— Acolo le-ai pus, mamă. Erau în bol.

Cheryl a râs și a clătinat din cap.

— O, Doamne! Cred că anul ăsta m-au dat gata Sărbătorile. Mulțumesc, dragule!

L-a sărutat pe obraz și i-a luat cheile din mână.

— Mă duc să le pun înapoi în bol chiar acum. Încă nu le găsesc pe celelalte, a spus ea, în drum spre bucătărie.

Mama lui Jonathan ne-a făcut cu mâna, de pe alee, în timp ce porneam la drum. I-am făcut și eu cu mâna, entuziasmată.

— Ce ciudat! s-a mirat Jonathan. Mama nu pierde nimic, niciodată.

— Eu pierd totul, i-am spus. Poate de-asta îmi place mama ta așa de mult.

Jonathan și-a luat ochii de la drum pentru o clipă și mi-a zâmbit.

— Îți place?

— Îm-hm. A fost foarte drăguță cu mine.

— Și ea mi-a spus că te place. Te-a strigat din nou Katherine, dar, chiar și-așa, la naiba! Te place!

Am râs și eu.

— Îm-hm.

Mă place.

23Annika

UNIVERSITATEA DIN ILLINOIS

URBANA, CHAMPAIGN

1991

Campionatul Panamerican de Șah se desfășură la hotelul Palmer House. Mama insistase să plătească ea cazarea pentru cele patru nopți de sejur, având în vedere că Jonathan mă dusese cu mașina peste tot, așa că îmi dăduse cardul ei de credit, avertizându-mă să nu-l pierd. Le spusesem alor mei că tatăl lui Jonathan murise, iar el lucra cu jumătate de normă și-și plătea singur studiile. Will își dăduse cu părerea că probabil o ducea prost cu banii, ceea ce m-a făcut să mă simt și mai stânjenită în legătură cu suma cheltuită cumpărându-mi parfumul. Aveam niște bani puși deoparte și am hotărât să-l scot pe Jonathan la o cină specială, ca să mă revanșez pentru cadoul de Crăciun. Mamei i s-a părut o idee foarte bună. Lui Jonathan nu i-a plăcut perspectiva ca eu să fac cinste, dar, când a protestat, i-am spus că insist.

Ne-am lăsat bagajele în camera de hotel și am coborât două etaje, ca să ne întâlnim cu restul echipei, în camera lui Eric. Participanții la campionat umpluseră hotelul și, în timp ce traversam holul, studenții intrau și ieșeau din camere ducând găleți pline cu gheață, baxuri de băuturi răcoritoare și teancuri de cutii de pizza.

Dintr-un casetofon aflat în dreptul unei uși deschise răsuna melodia „One night în Bangkok”, din music-hallul Chess{4}. Când am ajuns în camera lui Eric, am găsit restul echipei relaxându-se pe paturi și bând din doze de Cola.

— Bună, Jonathan, Annika! ne-a salutat Eric. Sunteți pregătiți pentru ziua de mâine?

— Absolut, a răspuns Jonathan.

— Absolut, am repetat eu ca un papagal.

De obicei, îmi formulam răspunsurile în minte înainte să le pronunț cu voce tare, dar mi-era greu să dau un răspuns așa, din scurt. Din cauza asta, dacă era posibil, preferam să tac. Mă temeam să nu spun ceva aiurea. Nimeni n-a părut să dea atenție răspunsurilor noastre și, mai târziu, mi-am dat seama că întrebarea fusese mai degrabă retorică. În camera asta de hotel se adunaseră cei mai buni jucători de șah ai Universității din Illinois. Bineînțeles că eram pregătiți.

— Vreți niște pizza? Avem destulă.

— Sigur, a zis Jonathan. Mersi.

— Mersi, am spus și eu.

Ne-am așezat pe singurele spații rămase libere pe pat și am mâncat pizza. Era cu pepperoni, iar mie nu-mi plăceau alte toppinguri în afară de brânză, dar am strecurat feliile de pepperoni într-un șervețel și, când am terminat de mâncat, l-am aruncat la coș.

Eric ne-a dat detalii despre partidele de mâine.

— Ne întâlnim mâine, la prima oră, a spus el.

— În regulă, a zis Jonathan, ridicându-se.

M-am ridicat și eu.

— Ne vedem mâine.

— Noi coborâm să ne întâlnim cu niște tipi din Nebraska. Tu și Annika vreți să ne însoțiți?

— Mulțumim pentru invitație, dar o să ne retragem. Sunt cam obosit.

Nu era foarte târziu, dar poate că Jonathan ostenise fiindcă șofase foarte mult.

Ne-am întors în cameră ținându-ne de mână. Mi se părea ciudat să locuiesc într-o cameră de hotel cu Jonathan, de parcă ne-am fi jucat de-a locuitul împreună. Petrecusem multe nopți în apartamentul lui, dar de data asta era altceva. Aveam patul nostru, dulapul nostru. Dacă voiam, puteam face duș împreună, în baia noastră, în fiecare dimineață. Din experiență, știam că așa avea să se întâmple.

— Nu știam că ești epuizat. Vrei să te culci? l-am întrebat pe Jonathan, în timp ce descuia ușa.

— Nu sunt epuizat.

— Dar asta i-ai spus lui Eric.

Jonathan a deschis ușa, apoi a încuiat-o în urma noastră și a pus lanțul. Mi-a răspuns cu un sărut prelung, apăsat, care m-a cam luat prin surprindere.

— Nu voiam să le spun tuturor că vreau să rămân singur cu tine. Au trecut aproape patru săptămâni. Mi-a fost dor de tine. Ție nu ți-a fost dor de mine?

— Aha, am spus când, în cele din urmă, am priceput aluzia. Ba da!

Stătusem multe nopți întinsă în pat, tânjind după săruturile și atingerile iubitului meu. M-am aruncat în brațele lui și l-a pufnit râsul. M-a ridicat în brațe, iar eu mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui și l-am sărutat în timp ce m-a dus spre pat.

Am aterizat amândoi pe saltea. Stătea deasupra mea, dar nu m-a deranjat, pentru că patul a preluat o parte din greutatea lui, așa că nu m-a strivit. Ne-am sărutat câteva minute, apoi m-a dezbrăcat.

Jonathan știa exact cum să mă atingă. Și-a plimbat ferm palmele pe pielea mea, pentru că o mângâiere mai ușoară m-ar fi gâdilat, o senzație pe care n-o suportam. Degetele lui erau îndrăznețe, căutau cele mai ascunse unghere ale corpului meu. Jonathan îmi provoca de fiecare dată orgasm cu degetele, apoi mă penetra și, după orgasmul lui, rămâneam îmbrățișați. Așa că m-a alarmat și m-a bulversat când și-a retras mâna, s-a dezbrăcat de toate hainele – în afară de chiloți – și a spus:

— Annika, atinge-mă.

— Nu știu cum.

Ajunsesem să am încredere în rutina noastră precisă și previzibilă și nici nu voiam, nici n-aveam nevoie de diversitate.

— Te învăț eu.

Mi-a luat mâna și mi-a călăuzit-o între picioarele lui; am simțit că avea erecție. A înghițit în sec.

— Te rog…

Eram obișnuită cu penisul lui. Ca și mine, Jonathan se simțea complet în largul său când era gol. Îi cunoșteam mărimea și forma suficient de bine încât l-aș fi putut desena. Mă penetrase