evocam imaginea cel puţin de câteva ori pe zi, mai ales înainte de a adormi. Simţeam cum tot trupul se adună într-un fior cald, apoi încremeneşte şi, în clipa următoare, totul dispare în jurul meu; ramâneam suspentdat ca într-un suspin nefiresc, prelungit la infinit. Ani de zile imaginea fetiţei de pe Strada Mare a fost ca un fel de talisman secret, căci îmi îngăduia să mă refugiez instantaneu în fragmentul acela de timp incomparabil.“1503 Iată că viaţa secretă şi minunată a copilului şi mai apoi a adolescentului Eliade începe eclatant cu o aproape mistică nunc stans, în care poate întrevedea universul secret al unei beatitudini de dincolo. Întreaga curgere maiestuoasă a Memoriilor este permanent însemnată de astfel de momente care îi revelează autorului semnele unei elecţiuni eficace a destinului. Apoi, o a doua descoperire a micului Eliade, în casa părinţilor, la Râmnicu-Sărat, unde tatăl fusese mutat cu garnizoana. Copilul Eliade descoperă salonul casei, care i se revelează ca o cameră minunată, paradisiacă, un spaţiu al epifaniei, al unei posibile treceri dincolo: „În clipa următoare emoţia m-a ţintuit locului. Parcă aş fi intrat într-un palat din bsme: storurile erau trase şi perdelele grele de catifea verde, erau trase. În odaie plutea o lumină verde, irizată, parcă m-aş fi aflat dintr-o dată închis într-un bob uriaş de strugure. Nu ştiu cât timp am rămas acolo, pe covor, respirând anevoie.“1504 Toate aceste clipe devin pentru copilul Eliade, mărturiseşte autorul, „momente epifanice“. Copilul păstrează în memorie aceste momente şi le reface mereu în sinele său, încercând să păstreze şi să prelungească clipa şi taina: „Exerciţiul acesta de recuperare a momentului epifanic l-am practicat mulţi ani şi regăseam întotdeauna aceeaşi plenitudine, în care mă lăsam sa alunec ca într-o clipă fără durată, fără început şi fără sfârşit.“1505

Chiar şi corigenţele din primul an de liceu sunt semnul unei vocaţii incipiente, ale unui pariu care trebuie să se contureze de acum înainte, pentru ca adolescentul să devină conform puternicei sale vocaţii secrete.1506 Totul se desfăşoară cu repeziciune şi oarecum fără nici un impediment, fără nici un răgaz pentru confuzie sau rătăcire, adolescentul descoperă deliciile scriiturii şi ale succesului, prima povestire, primul articol, primul manuscris trimis către o editură. Pasiunile sunt în principal legate de cunoaştere, de descoperirea lumii naturale. Scrierea schiţei fantastice Cum am găsit piatra filozofală, cu care câştigă primul premiu pentru ficţiune, îl face pe memorialistul Eliade să scrie: „N-am recitit niciodată această povestire, dar când mi-am reamintit de ea, zeci de ani mai apoi, am înţeles că nu era lipsită de semnificaţie.“1507 Eliade continuă explicând că această mică schiţă i-a deschis de fapt drumul către înţelegerea alchimiei. Există mereu la Eliade acest mecanism hermeneutic asupra propriei existenţe care acordă mereu semnificaţii unor evenimente pentru a le ridica la rangul de simboluri ale unui destin.1508

Mansarda este spaţiul paradisiac al libertăţii, al interiorităţii, al descoperirii de sine, al travaliului intelctual pentru descoperirea lumii, al maturizării, al transformării existenţei în aventură, o aventură intelectuală, în primul rând. Adolescentul miop descoperă necesitatea sau poate numai aventura scrierii jurnalului intim, o nouă întreprindere intelectuală pentru adolscentul navigator pe oceanul nemărginit al cunoaşterii.1509

Dar adolescentul miop nu descoperă numai propriul eu şi propriile pasiuni pentru cunoaştere şi expresie de sine, ci şi trupul, pasiunile trupului, experienţele sexuale, celălalt sex. Erosul va fi mai târziu o constantă a prozei eliadiene şi nu numai, jurnalul portughez va fi continuu presărat cu pasiunea erotică a unui Eliade matur.1510

Eliade descoperă chiar la acestă vârstă mitul operei, al pasiunii intelectuale duse până la desăvârşirea în operă. Jurnalul, ca experienţă intelectuală şi ca experienţă a sinelui se naşte în această epocă. Exerciţiile ascetice au tocmai acest rol să pregătească trupul pentru a susţine efortul masiv de lectură şi de creaţie. A nu dormi pentru a avea timp pentru a citi, pentru a scrie, pentru a descoperi.1511 Odată cu adolescenţa se instalează şi crizele de melancolie, împotriva cărora se va lupta mereu, creând mai târziu şi o teorie a moştenirii genetice a melancoliei, de la tatăl său care era moldovean.

Experienţa fundamentală a liceului este… scrierea unui roman. Tânărul Eliade, fascinat de Balzac, scrie romanul vărstei şi al generaţiei sale, tinzând avant la lettre la literatura autenticităţii şi a experienţei. „Era mai mult decât un roman autobiografic. Voiam să fie în acelaşi timp un document exemplar al adolescenţei. Îmi propusesem să nu inventez nimic, nici să nu înfrumusetez – şi cred că m-am ţinut de cuvânt. Chiar scrisorile de dragoste ale fetelor erau autentice; transcrisesem pur şi simplu câteva din scrisorile primite de Dinu Sighireanu. (…) Valoarea pe care o acordam eu Romanului adolescentului miop era în primul rând documentară. Îmi spuneam că pentru întâia oară un adolescent scria despre adolescenţă şi scria întemeiat pe „documente“.“1512 „Experimenţialismul“ eliadian este aici in nuce, mai târziu nu va proceda mult diferit, va folosi jurnalul, deci biografia pentru trama romanescă, pentru a în locui puterea de invenţie, care nu a fost niciodată marele său atuu ca romancier. Dar biograficul asigură o cunoaştere din interior a psihologiei eroului care este mereu şi narator şi autor. Practic jurnalul devine materia primă a romanului şi a romanescului, ceea ce va rămâne o caracteristică fundamentală a operei romaneşti a lui Eliade. Romanul, mărturiseşte Eliade, era un pariu cu proprii colegi şi cu literatura despre adolescenţi, care, ca mai târziu la Ionel Teodoreanu, descria numai adolescnţi clorotici, fără nici un pic de curaj intelectual, fără nici o problematică. „Mă trudeam mai ales să evoc voluptatea descoperirilor intelectuale: să