– E prea devreme, fiule, prea devreme, spune Porta fără urmă de interes. Eu sunt unul dintre puţinii fericiţi care încă se mai bucură de un război foarte avantajos.

La scurt timp, individul acela sinistru dispare în toaletă cu seringa lui pentru injecţii subcutanate şi cu patru infanterişti plictisiţi de război. Când se întorc, debordează de optimism.

Zgomotul din cârciumă creşte treptat. Doi dintre prizonieri au adormit lângă sobă, în cuşca câinelui.

Animalul nu se arată prea încântat, mârâie, îşi arată colţii şi îi înhaţă de picioare. Dar fără folos. Ca ultim gest, se hotărăşte să-şi ridice piciorul şi îi împroaşcă pe toată faţa.

– Câteva halbe cu apă pe zi sunt chiar binevenite, mormăie prin somn Gefreiterul de infanterie.

– Mestecă haleala de douăzeci şi şapte de ori înainte s-o înghiţi, scânceşte genistul, muncindu-şi fălcile asemenea unei vaci care rumegă într-un grajd călduţ.

– Duceţi-mă acasă la puşcărie, cere Wachtmeisterul cu severitate. E dreptul meu. Sunt un biet prizonier şi am mai multe drepturi decât oricare alt soldat idiot din Armată. Şi voi, bandă de ticăloşi, trebuie să nu mă lăsaţi să fug, dar să mă şi feriţi de orice pericol! E o chestiune foarte importantă, să ştiţi! (Arată acuzator spre cei doi prizonieri din cuşca câinelui.) Judecătorii nu vor îngădui una ca asta! Prizonieri beţi ca nişte porci.

– Mi-e foame, anunţă Porta cu o râgâitură stridentă. Ce ziceţi de nişte "rahat pe lopată", aşa, ca să ne treacă junghiurile? Opt porţii de "rahat pe lopată", zbiară el spre bucătărie.

Îndată apar opt farfurii cu tocană aburindă. Începe să se profileze mizerabila lumină cenuşie a dimineţii de noiembrie şi Gregor spune că ar fi cazul să-şi reia misiunea şi să încerce să găsească drumul către puşcărie.

– Poate că nici nu mai există! bolboroseşte genistul din cuşca câinelui.

– Crezi? întreabă Gefreiterul de infanterie, pe-a cărui faţă se citeşte o expresie plină de speranţă. Arată ca un om lihnit de foame care a dat peste un portofel burduşit cu bani.

– N-o să le placă dacă ajungem în toiul micului dejun, murmură întunecat Micuţul.

– Ai dreptate, admite Porta îngândurat. Şi mai ales faptul că băieţii ăia din cuşca câinelui duhnesc a bere şi a şnaps!

– Atunci, ce-i de făcut? sughite Gregor nehotărât, cu un aer destul de trist.

– O să bombardăm Anglia până-n temelii, declară un aviator beat, bătând cu pumnul în masă. N-o să mai rămână decât o gaură nenorocită în mare!

– Dumnezeu e cu noi! ţipă Gregor şi râgâie cu damf de tocană. N-ar fi trebuit să avem niciodată forţele astea aeriene de doi bani!

– Exact ce-am spus şi eu, strigă Gefreiterul de infanterie. Iepuraşi de câmp şi artilerişti viteji care ştiu să ochească. Un duş de obuze peste ei şi îi luăm pe sus!

– Da, am pierdut o grămadă de războaie în felul ăsta, oftează Porta, obosit. Infanteriştii s-au târât până-n iad. Când a venit ziua victoriei, se tociseră de tot. Toate tunurile-alea strălucitoare Krupp erau atât de uzate încât ajunseseră să tragă în partea opusă, azvârlindu-i pe tunari cât colo.

– Dacă nu veniţi chiar acum, urlă Gregor nervos, umflându-se ca un curcan, eu vă las. Să fiu al naibii dacă nu vă las.

