al materiei. Singurul om autentic, adică esenţial nu poate fi decât homo religiosus care înţelege jocul tragic al iluziei şi rămâne de partea cealaltă a râului, pe solul ferm al sacrului şi al tradiţei. În timpul războiului, pentru Eliade istoria devine doar catastrofă, nimic nu îl mai poate decide pentru o altă soluţie, atâta timp cât tot ceea ce fusese încercare de a rezista răului politic profund al ţării se sfârşise în sânge, atâta timp cât ţara însăşi era sortită pieirii prin ocupaţia sovietică.

Universitatea deschide pentru Eliade un alt capitol fast al vieţii, perioadă dominată de descoperiri intelectuale multiple şi de găsirea drumului propriu, istoria religilor şi cariera de scriitor, pentru care va întrerupe de altfel aventura indiană şi ispita misticei indiene. Poate că inclusiv în această alegere Eliade a fost influenţat de profesorul său, în fond cine îi descoperise importanţa şi centralitatea problematicii religioase, a mântuirii, altul decât Nae Ionescu. Viaţa de student îi descoperă deliciile şi ispitele sale, Eliade continuă exerciţiile ascetice în vederea autocontrolului şi publicarea de articole în revistele vremii. Examenul de la logică dat cu Nae Ionescu, pune o problemă importantă şi care se va dovedi nu lipsită de relevanţă pentru activitatea de hermenut a lui Eliade, problem structurii fenomenelor aparente. Newton, suţinea conferenţiarul, a surprins structura fenomenului gravitaţiei universale, privind mărul în căderea sa, deci a avut o intuiţie a esenţei fenomenului, minte sa l-a încadrat imediat într-o structură care putea descrie întreaga clasă a fenomenelor. „Am citit de curând o carte a lui Lucian Blaga, Fenomenul originar“, am început eu. Profesorul a clătinat mulţumit din cap: „Eşti pe drumul ăl bun“, mi-a spus. „Mergi înainte“. I-am spus ce m-a impresionat în faptele citate şi interpretate de Blaga. Anumite minţi văd elementele de unitate în natură sau cultură, văd ceea ce este esenţaial, fundamental, şi asta le îngăduie să descopere structurile… „Acesta e răspunsul, m-a întrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structură. Operaţia logică efectuată în mintea lui Newton asta a făsut: a surprins structura fenomenului gravităţii universale“.“1515 În fond, aceste era tipul de cunoaştere pentru care profesorul milita în toate cursurile, a surprinde nu circumstanţele, nu cauzele, ci structura fenomenului, realitatea sa esenţială. Eliade va ramâne şi el îndatorat acestui tip de viziune, hermeneutica sa nefiind altceva decât această continuă prindere intelectuală a structurilor de adâncime a fenomenelor religioase care par haotice. Mai târziu, arhetipul eliadian, termen fundamental pentru hermeneutica sa, se va naşte din această înţelegere a fenomenului originar goethe-an interpretat de Blaga şi mai apoi de Nae Ionescu.

Această perioadă este legată şi de debutul în Cuvântul, după scandalul legat de articolul critic asupra lui Iorga din Revista Universitară. Cuvântul îi va publica de altfel şi primul fragment de roman, un fragment din Romanul adolescentului miop, ceea ce îi va spori celebritatea. Primul roman de dragoste este legat tot de perioada studiilor universitare, de prezenţa misterioasei R., dar şi de a unei alte colege Thea, dezvăluind astfel tentaţia mereu reînnoită a tânărului Eliade pentru dragostea complicată pentru două femei în acelaşi timp, motiv romanesc de altfel important creaţia sa ficţională.

Călătoria în Italia este bine documentată de articolele scrise continuu de-a lungul vizitei. Călătoria a prilejuit o suită de gafe ale tânărului intelectual moldo-vlah, care publica tot ceea ce auzea, tot ceea ce i se spunea, creând astfel probleme, profesorilor admiraţi, care trăiau totuşi într-o dictatură. Capitalul de nonşalanţă a tânărului Eliade este departe de a fi fost epuizat de aceste întâmplări, va recidiva mereu. Anul 1927 îi aduce deplina consacrare cu Itinerariul Spiritual, publicat în Cuvântul, acesta este momentul maximei celebrităţi a studentului Eliade, care se impune astfel ca o prezenţă culturală a generaţiei sale. Este aici rolul de netăgăduit al pedagogiei lui Nae Ionescu care facuse posibilă în fond toată această desfăşurare intelectuală şi pasională într-unul din cele mai citite zire ale ţării. Eliade continuînd să publice în ziar, după modelul maestrului său, nu face decât să-şi sporească notorietatea, să devină steaua intelectuală a generaţiei sale. Este foarte interesantă glosa memorialistului cu privire la articolul Anno Domini, pe care îl publicase la sfârşitul anului 1927: „De unde izvora viziunea aceasta apocaliptică? În nici un caz din situaţia politică a României sau a Europei. (…) Teama mea era de alt ordin: că Timpul ne e potrivnic, în sensul că, pentru ce avem de făcut, dispunem de prea puţin timp; că, deci, nu trebuie să-l risipim zadarnic.“1516 Scrisorile căte un provincial erau chiar semnul notorietăţii sale deosebite şi manifestul pentru o întreagă generaţie, îndemnul la creaţie culturală indiferent de condiţiile istorice. Eliade vrea să demonstreze că pentru el, deja de atunci, „timpul nu mai avea răbdare“, istoria înşelând deja spiritul. Eliade va fi sedus până la urmă de istoria care trebuie să fie făcută totuşi, chiar dacă este o permanentă provocare pentru spirit.

Eliade îşi datorează întregul său destin ulterior hotărârii de a scrie o scrisoare maharajahului care era mecena lui Surendranth Dasgupta, a cărui carte despre istoria filozofiei indiene o descoperise şi o citise cu interes maxim în timpul călătoriei sale la Roma din anul 1928.1517 Această bruscă decizie de a scrie maharajahului, de a se hotărâ că trebuie să fie interesat de rădăcinile Europei şi ale Asiei, nu de modele intelectuale ale timpului, îl proiectează pe Eliade în plină aventură intelectuală şi existenţială. Memorialistul trebuie să fi fost impresionat de prezenţa deplină a arhetipului căutării iniţiatice, care este singura şi esnţiala aventură a spiritului şi a trupului, plecarea în India înseamnă a păşi direct în aventură sau în mit, ceea este pentru Eliade în fond totuna. Destinul său căpăta formă şi sens, India era o experienţă extraordinară, o experienţă iniţiatică pentru cei aleşi. „Într-o dimineaţă