murmură Năstase cu o iritare ascunsă şi posomorâtă.

Aristide însă nu era atent la starea fratelui său şi se vedea limpede că nu-i spusese nici lui la ce se aşteptase el de fapt din partea lui Moromete. Umplu din nou paharele şi rosti:

– Hai noroc! Şi după ce băură iar, continuă: M-aşteptam ca Moromete să se dea de partea notarului cum a făcut lipoveanul de Fântână, când colo, i-a luat-o fi-său înainte! N-am nimic cu fi-său, e băiat cu carte şi dacă n-ar fi venit vremurile astea, îl luam cu mine... Aşa, s-a dus la comunişti. Treaba lui! Dar nici să ajungă comuna pe mâna lui Ouăbei! Fiindcă Niculae al lui Moromete am auzit că spunea notarul că o să plece la o şcoală unde o să-l trimeată partidul lor, poate să-l trimeată, sunt la putere, şi eu aş fi făcut la fel în locul lor, şi mi-aş fi făcut om pe care mă bazez, dar pe Ouăbei poate să-l trimeată oriunde vrei şi tot Ouăbei rămâne şi o să mi-l trimeată tot îndărăt în sat, să fie el primar! El şi cu nenorocitu ăla de Mantaroşie şi care s-or mai ivi... D-aia trebuie să vedem ce-i facem! Moromete primar, n-am nimic de zis, sau Nae Cismaru, dar uite că pe alde Nae s-au şi repezit să-l dea jos, nici n-a apucat bine să se iscălească dedesubt, şi i-au şi luat tocul din mână.

– Aşa e, mă, exclamă Nae Cismaru uluit, taman vream şi eu să mă iscălesc sub un act şi ţineam tocu în mână şi îl văz pe ăla că întinde mâna şi mi-l ia, aşa uşurel, din mână, ca la copii: lasă ăsta, zice, să nu oboseşti, să te-apuce durerea de cap!

– Chiar aşa ţi-a zis? întrebă Aristide şi în ochii lui mijiră lumini ironice. Îi era milă de tine?

– Da, mă, îl apucase mila de mine, auzi! Moromete zice: mă Nae, unii tot se cheamă că au fost primari, există acolo la arhiva lui Oprescu iscăliturile lor negru pe alb, dar tu cu ce poţi să subţii că ai fost, din moment ce semnătură ta nu figurează la dosar?

Aristide începu să râdă, gineri-său însă, deşi rămăsese tot timpul grav şi atent, auzind ceea ce povestise Nae Cismaru, deveni şi mai serios.

– Mă mir, zise el, că notarul nu şi-a îndreptat privirile şi spre Moromete şi atrase doar pe fi-său. Şi cum ziseşi şi dumneata, tată socrule, fi-său e băiat cu carte, dar pe urmă domnul notar îl primi în birou pe alde Ouăbei.

– Acum şi-au făcut şi un sediu, zise Aristide, au pus mâna pe prăvălia aia părăsită a lui Ionel, le-a dat-o Ciocotă, în calitatea lui de primar, şi au scris pe deasupra, P.C.R. Siliştea-Gumeşti. Spunea ăsta al lui Jugravu că cică l-ar fi întrebat cineva pe Ciocotă “Păi bine, domn primar, dacă se întoarce Ionel şi vă dă afară?” „Ordin de rechiziţie precum că susnumitul nu mai locuieşte de mult în Siliştea-Gumeşti”, a răspuns Ciocotă. „Nu mai locuieşte, dar e a lui!” „A lui o fi, zice, dar am rechiziţionat-o noi!” Îl învaţă bine notarul, zise Aristide cu admiraţie. Până pleacă, fiindcă am auzit că pleacă şi el. Iar voi, cu partidul vostru social-democrat, se adresă el ginerelui, o să vă dedaţi şi voi cu comuniştii, fiindcă n-o să aveţi încotro, aşa spunea domnul Tache Mărăcineanu, fost prefect, m-am întâlnit ieri cu el pe la gară şi ne-am dus pe la Balaci, pe la Slăvescu. Tot aşa zicea şi el: am intrat în zona limitrofă, regele nu mai semnează decretele constituţionale, iar miniştrii liberali din guvern n-or să mai stea nici ei mult.

– Dar de ce? zise ginerele lui Aristide potrivnic, dar şi neliniştit, atins de bănuiala că împotrivirea lui s-ar putea să nu-i mai ajute la nimic din moment ce întâmplarea sau fatalitatea a şi hotărât dinainte pentru el. Nu înţeleg, zise el mai departe, fără să tresară la ideea că regele va fi înlăturat, ce zonă limitrofă?

Asta era, nu vedea care era legătura între zona aceea limitrofă, soarta regelui şi a întregului său sistem legat de monarhie, cu soarta partidului său social-democrat. Nu înţelegea să fie împins pe acelaşi drum cu cei legaţi de monarhie şi îi spuse lui Aristide că nici nu credea, din moment ce social-democraţia urmărea, aşa cum ştia toată lumea, acelaşi ţel ca şi comuniştii, cu deosebirea că ei, socialiştii, preconizau alte mijloace.

– Socialismul e salvarea omenirii, zise el patetic, restul sunt chestiuni în litigiu, discutăm, guvernăm pe rând şi vedem care realizează mai bine acest ţel.

– O să guvernaţi voi la rând altă dată, dar nu acuma, răspunse Aristide cu o ironie atroce. Şi adăugă: faceţi politica struţului (expresia asta o auzise probabil tot de la acel fost prefect, Tache Mărăcineanu, sau chiar de la fostul pretor al plăşii, Ilie Slăvescu, cu care era prieten), credeţi că dacă nu vă uitaţi voi la zona limitrofă, nici zona limitrofă nu se uită la voi. Asta vă priveşte, dar eu sunt obligat să nu las satul în părăsire, şi să aştept să-l salveze socialismul vostru.

– Şi ce vrei să faci? zise ginerele nedumerit.

– Aici e toată chestia. De-aia v-am şi chemat, răspunse Aristide. Asta cu sediul e un fleac, n-o să aibă ei sediu în Siliştea-Gumeşti, nu e aşa, Isosică?

Isosică nu răspunse nimic, tocmai termina de ros un ciortan şi s-ar fi zis că acum o să răspundă, dar parcă nici nu auzi că despre el