– Hau, hau! latră Micuţul. Eşti un prusac scrântit care n-are cui să dea ordine. Fii atent, Gregor. Tu eşti escorta. Dacă faci pe nebunul şi pleci singur, cum te mai poţi numi escortă? Te vor trimite în faţa Curţii Marţiale. Poţi conta pe asta. Comandant de escortă fără escortă - şi fără prizonieri. Asta e o problemă foarte serioasă, într-adevăr!

– I-ar trage şuturi în cur până l-ar găsi damblaua. Ar fi nevoit să stea în cap şi să se cace, confirmă Porta scărpinându-se în ureche. Oricine şi-ar arunca privirea peste Regulamentul Armatei şi-ar da seama că nu-i prea distractiv să fii numit în serviciul de escortă.

– Nenorocitele alea de regulamente înseamnă pentru Armata germană exact ceea ce înseamnă Biblia pentru popi sau Coranul pentru musulmani, zbiară Micuţul cu solemnitate. Dacă Iov, fiul lui Moise, ar fi avut regulamente la care să se poată zgâi, n-ar fi fost niciodată atât de bătut în cap încât să traverseze Rinul ăla afurisit şi să se plimbe prin jungla din Germania, ca pe urmă să se sufoce cu toţii în Sauerkrautul{6} păgânilor! Micuţul îşi etalează ca de obicei binecunoscuta învălmăşeală de istorie şi religie.

– Domnilor, spuneţi-mi, vă rog, unde mă aflu? întreabă deodată ofiţerul medic. Se ridică cu evidentă dificultate, tremurându-i picioarele.

– Domnule doctor! Vă aflaţi printre prieteni! îl asigură Porta, pocnindu-şi călcâiele. Dumneavoastră, domnule, vă aflaţi la "Broscoiul".

– Camarade, împuşcă-mă, pretinde ofiţerul medic, cu o expresie foarte nemţească pe chip. Sunt un şobolan scârbos. Împuşcă-mă! repetă el în timp ce-şi descheie tunica, dezgolindu-şi pieptul.

– Dacă asta e ceea ce vreţi, domnule! răspunde Porta ascultător, punându-şi cu greutate patul puştii pe umăr. (Se clatină periculos, cu arma îndreptată în toate direcţiile.) Stai nemişcat, doctore, ca să te pot împuşca, aşa cum ai ordonat, rage el prin vacarm.

– Foc! ordonă Micuţul cu o voce profundă.

Un zgomot asurzitor spintecă aerul şi tencuiala se desprinde din tavan. Glonţul ricoşează prin cameră, oprindu-se într-un butoi de bere ce-şi revarsă tot conţinutul.

– M-a omorât, sângerez, se vaită ofiţerul medic năpăstuit, în timp ce îl inundă berea. Plângând, se târăşte sub o masă şi, după ce se pocneşte cu capul de o bârnă transversală, descoperă că totuşi nu e mort. După eforturi susţinute, se ridică, stă drept în faţa oglinzii şi arată spre mutra lui.

– Aha acolo eşti, spune cu viclenie. Ai crezut că mă prosteşti, nu-i aşa? Văd drept prin tine, doctore. Nu fă pe simulantul cu mine. Eşti apt pentru serviciu, marş înapoi pe front! Pocneşte-mă! ordonă el cu glas sever.

– Ordinul e îndeplinit, domnule! strigă Micuţul, trimiţându-l pe ofiţerul medic în zbor de-a lungul camerei, cu un şut bine direcţionat.

– Ruşii! ţipă o femeie scundă ce pare a avea un exacerbat simţ patriotic, şi sare în spinarea unui Schupo adormit. Îl muşcă cu sălbăticie de gât şi-l trage de urechi cu ambele mâini.

Mecanicul de locomotivă, care zăcea de-a curmezişul mesei, sforăind ca o drujbă, se trezeşte brusc la auzul răgetelor celui din Schupo.

– Zurücktreten! Zug fährt ab!{7} răcneşte el, aşezându-se într-o rână pe un scaun